ÎMI E DOR, ÎMI E DOR!

Mă rătăcesc pe versuri fără rimă,

Neînțeles pictez doar seci cuvinte

Și rece beau cafea amară,

Goală privire, gândurile-mi zboară,

Iubesc un vânt nebun de primăvară...

La radio: „Fantaisie-Impromptu”, Chopin,

Mă pierd scriind, culeg furtună,

Deschid fereastra, totul pare șters,

Ea și el, tineri ținându-se de mână,

Proștii nebuni în propriul univers.

Cerul se-ascunde hoț, ușor după un nor,

Ceasul a stat, muzică-n vechea mea odaie:

Orchestră, pian, arii repetate, ton nemuritor 

În fum gri de țigară repet obsesiv: „îmi e dor, îmi e dor!”

Te-aștept în fiecare dimineață

Să-mi mai zâmbești din când în când,

Sub salcia ce astăzi ne va plânge

Copilăria uitată-n într-un ungher,

Repetând obsesiv: „îmi e dor, îmi e dor!”

DANIELA ENE