Elementar: nu dansezi de bucurie când moare cineva pe care eventual l-ai urât. E nu numai necreștinește, ci mult, foarte mult sub condiția umană inclusiv a celor care au decis că se trag din maimuță. Nu înjuri în urma sicriului, nu spumegi de fericire dacă afli că după capră a murit și vecinul, decât dacă ești avariat psihic incurabil.
Cu atât mai josnic, abject, scârbos, inadmisibil, e jocul electoralist cu boala, cu moartea. Folclorul politic neaoș a „glumețit” prostește secvența „dragă Stolo", unul dintre cele mai violente episoade din istoria publică a ultimilor 30 de ani, în pofida percepției stupid vesele.
Șterși live cu dosul palmei, mucii transpirați ai Băsescului, anunțau în text si subtext, moartea iminentă a unui suferind care mai avea cel mult câteva luni de trăit. Slavă Domnului, suferindul nu doar că a supraviețuit lungii și grelei suferințe, ci a reușit miraculos să-și garanteze pensie (nesimțită?) de europarlamentar pentru senectutea fericită din toiul căreia dă uneori sfaturi economice telefonic la televizor. Secvența cu pricina a fost una dintre cele mai scabroase și mai golănești bătăi de joc la adresa unui electorat care a cumpărat-o și a consumat-o ca pe o trufanda rară, ca pe o marcă de inteligență, nu ca pe scuipatul verde în ochi care a fost de fapt. Și a fost așa tocmai pentru că a măscărit boala, suferința, moartea.
Raluca Turcan, deloc întâmplător o mare și foarte veche fană a eliminatului din competiția electorală prin șmenul „Dragă Stolo", face acum confesiunea televizată că SARS COV 2 i-a omorât doi tineri verișori. Și încasează din public un val respingător de înjurături și ură. Trist! Însă reacțiile oribile se explică prin aceeași cronică lipsă de încredere în personaje ca dumneaei, din cauza trecutelor glorioase golăneli mincinoase în materie de comunicare „politică".
Doamna Turcan e specialista PNL în comunicare (nu e o glumă, ci o funcție de partid). Și în această calitate, dacă tot s-a apucat să stoarcă lacrimi via DIGI24 vorbind despre morții din familia dumisale, poate ar fi trebuit să știe înainte de orice, că așa ceva nu se face. Iar dacă o faci, pentru a proba că penibilul are limite în plus infinit, atunci dai toate amănuntele: nume, prenume, certificatele de deces și restul detaliilor necesare, inclusiv despre relația ta de rudenie cu răposații. Ca să te creadă lumea că nu minți. Că n-o iei, iar, de proastă. Că nu vinzi morți din mizere pricini politice. Că nu fructifici moartea electoralist.
Da, există public mult pentru știrile de la ora 5. Există public mult și pentru fotografiile cu mortul în sicriu. Despre calitatea publicului acestor produse nu mă pronunț, însă când optezi să-i stimulezi curiozitatea în domeniul funerar ai parte de plenara sa calitate, deh!
SORIN FAUR
