ISTORIA SE REPETA, DAR NOI ÎNVATAM CEVA?

iotuihfsdfjhbb

„Briții” au avut și ei un Caracal al lor. Caracalul lor se cheamă Walton-on-Thames din comitatul Surrey, de unde, la 21 martie 2002, a fost răpită și ucisă Amanda Jane (Milly) Dowler, o adolescentă de 13 ani. Cadavrul a fost descoperit după 6 (șase) luni. Ancheta foarteultramega competenților geimsbonzi britanici a hălăduit prin bălăriile multor piste false timp de 6 (șase) ANI, pînă cînd, în 2008, poliția a stabilit că principalul suspect este Levi Bellfield. Cînd a fost pus sub acuzare și pentru uciderea lui Milly Dowler, Bellfield era deja în închisoare, unde ispășea trei sentințe pe viață pentru alte două răpiri cu omor și o tentativă. După alti 2 (doi) ANI de anchetă, în 2010, Bellfield este pus oficial sub acuzare pentru răpirea și uciderea lui Milly, iar sentința de condamnare a venit după un alt AN, în iunie 2011, în urma unui proces cu juri care a durat doar o lună și jumătate (10 mai - 23 iunie).

Cazurile Alexandra Măceșanu - Milly Dowler, seamănă foarte mult în privința emoției colective și presiunii publice asupra autorităților. Seamănă, de asemenea, în privința fructificării oportune a tragediei de către diverse agende politico-mediatice. La noi, organele media securistoide folosesc cazul Alexandrei pentru o revanșă contra celor care au denunțat protocoalele cu SRI, care i-au evacuat pe Kovesi și pe Lazăr din funcții, contra SIIJ etc. Jalnic, dar transparent. Deci de înțeles.

Oricum, din diverse motive, unul mai ticălos ca altul, realmente ultima apăsare (spre deloc) a acestui tip cvasi-generalizat de "presă" este aflarea adevărului. Fix ca la englezi, în cazul Milly Dowler.eutioinkd În presa lor, englezii n-au neapărat militari dotați cu legitimații și glamur de jurnaliști. Presa lor e ahtiată, însă, după bani și e obsedată pshihopatic de succes prin vînzări. Ce au comis tabloidele britanice în cazul Milly Dowler e dincolo de orice imaginație cu imaginație. Abjecție ar fi un alint. Citiți, e interesant. Chiar prea interesant.

Ce deosebește radical cele două cazuri este conținutul și discursul public al autorităților de prim rang. La ei, regina n-a dat vina pe ciuma (lor) roșie, aflată la putere în acei ani prin Tony Blair și urmașii. N-a dat poate pentru că regina briților nu e membru de partid. Dar - vai! - nici președintele României nu e membru de partid. La noi, cetățeanul salarizat pentru ocuparea celei mai înalte demnități alese în stat a comis ceea ce este obligatoriu să nu comită nici măcar șeful unei echipe de măturători de stradă, darămite un președinte de țară: cu mesaje de agendă electoralistă proprie, iresponsabilă și mincinoasă, a contribuit la spulberarea oricărei umbre vagi de încredere a colectivității în ea însăși, a sporit sentimentele colective de insecuritate, de teamă și de lipsă a reperelor stabilității.

În cazuri de acest fel, prima datorie a unui lider este să consolideze/sporească/promoveze încrederea publică. Nu contrariul. Contrariul este comis doar de liderul interesat de dezintegrarea grupului căruia i se adresează. Sau de liderul extrem prost, în sensul unui deficit mintal consistent. Dar cauzele comiterii sînt irelevante. Efectul este același. Și e catastrofal.

Sorin Faur

Featured