GULIWERNER ÎN TARA LIMBERAILOR

hkhihjgjhb

Eu n-am înțeles. Ăsta-i guvernul ăl bun, pentru musafiri și pentru export, sau e ăl rău, care trebuie dat jos ca să-l punem pe urmă pe ăl grozav, ținut în manșetă? Problema e că dacă ăsta-i guvernul sacrificiului și băgării unghiei în gât, din ce dracului îl mai facem pe celălalt, care o să rupă gura vulgului cu competența și seriozitatea lui? Deoarece, dacă ne uităm în traistă... cam ăștia erau toți... și vicepremier mai tare ca Turcan eu nu cred „să se eziste”.

A fost o zi frumoasă... cel mai mult m-a impresionat un viitor ministru liberal, Ion Ștefan se numește dânsul, care a explicat că s-a trezit cu un etaj în plus la casa visurilor lui fiindcă Meșterul Manole a greșit poziția unei grinzi și, na! problema! în loc de mansardă –micuță, drăguță, cu perdeluțe la geam, cum își dorea dânsul - a ieșit altceva! Ei, dar știți că liberalii sunt oameni de treabă, așa că în loc să-l pună pe ăla să dea grinda jos pe cheltuiala lui, domnul Ion Ștefan a acceptat, suferind în tăcere, vreo 300 de metri pătrați de construcție în plus. Căci, nu-i așa? se întâmplă... ce, e cineva care să nu fi pățit în viață, măcar o dată, ceva similar? Iată:

„Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj. Dar, asta e viaţa, doar n-oi dărâma casa. Ea şi-a dorit casă mare, ea să plătească... Nu am spus niciodată că nu este mare, ba, din contră, eu sunt primul care spune că este o casă mare şi nu o recomand nici tinerilor, nici celor care doresc să îşi facă o casă acuma, să nu îşi facă aşa ceva. 120 mp, 130 mp, 140 mp cu garaj cu tot. E greu să ajungi dintr-o parte în alta, dacă uiţi telefonul la parter ai o problemă. Eee, cam aşa stau lucrurile.” ( DIGI 24.ro, 15 iulie 2018)

Deci, el își dorea o casă de maximum 140 mp, cu garaj cu tot. Și a ieșit, dintr-o regretabilă greșeală, o căsuță de 910 mp... Așa că a fost nevoit să-și pună ascensor ca să călătorească pe verticală în propria-i casă și să-și ia trotinetă electrică pentru a nu-și da sufletul încercând să ajungă din dormitor în sufragerie... Morala: mai treceți câteodată, dragi liberali, pe șantier, când vă construiți case... altfel vă treziți cu Muzeul Guggenheim în curticică și o să fie vă fie greu să-l mobilați. Trebuie, totuși, să ținem seama de faptul că domnul Ion Ștefan este nominalizat pentru ministerul DEZVOLTĂRII! în acest sens, zic, exemplu lui de viață pare încurajator!

Deci, mă întrebam la început dacă ăsta-i guvernul „pe bune” sau e guvernul „vai, ce v-am păcălit!”. M-am liniștit, că între timp am aflat. M-a lămurit „VICEPREMIERA”(!!!!) Raluca Turcan:

„Ca să ajungem la o Românie normală (...) trebuie ca, după înlăturarea acestui guvern, să pui ceva in loc (!!!! n.n.), bază pentru o reconstrucție ulterioară" (Raluca Turcan, 24 octombrie 2019, B1 TV)

Adică, ei doar „pun ceva în loc”, iar acel „ceva” e „dăcât baza ” pentru o construcție despre care ne vor povesti dânșii, dacă suntem cuminți, altă dată... Numai să nu se molipsească tot PENELEUL de la Ion Ștefan și, în loc de un dezastru potrivit, de maximum 140 mp, la care ne așteptăm cu toții, să ne trezim, dacă pune Cîțu Florin o grindă aiurea, cu un ditamai dezastrul lăbărțat de 910 mp, garantat Iohannis, că doar și lui îi plac suprafețele excedentare!

LUMINITA ARHIRE

Featured