Îngropare versus incinerare
Prin incinerare corpul nu se transformă tot în cenușă
În 2018, martie 19, a murit Andrei Gheorghe. Avea 56 de ani, împliniți în 14 ianuarie. Și-a dorit să fie incinerat. Și a fost. În 2019, undeva între Crăciun și Anul Nou a murit Cristina Țopescu.Avea 59 de ani. Și-a dorit să fie incinerată. Și va fi. Mâine 16 ianuarie, anul de grație 2020.
Oamenii cred că prin incinerare, corpul se transformă tot în cenușă. Se volatilizează, ca și sufletul. Și nu e deloc așa.
Credeam și eu la fel. Până când am făcut pentru TVR Cultural ”Grădina cu suflete a baronului Bellu”, un film despre cimitirul Bellu. Pe care l-am bătut în lung și în lat, am întrebat, am filmat, doar sâmbăta sau duminica, pentru că producția avea buget zero și o făceam cu echipa de la ”Jurnal Cultural”, unde eu eram redactor.
Aveam un însoțitor care mă ajuta să mă descurc în hectarele acelea de morminte, unde te-ai fi putut rătăci. În timpul acesta povestea.
De la el-însoțitorul meu-prin Cimitirul Bellu, am aflat că la crematoriu, trupurile incinerate nu ard în totalitate. Chiar dacă temperaturile sunt foarte înalte. Rămân oasele mari, care nu ard de-a binelea. Și ele sunt pur și simplu sparte-mărunțite cu cazmaua. Apoi cuptorul este măturat. Așadar, corpul nu arde în totalitate și nu se transformă de-a binelea în cenușă. Pe mine, gândul acesta mă doare. În discuția aceasta despre îngropare versus incinerare.
Later edit (Reflex de reporter): Dacă un corp nu arde de-a binelea într-un crematoriu unde există toate condițiile, cum ar putea să ardă corpul adolescentelor Alexandra Măceșanu și Luizai Melencu, într-un butoi de tablă pus la cale de Gheorghe Dincă?!
ILEANA BÂJA
