E LUPUL, BA! VINE LUPU!

hdghgfg

Am învățat de mult, din Ardeal, „să mai dorm o noapte” – cum zice secuiul – ca să „rumeg” o știre, să aștept primele reacții...

Uite așa, bunăoară, am ascultat cu silă, scârbă și furie PR-ul deșănțat făcut de corul jegurilor din Media pe bani grei, furați de guvernanți de la gura românilor.

De câteva săptămâni de zile, jivinele astea cu pretenție de „jurnaliști”, adună scuipat la furcă anunțând Apocalipsa! Adică – vezi Doamne – fără să spună explicit, dar bazându-se pe adversitatea românilor când aud numele lui Johannis, Câțu, Orban, Turcan, Barna, Ciolos, cu roiul de muște verzi care se învârt în jurul acestora și se așează pe hârdăul cu căcat plin cu bani murdari, televiziunile, presa scrisă, presa online, induc subtil ideea care „prinde” imediat, că uite fraților, noi vă spunem dinainte, ca să știți, vin vremuri căcăcioase, va ploua cu rahat la iarnă. Prețul la gaze se dublează, energia electrică sare de 30%, roșiile de grădină vor echivala cu un plin de benzină, că vin din Africa de Sud sau Australia, cartofii ne vor prăji ei la buzunare, etc

Adică asta este o pregătire psihologică făcută la comandă, o acțiune concertată a Serviciilor care mânuiesc marionetele din clasa politică. Și ăia la rândul lor fac jocul de păpușari scris de scenariștii de la UE, care la rândul lor acționează după un plan pus la punct de Guvernul Mondial, ce acționează de acum pe față să subjuge toată planeta.

Presa este PÂRGHIA. Este biciul cu care suntem plesniți și joacă rolul lui Petrică, văcarul satului, care vine de câteva ori să sperie oamenii că au dat lupii iama în vite pe pășune. Oamenii știu că lupii cruzi dau târcoale satului și îl cred pe Petrică, fugind cu teamă și furie concomitentă spre islazul satului.  Acolo este doar Petrică, ce se tăvălește de râs că a prostit atâta lume. Într-o zi, vine lupul, dar nu cu toată haita, ia și doboară un bou din care se înfruptă bine și apoi urlă să mai vină și câțiva prieteni să se ospăteze cu ce a mai rămas.

Televiziunile urlă disperate a pagubă, rag înfricoșate că „vine catastrofa”, dar ce să vezi? Apare un gușter de la GuWerner – „șăf la ANRE și pe la ANPC – și spune oamenilor speriați de frică să stea liniștiți, că de luni încep ei controale să ia pe lupi la puricat și să îi caute la ouțe. De frică, lupii se aruncă imediat în  „genunche”, își cer iertare și promit ca nu vor scumpi gazul cu 50%, ci NUMAI cu 20%, energia nu cu 30%, ci NUMAI cu 5%, iar roșii vor căuta mai aproape, prin Israel, Iran, Iordania, iar cartofii cu prețul dublu de la Miercurea Ciuc, vor fi livrați gata spălați pe dinți. V-ați prins, da? Acest guWerner liberalo-neocomunist ardelenesc se zbate mai ceva ca fostul PSD, „se zdrobește” chiar „să găsească soluții”, „liniștiți-vă tovarăși, stați la locurile voastre!”.

Ăsta e planul, ăsta e chichirezul! De când e lumea și România Democrată, javrele au acționat cu sperietoarea în față, cu pațachinele din Presă plătite bine ca să facă jocul, iar apoi au scumpit ce au vrut cu exact procentul pe care și l-au propus, fără nicio remușcare, dar cu populația fericită că nu a fost așa cum fuseseră speriați de presă la început...

O vreme îi vor da din nou crezare lui Petrică.

GABRIEL MIHAILA

Featured

PIRANHA DE BAHLUI

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile...

Gabriel Mihaila Sat, 03/09/2024 - 14:14
EL SALVADOR SE SALVA! SLAVA!

Presedintele El Salvador respinge elitele si reconstruieste tara

Ce se întâmplă dacă un președinte al unei națiuni s-ar ridica radical împotriva elitelor malefice și s-ar reconstrui națiunea, astfel încât oamenii să prospere?

Gigi Petrovan Mon, 02/26/2024 - 06:19
„LA MIEZUL NOPTII VA CADEA O STEA!”

Acest lucru nu s-a mai întâmplat pâna acum... si va schimba totul!

Niciodată până acum nu a existat o asemenea manifestare a întunericului pe Pământ.

Gigi Petrovan Sun, 02/25/2024 - 08:53
POPA GÂDEA PREDICA APOCALIPSA LUI PUTIN

MOTO: „La Gâdea la poart

Gabriel Mihaila Sat, 02/24/2024 - 14:48
FENOMENUL DAN PURIC

Un vechi proverb spune „fă-te trate cu Dracu până treci puntea”. Evident, dracul o păzește și nu lasă să treacă decât pe cine vor mușchii lui. Prin urmare ne-am înfrățit cu SUA, UE și NATO.

Gabriel Mihaila Thu, 02/22/2024 - 09:53
TEMA DE DIRIGINTIE – DAVID SORENSEN

Are omenirea nevoie de o alta pandemie, pentru binele nostru?

lucru poate suna îngrozitor, dar

Gigi Petrovan Tue, 02/20/2024 - 08:02
DIFERENTE

S-au tăvălit în chinuri „deontologii”, de ziceai că îi exorcizează popa de la Tanacu, după interviul pe care

Gogu Orlando Thu, 02/15/2024 - 11:45

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags