Fiți „horodnicenii” mei! Justiția a rupt mafia!?
Știu că îmi reproșați că sunt „hater”, da’ ce să fac, că e prea târziu să mă mai schimb! Aș vrea și eu să postez din astea cu „flower power” cu „make love not war”, pisici, apusuri de soare romantice, capre umede în rapiță și love, love, mult love, dar nu prea îmi iese. Așa că sunteți condamnați să mă suportați ori să emigrați spre alte „prietenii” virtuale, că dacă ajung ca eu să scriu și tot eu să citesc, clar că renunț, că nu caut, totuși, secția de psihiatrie. Vă spun asta pentru că și azi e cu „heităreală”.
Uite, îmi pare rău că unele lucruri nu le-am scris la vremea lor. De pildă, când a apărut pe scena publică Horodniceanu. Care vă mai aduceți aminte... era în perioada kovesiană a justiției, când împărțea Luluța dreptate la tot poporul, fugărea infractorii cu înregistrări telefonice, chiar ajustate nițel, să dea bine la presă, când zornăiau cătușele în direct și la oră de vârf, iar băsistul convins, devenit între timp iohanesian epicurean, rânjea satisfăcut că „ai noștri face dreptate” și mafia e zdrobită, terminată, rasă, exterminată, mai ceva decât la comisarul Cattani, din celebra La Piovra.
Bă frate, la acel moment, când îl prezentau pe Horodniceanu ăsta, ca pe noua stea a justiției, care va rupe pe genunchi infractorii organizați, ăsta a venit în fața camerei de luat vederi flancat de doi costumați din ăștia spilcuiți, cu mușchii la ei. I-am văzut mecla și să mor, am crezut că au încurcat ăia de la televizor filmarea. Prima impresia a fost că e vreun șef de clan, reținut la un „hold up”, organizat în flagrant, cu mascații. Aveam tendința să mă uit dacă i-au prins mâinile în brățări în față ori la spate.
Știu că știința a dovedit ca false teoriile lui Cezare Lombroso, conform cărora criminalul, cel care are înnăscută tendința spre infracțiune, poate fi identificat prin observarea trăsăturilor fizice ale feței. Dar la momentul ăla mecla îl recomanda ca reținut pentru cercetări. Anchetat, nicidecum anchetator!
Și atunci, ca și acum (acum mai atenuat nițel că a îmbătrânit), omul e o poză din asta de poster, care reprezintă infractorul sadea ale începutul secolului 21, pe Dâmbovița. Genul ăla de cămătar mediocru, care vine cu cefele late să îți ia casa, că n-ai plătit dobânda săptămânală.
Genul ăla care nu se dedă personal la infracțiuni violente, că fizic nici nu e în stare, că se rostogolește când merge, dar are pe lângă el unii gata, ca la un semn, să rupă un deget, o gleznă, să antameze pentru transplant un ficat, după cum o cere cuantumul dobânzii neîncasate.
Genul combinatorului mediocru, cu aere de aranjor local, la care poți apela cu încredere, indiferent că ai de recuperat niște bani, ori vrei o mașină scumpă pe care ai văzut-o prin oraș, că ți-au zis niște ucraineni că dacă o bagi în camion și le-o livrezi la Odessa îți dau bani buni pe ea, chiar și fără acte.
Asta e imaginea justiției în România. Șef crimă organizată, membru CSM, inamovibil și dacă se pensionează e asigurat până moare. Aveți încredere în justiție. Mai are horodniceni. Voi plătiți doar taxe și ciocul mic!
Zilele astea pare că viața îmi dă dreptate, iar teoriile lui Lombroso despre fizionomiile criminalilor nu îmi mai par atât de false. La Horodniceanu fotografia face cât 1000 de cuvinte. Și asta fără înregistrarea polițiștilor. Dacă te uiți nițel la el, îi crezi pe polițiști pe cuvânt. N-ai nevoie de dovezi.