„EXTEMPORAL LA DIRIGINTIE” (PENTRU PROFESORI)

kjfjhgfg

Din punctul meu de vedere, dezvoltarea personală a profesorilor ca proces asumat conștient și structurat, orientat (și) spre rolul și procesul didactic, este veriga lipsă din toate reformele educaționale de până acum. Și voi explica în continuare de ce.

Toate programele, proiectele, reformele vin cu noi abordări, conținuturi, idei, care sunt puse în brațe profesorilor și apoi toți așteaptă rezultate. Se pierde însă din vedere (sau nici nu se cunoaște prea bine) că profesorul român (da, în țările în care educația funcționează este punctul de plecare în orice formare) este lipsit de instrumentul cel mai important de care are nevoie, cel al cunoașterii de sine și, prin asta, de ceilalți. Se pierde din vedere esențialul: OMUL este schimbarea însăși, nu doar instrumentul acesteia.

Vei spune că e imposibil să se acționeze asupra oamenilor, a modului lor de a gândi și a acționa, de câte ori se face o schimbare. Nu e nevoie, nu despre asta e vorba. Odată conștientizat procesul dezvoltării personale, el devine constant și autogenerat permanent. Cei aflați în proces devin flexibili, intuitivi, deschiși, și orice noutate, dacă este în acord cu ceea ce intuiția le spune, va fi îmbrățișată cu deschidere și va avea succes.

Asta înseamnă că profesorii pot deveni în același timp parteneri în procesul decizional, și asta se întâmplă pentru că procesul dezvoltării lor personale vine cu o împuternicire pe care până atunci nu au mai experimentat-o. Ceea ce spun acum nu exclude faptul că aceste lucruri deja se întâmplă. Dacă te regăsești în această descriere, nu pot decât să te felicit și să te invit să mi te alături, dacă rezonezi cu mesajul meu.

Dacă încă nu ai un răspuns la toate acestea sau te afli în căutarea unor răspunsuri despre cum să îți conștientizezi și să îți gestionezi eficient propriile emoții, astfel încât să răspunzi profesionist provocărilor de la clasă, dacă vrei să înveți cum să optimizezi procesul didactic, printr-o metodă științifică care îți permite o comunicare clară și evitarea confruntărilor neproductive sau dacă pur și simplu vrei să schimbi ceva în energia ta care să producă efecte ȘI în actul didactic, atunci ești exact în locul potrivit!

Acest material îl vei primi pe e-mail.

Sunt convinsă că aceste instrumente care m-au ajutat pe mine te vor inspira și pe tine, căci ele au fost create spre a te susține și îndruma pas cu pas.

Tot ce trebuie să faci este să mergi și să dai click pe pagina

https://corina-chiriac.ro/

CORINA CHIRIAC

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?