În istorie, ca si astazi, guvernele liberale au tras în popor

poza

Ce-au făcut Iohannis şi liberalii lui, căzuţi din pom, în criza care zguduie naţia română? Emit şi semnează în serie legi şi ordonanţe de cameră, cu siguranţă, nefaste în procesul redresării noastre. Ce-a făcut bun Iohannis ca să primească încrederea noastră, precum Max Brod, valiza cu manuscrise a lui Frantz Kafka? De unde totalul meu dezacord faţă Iohannis şi de „ferma animalelor” sale? Potrivit aproximării mele deductive, e izvorît din lungul şir de vicii instruite, de fapte cu caracter penal, comise în calitate de primar al burgului transilvănean, de bulibaşă al F.D.G.R., de chiriaş la Cotroceni, de marionetă a marilor puteri şi din lungul şir de greşeli. Asta mi-aduce aminte de poezia lui Prevert, „Plângere asupra unei greşeli de ortografie”.

Cu privire la  noua ordine mondială, citată tot mai des, fac apel la cartea lui Régis Debray, „Le Bel âge”, care  încearcă să identifice mijloace de rezistenţă şi de combatere a unei noi şi periculoase orientări socio-psihologice, numită „jeunism”, mişcare care condamnă, combate şi periclitează locul bătrînilor în societatea modernă, adică, le cere celor trecuţi de prima tinereţe să supravieţuiască în condiţii modeste, să accepte prezentul deformator drept model, să se abandoneze lui şi transmutărilor decadente şi superficiale. Jeunismul şi noua ordine mondială au devenit  inamicul nr. 1 în sortarea valorilor umane şi trebuie combătute cu aceeaşi energie cu care trebuie trataţi L.G.B.T.-iştii, distribuitorii şi consumatorii de droguri, violenţa, proxenetismul, satanismul, libertinajul. Să nu ne lăsam dresaţi de maşinăriile globaliste de sub zodia manipulării şi periclităţii! Să apelăm la valori creştine consacrate milenar, care au modelat spaţiul şi timpul cu învăţăturile creştine binefăcătoare omului! Să apelăm la valorile noastre tradiţionale, la natură, la produsele naţionale, la ogoarele care ne-au hrănit în mod sănătos sute de ani!

Dacă mergem pe urmele academicianului Serres (prima evidenţă la îndemînă în minte) vom afla că, la 1900, 70% dintre francezi lucrau pămîntul. După un secol, prin similitudine şi la noi, abia dacă o mai fac 1% dintre români. Spaţiul vital pentru om s-a schimbat şi, odată cu el, modul de viaţă al fiinţei în lume, fiinţă pe care filosoful german Heidegger o socotea, greşit, ca fiind imuabilă. Astăzi,  oamenii merg la ţară, nu pentru muncă. Mai mult pentru evadare din spaţiul urban, pentru „natura arcadiană”, ca loc de relaxare şi de odihnă. Trecerea de la starea de ţăran (ţărînă, ţarnă, ţară) la aceea de fermier (termen de origine engleză), e un proces asociat mecanizării şi industrializării, desfăşurate cu ritmuri diferite de la continent la continent, de la ţară la ţară. A fi fermier! Ce mîndră, profitabilă şi bravă denumire, zic economiştii! Dar nu e adevărat. Fermierul e una dintre victimele victoriei nimicitoare a industrializării dependentă de sistemul bancar. Ţăranul nu depinde de oraş, de bănci, de cămătari, precum fermierul şi asta e durerea mondialiaştilor! Ţăranii au fost nimiciţi şi desconsideraţi în istorie, ca şi astăzi. Şi apoi, fără jertfele ţăranilor români nu existau nici Plevna, nici Mărăşeştiul, nici eliberarea Basarabiei şi Ardealului.

Eşecul comunismului s-a datorat faptului că ţăranul român a rămas ţăran chiar şi în salopeta din fabrici şi uzine. Puţinele ferme din  ţară sînt un indiciu asupra căruia merită să medităm. Nu noi, ci suficienţa născocitorilor de false antinomii, paradoxuri, contradicţii, (auto)numiţii intelectuali, savanţi, eventual cărturari în ale economiei.

În ograda României sînt mulţi şacali şi hiene străine, care au pus stăpînire pe pămînturi. „Marele” Ion Brătianu, şef de guvern la vremea aceea, a dăruit coroanei regale 300.000 ha de pămînt arabil şi păduri, declarîndu-l  pe rege „primul ţăran român”, ca răsplată a victoriei asupra turcilor. Cine a obţinut această victorie aflăm de la poetul Vasile Alecsandri: „Din câmp, de-acasă, de la plug/ Plecat-am astă vară/ Ca să scăpăm de turci, de jug/ Sărmana noastră ţară”. Nu Carol I, ci ţăranii români au scăpat ţara de turci. Apoi George Coşbuc scrie celebrele versuri: „Flămânzi şi goi/ Făr-de-adăpost/ Ne-aţi pus pe umeri cât aţi vrut/ Şi ne-aţi scuipat şi ne-aţi bătut/ Şi câine noi v-am fost”. Acesta era statutul ţăranului român la 1888, pe vremea regelui Carol I. Nu oarece invadatori au tras în ţăranii asupriţi de arendaşii alogeni în 1907, ci guvernele liberalo-ţărăniste. Prost dotate, în izmene şi desculţe, regimentele de ţărani români au contraatacat cu hîrleţe şi baionete trupele germane la Mărăşeşti, fugărindu-le cît erau ele de înarmate!

Aceiaşi ţărani români în haină militară au pierit în Ungaria şi Cehoslovacia, în Al Doilea Război Mondial, împinşi din spate de comisarii sovietici. Ţara, ţărîna şi ţăranii au căzut sub cizma trupelor sovietice „eliberatoare” şi a trădătorilor români, iar elita ţărănească intelectuală şi militară a Ţării a fost zvîrlită în lagăre şi puşcării. Din 1949 pînă în 1962 a avut loc „colectivizarea” forţată cu pistolul, confiscările, bărăgănizarea şi dobrogenizarea „chiaburilor” din miile de sate româneşti. A urmat rapida industrializare socialistă din anii ’60-’75, care a golit satele de tineret, calificat în mare grabă să ridice şi să lucreze în cele cîteva zeci de CUG-uri.

Psihosociologia ne spune că abia la a treia generaţie mentalitatea şi comportamentul de natură rurală devin urbane. Prin urmare, urbanitatea - mentală şi comportamentală - a prins contur,  în România,  în jurul anilor 2000 cînd, de altfel, se amplifică exodul forţei de muncă, chiar şi de la sate, pe alte meleaguri. Aş putea continua analiza cu exerciţii comparativiste, referindu-mă la fenomenele sociale din Africa de Nord, din Asia sud-vestică şi din America Centrală, din ultimii cincizeci de ani. Şi nu numai! Să tragem o ocheadă la istoria ţărănească, din sec. XX, a francezilor, portughezilor, turcilor, italienilor  şi vom constata lucruri foarte interesante în sensul acesta.

Au fost mulţi ţărani în România, puţini mai sînt astăzi, şi trăiesc în sărăcie cruntă şi completă derută ideologică. La sate nu mai sînt prea multe familii tinere, deci nici copii. Ţăranii din România nu au de gînd să devină fermieri, nici chiar microfermieri din pricina vîrstei. În aşteptarea morţii îşi arendează ogoarele şi satele oricui - italian, francez, austriac, evreu, german. Prinţului Charles, care are vise erotice cu Transilvania noastră, a cumpărat cîteva sate româneşti.

România e teribil de bogată în inteligenţe, în resurse ale solului şi subsolului. E ispititor de bogată. Ceva lipseşte, ceva esenţial. Mă gîndesc că imnul naţional povesteşte despre un aşa-zis sînge de roman care curge după 106 e.n. în venele şi arterele noastre. Roman? Ce înseamnă sînge roman? La fel ca şi sîngele albastru. Povestea e falsă şi o resping vehement. Cum vehement resping politica de circ a liberalilor din gaşca iohannistă, care trag cu tunurile în popor. Să nu uităm inconştienţa guvernelor Boc 1 şi 2, care au facilitat, vreme 10 ani, exodul de medici şi asistente, din cauza salariilor inuman de mici, în favoarea „partenerilor” europeni. Un sfert din personalul medical românesc lucrează în străinătate. Decît să plătească medicii, să construiască spitale moderne, Băsescu şi Iohannis au făcut stadioane, patinoare, parcuri la ţară, au ales să dea pensii speciale magistraţilor, parlamentarilor, „doctorilor” din servicii speciale, „doctorilor” în finanţat regimurile cleptocratice bancare anti-romaneşti, bancherilor străini şi altor clientele.

Ţara e plină ochi de „doctori” în ştiinţe politice, ştiinţe de şantaj, ştiinţele trădării, manipulării, hoţiei, „doctori” în simpozioane, în tăiat păduri, în vîndut terenuri arabile şi în studii de fezabilitate. Elitele medicinii româneşti au fost ţinute la limita subzistenţei, luate cu cătuşele, desfiinţate. Prin incompetenţă şi sfidare, un doctor de-al lor a infectat o sută de medici, care ar fi putut vindeca mii de pacienţi. Deşi trebuia deferit justiţiei şi condamnat după gravitatea fărădelegii sale, s-a auto-demis, fiindcă e de-al lor. Să ne vindece de pandemie Băsescu, Boc, Iohannis, Orban şi Cîţu!  Să le fie confiscate averile prin ordonanţă militară şi apoi, donate spitalelor şi sănătăţii româneşti. Ăstora trebuie să li se impute toată drama actuală a României! Să fie judecaţi şi încarceraţi pentru subminarea sistemului de sănătate, a învăţămîntului, industriei, agriculturii, economiei naţionale, pentru înaltă trădare.

Maria Diana Popescu

Featured