ÎMPOTRIVA VÂNTULUI...

hdjfghfgg

La „revoluție” aveam 38 de ani. Eram un bărbat „copt”, trecut deja prin multe experiențe de viață, profesionale, funcții de conducere, contactul cu o mulțime de oameni de naționalități diferite, cu statut diferit – de la deținuți de drept civil la militari în termen și de carieră – cu oameni cu funcții înalte – de la Prim Secretar de județ, Primar, Președinte de C.J. și chiar Ministru Secretar de Stat. Am avut chiar ocazia să dau mâna cu „tovarășul”, deoarece s-a nimerit să particip la construcția unui obiectiv al cărui beneficiar indirect, prin „Gospodăria de partid” era însuși Ceaușescu... La inaugurare, eram pe acolo cu treabă și a dat mâna cu noi toți, vreo 30 de constructori care ne dăduserăm obolul. Nu am nicio remușcare sau regret că în 89 am schimbat direcția, ci doar am o imensă dezamăgire că – deși sunt „drumar” de profesie – Țara nu a mers pe drumul cel bun după ce autorii loviturii de stat au răsturnat orânduirea socialistă. Astea nu sunt nostalgii, sunt imense frustrări venite de la un om care a făcut câte ceva palpabil la viața lui și care se poate mândri că a zgâriat măcar puțin planeta și a „pătat” cu albastru harta fizică a României.

Pot spune cu mâna pe inimă că am un caracter analitic și intuitiv al naibii de dezvoltat și în ciuda acestor două calități, mereu am urinat împotriva vântului, chiar dacă știam că mai tot timpul trebuie să-mi schimb nădragii.

După revoluție imediat, m-am înscris la liberali. Eram regalist, prin urmare doream ca România să reia Istoria de unde o întrerupseră tancurile rusești și îl forțaseră pe M.S. Regele Mihai să abdice.  Asta îmi venea de la bunici și părinți, care îmi povesteau pe șoptite adevărata istorie a țării, nu cea de la școală, cu interdicția de a vorbi cu cineva despre asta.

Am fost deci liberal cu acte în regulă din 13 aprilie 1990, înainte ca Iliescu să organizeze cu FSN primele alegeri libere, de la 20 mai 1990, în duminica Orbului. Țara și turma au luat-o invers. Cu FSN, cu Iliescu, inclusiv părinții mei care se temeau de schimbarea orânduirii, prin care trecuseră în sens invers...

Am mers cu Crin Antonescu, am crezut ferm și adevărat în el, în ciuda iudelor care îl lingușeau și care așteptau clipa să-i înfigă cuțitul în spate și să facă „pasul la ofsaid”...

După coaliția „împotriva naturii” a PNL cu PSD - la care m-am opus cu toate puterile mele izolate, strigând în pustiu - am asistat la răzbunarea lui Crin, pentru că a fost șantajat de Serviciile oculte să joace împotriva gândirii sale, sau să fie distrus alături de familie. A ales ce ar fi ales orice tată de copil responsabil și a preferat să piardă decât să trădeze, iar atunci a amorsat bomba cu efect întârziat care avea să fie devastatoare pentru liberali: a fuzionat cu PDL – partidul Javrei Ceacâre Băsescu – un criminal notoriu al poporului român. Pe 1 aprilie 2013, după 23 de ani, mi-am semnat demisia din PNL, înțelegând imediat ce soartă va avea partidul și liberalismul și am preferat să nu mă murdăresc. Am avut dreptate. Am devenit un exponent înfocat și acerb al societății civile, pentru care m-am dedicat. Am dorit să înființez alături de alți oameni dragi și cinstiți un partid „civil” numit Alternativa Civilă, cu care să putem face o politică cinstită, pentru cetățeanul anonim, dar Sistemul ne-a barat calea cu metode specifice.

Am prevăzut toate etapele care urmau să se petreacă cu mult timp înainte, dar niciodată nu am avut o putere mai mare ca să conving lumea și să previn catastrofele ce au urmat. În permanență am citit geopolitică, am scris eseu politic, m-am informat și am căutat să înțeleg. Am fost împotriva aducerii lui Johannis în PNL, pentru că am aflat cine este, cum este, dar mai ales am trăit în Ardeal și am cunoscut săsimea cu bune și cu rele. Și aici Crin Antonescu a acționat ca să se răzbune pe aceia care l-au trădat, deși a avut o clipă de ezitare târzie, când poate a avut o remușcare și a dorit să rămână în continuare Președinte al PNL.

Crin a fost mult scuipat și denigrat, pentru că era un real pericol pentru Sistem, pentru Ponta, pentru PSD, la felul său incoruptibil de a fi. De aia îl înjurau și forțele puse în slujba Bruxellesului și a globalismului, pentru că Antonescu era un democrat suveranist, așa cum a fost din totdeauna doctrina liberală a brătienilor, toți au muncit și cheltuit enorm de mult ca să-l anihileze.

Și pe Băsescu îl știam înainte de a fi ales, că îmi fusese ministru al Transporturilor, știam și înțelegeam multe ce făcuse în minister, am strigat și l-am înjurat public, ca să deschid ochii oamenilor. Zadarnic...

A fost rândul lui Johanis, apoi m-am opus contra iudei oportuniste și carieriste numită Ludovic Orban – o jigodie care s-a lipit de trupul lui Antonescu sugând-ui sângele, dar țintind să-i ia locul... Despre jivinele portocalii lipite artificial în PNL nici nu merită să pomenesc. Ele sunt lovitura de grație, sunt limba năclăită pe care PNL se va pierde în istorie ca și PNȚ, că nimănui nu i-a convenit niște vechi partide românești, cu tradiție, niște partide care au luptat în timp pentru românism și români.

Azi îmi este silă să mai trăiesc. Preferam să mor înainte ca să apuc să văd cu ochii mei cum țara asta în care m-am născut și eu și strămoșii mei, se diluează și se pierde în lume fără ca eu sau aceia din generația mea să putem să ne opunem altfel decât prin atitudine și cuvânt!

Nu este durere și regret mai mare decât acela să îți meargă mintea, să înțelegi și să presimți exact mersul lucrurilor și să nu poți face nimic ca să te salvezi. Este un fel de schingiuire morală, un strigăt în pernă, o zbatere inutilă a unuia legat fedeleș.

Am regretul că sunt printre ultimele generații de români trăitori în acest areal ce a fost cândva România, o țară ancestrală pe care însuși Papa o numea Grădina Maicii Domnului.

GABRIEL MIHAILA

Featured