Într-o turmă oarecare
Dintr-o țară minunată,
Lupul, ajuns dog german feroce,
A luat în stăpânire - cu a lupilor voire -
Pășunile și iarba toată,
Fără vreo împotrivire...
Având genele de lup,
Câinele german își zise:
„E momentul să m-apuc
Să-mi îndeplinesc din vise!”
Gena lui de lup sălbatec,
Pofta sa de a bea sânge,
Îi șopteau mereu în minte:
„Ia bă totul, că nimic nu te constrânge!”
Lupul nostru care-avea
Toate pajiștile țării,
Tare ar fi vrut să bea,
sânge cald, pe malul mării...
Ce să facă, cum să facă?
Iarba e a lui, firește,
Oile sunt cu duiumul,
Parcă nimeni nu păzește!
Totuși, buna cuviință,
Educația nemțească,
Nu îl lasă să-și repeadă
Colții-n oaia românească.
El ar mai avea nevoie
Ca să nu bată la ochi
De niște javre chioare,
De niște câini mai șchiopi.
Hămăi dogul german
Și își mârâi dorința
Și o haită de jigodii,
Hămesiți și plini de râie
Se-adunară-n hărmălaie
Să-i satisfacă dorința.
Haita înconjoară turma,
Oile-s mânate iute,
Spre a dogului poruncă
Și el hulpav să se-n frupte.
Balele la toți curgeau
Cu amestec mult cu sânge,
Toți înfulecau la oi
Fără nimeni a-i constrânge!
Oile – și ele proaste –
Mai ales cele din spate,
Nu vedeau că mai în față,
Alte cad înfulecate...
Ca să meargă la pășune
Unde cică iarba-i grasă,
Proastele votau „pe bune”
Pe toți câinii ca să iasă.
Dracul le punea drăguțul
Să voteze doar pe câini
Și degeaba unii semeni
Le dădeau des peste mâini!
Abia când erau în fața
Dogului german și haitei,
Oile prea fericite
Își vedeau oglinda soartei.
Geaba behăiau speriate,
Geaba vor din nou în turmă,
Oaia tot nu are minte
Nici măcar acum, la urmă.
GABRIEL MIHAILA
MORALĂ:
Nu da oii mintea de pe urmă,
Că tot nu are ce face cu ea!