Federatia Românilor de Pretutindeni sustine pe Daniel Apetrei la primaria Iasi

poza

Îndemn pe toți românii care au trăit și au muncit în diasporă să fie preocupați și să se implice cu mintea si cu fapta în satele, orașele, in locurile unde s-au născut. Spre binele si spre bucuria celor dragi rămași acasă si ca o datorie morală față de cei care ne-au crescut și ne-au educat.

Cum îi îndemn si pe toți care au făcut studii pe la universitățile leftiste din Vest, pe banii părinților din țară, înainte de a se intoarce acasă ca să predice propaganda globalistă, să muncească măcar un an de zile în diasporă ca să vadă cum se câștigă o pâine în străinătate, pe care să o imparți cu sărmanii din România.

Federatia Românilor de Pretutindeni  

Dragi ieșeni, dragi moldoveni, dragi români din diasporă,

Un prieten al nostru, trăitor în diasporă de peste zece ani, dorește să se implice în orașul său natal și să ajute la schimbarea lucrurilor în bine. Candidează pentru funcția de primar al Iașului și pentru cea de consilier local, la alegerile locale din 27 septembrie. O să vă spun câteva cuvinte despre el iar la final o să vă adresez o rugăminte.

Așadar, l-am cunoscut pe Daniel Apetrei în Norvegia, cu mulți ani în urmă. Împreună am colaborat la înființarea unui ziar al românilor din Norvegia - Jurnal de Nord, un proiect de voluntariat media pentru informarea românilor și pentru păstrarea identității naționale. Tot împreună am pus bazele ”Asociației românilor din Norvegia”, organizație nonguvernamentală care reprezintă interesele comunității românești în această țară nordică. De asemenea, ne-am implicat, prin comunicate oficiale, articole de presă și participarea la mitinguri pentru susținerea familiei Bodnariu, ai cărei copii fuseseră preluați abuziv de Barnevernetul norvegian.

Care este situația politică la Iași:

- pesedistul Chirica, actualul primar, membru PSD aproape 20 de ani, este azi șeful PNL și candidatul liberalilor la primărie; și cu oamenii lui pe lista de consilieri a PNL.

- liberala Gavrilă, membră a PNL din 2003, feblețea lui Relu Fenechiu, promovată de partid prin tot felul de funcții și administrații, este azi candidata PSD-ului la funcția de primar.

Daniel Apetrei, prietenul nostru, pe care îl felicit pentru curajul de a se implica și pentru decizia de a reveni acasă să sprijine comunitatea în care s-a născut, candidează cu sloganul ”un primar drept” pentru un ”Iași fără borfași„.

Și acum rugămintea către voi toți: haideți să îi transmitem lui Daniel câte un mesaj, scris sau video, și să dăm tag numelui său, în care să susținem ideea pe care acesta a promovat-o ”Iași fără borfași”! Cu toții ne dorim să nu mai existe borfași, de nici un fel, în orașele din România. Haideți să încurajăm acest lucru! Vă mulțumesc!

Federației Românilor de Pretutindeni - Emanuel Cioacă 

Aceasta este pagina sa de candidat:

https://www.facebook.com/Daniel.Apetrei.oficial/

Și acesta este profilul său de facebook:

https://www.facebook.com/daniel.apetrei.1

 

"Dragi ieseni, candidez pentru functia de primar al Municipiului Iasi si pentru cea de consilier local, din partea Partidului National Taranesc Crestin Democrat (PNTCD).

DANIEL APETREI


M-am născut într-un sat de lângă Hanu Ancuței, din părinți țărani (agricultori), gospodari și iubitori de Dumnezeu; sunt al patrulea din cei opt copii ai familiei. În anul 1992, la vârsta de 14 ani, am plecat din sat ”să fac școală la oraș”, fiind admis la liceul ”Costache Negruzzi” din Iași. Din 1997 am urmat cursurile secției de Jurnalism la Univ. Al. I. Cuza.

După studii, am lucrat la ”Ziarul Orizont” din Pașcani și am fost profesor de tehnologia informației la liceul ”Mihai Busuioc” din același oraș. În prezent sunt redactor colaborator la mai multe publicații on-line din România și din Peninsula Scandinavă. În același timp, de peste zece ani, lucrez pentru compania internațională ”Mowi”, cu sediul central în Norvegia, și fac ”naveta” între țara scandinavă și acasă – orașul Iași.

Candidez cu gândul la învățăturile lui Hristos și cu inima alături de cetățeni. Consider că sunt dator să pun în slujba semenilor mei puterea și priceperea cu care m-a înzestrat Dumnezeu și cu care am răzbit în viață până la vârsta de 42 de ani, muncind cu brațele și cu mintea, fără relații, fără combinații și călăuzit de cinste și bun simț.

Voi fi un primar drept, gospodar și chibzuit, preocupat de problemele cetățenilor. Ușa mea va fi deschisă pentru oricine și voi asculta necazul sau propunerea fiecăruia. Dumneavoastră, cetățenii civilizați, cinstiți și muncitori, sunteți ”grupul meu de interese” și împreună vom face din Iași un oraș fără borfași!

Vă mulțumesc că ați citit aceste rânduri și vă aștept pe 27 septembrie la vot. Mă găsiți pe buletinul de vot pentru primar la poziția 11 și pentru Consiliul Local la poziția 14. Dumnezeu să vă dea un gând bun și o inimă curată, iar tuturor românilor să ne lumineze drumul vieții și să ne călăuzească pașii!

Dacă îmi veți acorda votul dumneavoastră, vă asigur că îmi voi asuma cu responsabilitate și deschidere orice demnitate publică! Fiecare cetățean, indiferent de statut social ori intelectual, va avea în mine un partener de dialog, de muncă și de implicare civică pentru comunitatea ieșeană.

P.S. Aici puteți citi ce îmi propun să fac dacă mă veți învesti, prin votul dumneavoastră, într-o funcție publică: https://www.facebook.com/Daniel.Apetrei.oficial/posts/3350149105210303"

DANIEL APETREI

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?