HAREMURI POLITICE

ybyytyvhbjh

Actualul ministru al Culturii, Daniel Breaz, prin replica pe care i-a dat-o penelistului Tinel Gheorghe legate de amantele din ministere a deschis o adevărată cutie a Pandorei în societatea românească. Daniel Breaz a spus că „și amantele sunt oameni”.

Sigur că sunt, cum să nu fie ?! A urmat o dură polemică între diverși reprezentanți ai celor două partide, replici care tind să se termine în coadă de pește.

Problema amantelor din ministere, din administrații și din toate sferele instituționale, dar și private ale societății românești e mai veche decât însuși hăul. Și în perioadă fanariotă, și în perioada pașoptistă, și în perioada modernă au existat și există și azi adevărate haremuri atât la ministere, cât și la cabinetele parlamentarilor. Birourile secretarilor de stat, birourile de direcții, birourile din mediul bugetar, dar și din cel privat mișună tot felul de rubedenii și amante. Nici ONG-urile care accesează banii europeni nu sunt ferite de acest flagel. Cel mai grav este însă cele ce se întâmplă la partide. Căci de acolo e locul de unde sunt propulsate poșetele luxoase, rujurile și tocurile spre cabinetele parlamentare, spre ministere și în administrația prezidențială.

PNL-ul și PSD-ul își scot ochii reciproc, acuzându-se reciproc de corupție, de cumetrii, de nepotism și de crailâcuri. Nici unul din partide nu se uită în propria sa ogradă, ca să vadă ce faună mișună acolo. Nu-i curată curtea niciunui dintre partide. Toate, în această privință, sunt o apă și-un pământ.

Printre parlamentari există și un fel de întrecere. Cine se afișează cu mai multe amante își impune mai ușor punctul de vedere pe culoarele parlamentului.

 Cum credeți că au fost promovate în funcții atât de înalte în ierarhia de partid și de stat personaje precum Elena Udrea, Anca Boiangiu, Roberta Anastase, dar și Raluca Țurcanu, Alina Gorghiu și un întreg evantai de personaje feminine ce umplu astăzi curțile politichiei românești? Prin seriozitate, competență, profesionalism? Ce s-a măsurat mai întâi, potențialul intelectual, gradul de empatie socială sau lungimea picioarelor amplasate pe tocurile cui?

Vă dați seama ce lanț al slăbiciunilor există în fiecare celulă de partid și la fiecare loc de muncă. Când mă gândesc, mă apucă frigul: Brr!

NICHITA DANILOV

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?