Mă-ntreabă moartea - cine-i mama?
De unde știu să fac negoț?
Mă-ntreabă moartea - cine-i tata?
Cu cine semăn așa hoț!?
Nu le știu moarte, chiar pe toate,
Dar, nu-s ușor de păcălit!
Dac-am răzbit... am dat din coate,
Am fost și trist, și mucalit...
Eu nu știu tot, dar știu destule,
Un singur lucru mi-este Crez
Mușcat de șerpi și tarantule,
Părinții, nu pot să-i trădez!
Nu îi răspund la întrebare -
Oi fi eu, hoț... dar nu și prost!
Să-ntrebe pân-o da-n turbare,
Refuzul meu are un rost!
O văd cum vrea să mă traducă,
- dar cugetul îmi este drept -
M-asemăn mult, c-un miez de nucă,
Și semnul crucii-l fac pe piept!
Pierzându-și orișice răbdare
Îmi ține falxul* peste gât
Iar în procesul de trădare
M-a intentat ca și pârât!
Începe deci rechizitoriu...
Se uită lumea ca la urs!
Mă trece des prin purgatoriu,
În timp ce mor, cer și recurs;
Am prietenă o avocată
Ș-alibi, un munte de erori!
Sentința mi-a fost revocată
Că sunt copil născut din flori!
Cu propriu falx* ea se sucombă;
De-atunci, sunt sigur c-a murit!
Căzuse vestea ca și-o bombă -
Ce adevăr nu a mințit?...
Rodica Rădița Răpeanu
*Falxul: În antichitate desemna toate obiectele (seceră, cosor, coasă, cange) de formă şi mărimi diferite care aveau în comun tăişul pe partea interioară a lamei. Dimensiunile acestora erau între 70 şi 100 cm lungimea lamei, din care 30-40 cm reprezenta mânerul de prindere; lăţimea era de la 3 la 5 cm. Datorită folosirii ambelor mâini, avantajul era creşterea puterii de lovitură, fiind o armă de despicare şi nu de împungere. De asemenea ca avantaj trebuie menţionată şi mobilitatea mult mai mare a celui înarmat cu falx faţă de orice alt tip de luptător.
*falx sn [At: MDENC / Pl: ~uri / E: lat falx] (Înv) Sabie scurtă, specifică dacil