Uite cum, pornind de la mai multele detalii de analizat în toată povestea asta cu #şieu - mult prea bine pusă la punct - ajung, din gând în gând, la protestele din anii 2013-2014 pentru problemele de mediu.
De ce mă refer la lucrurile astea? pentru că am senzaţia de deja vu. Pentru că le-am mai văzut o dată, personal, în alt context, în perioada 2013 - 2014, perioada în care începuseră să apară nu doar protestele Roşia Montana - ci şi protestele anti-fracking.
Prin comparaţie cu protestele pentru Roşia Montana, mişcarea antifrack a arătat în permanenţă ca sora mai mică, urâtă, bătută, marginalizata şi împinsă cu piciorul mai încolo, ca şi cum ar cam fi trebuit să nu-i facă de râs pe activiştii de mediu. Bătălia cu organele statului a fost urâtă, fără floricele şi concerte în stradă, cu dosare penale, cu amenzi de tot felul, cu oameni bătuţi în propriile curţi de jandarmi şi cu patrula timp de 1 an, ca într-o enclavă pe timp de război, pe uliţele Pungestiului. Că aşa e când, ca prim-ministru (Ponta), ai consilier "benevol şi gratuit" un general de armată (Wesley Clark), fost combatant în Kosovo, actual, la vremea aceea, membru în conducerea a minim o corporaţie extractoare de gaz de şist din Voivodina sârbeasca. Cine citeşte pe aici ştie, că am tot scris, nu reiau acum. În esenţă, trist, urât şi murdar.
Pentru cine îşi aminteşte: Guran s-a enervat în plină emisiune televizată criticându-i pe oamenii care refuzau să îi lase pe cei de la Prospecţiuni SA, firma lui Tender, să planteze pe câmpurile lor aparatura - recunoscând ulterior singurel că este finanţat de OMV Petrom (posibil ca finanţarea să fi venit şi din alte direcţii).
Pentru cine îşi aminteşte: Dragoş Bucurenci, activist cu state vechi pentru Roşia Montana, întrebat într-o emisiune din 2013 dacă exploatarea hidrocarburilor de şist prin fracturare hidraulică provoacă probleme de mediu, a zis, senin, că nu. Am simţit instinctiv că ceva nu este în regulă, însă de lămurit m-am lămurit mult mai târziu ce e cu asta.
Pentru cine îşi aminteşte: în pragul alegerilor prezidenţiale din 2014, Rareş Bogdan a fost rugat în mod repetat să îl întrebe pe candidatul Klaus Werner Iohannis dacă este de acord şi dacă susţine exploatarea hidrocarburilor de şist prin fracturare hidraulică. A refuzat de fiecare dată, spunând "acum nu e momentul". De precizat că Rareş Bogdan fusese un susţinător fervent al protestelor de mediu. Pe Pontalau n-avea sens să îl întrebe, că era evident răspunsul.
Pentru cine îşi aminteşte: leitmotivul cu "acum nu e momentul" apărea în mod constant atunci când aveau loc discuţii în legătură cu traseele protestelor în toamna lui 2013. Motivul invocat a fost mereu acela că nu este bine să fie amestecate cauzele între ele - de parcă n-ar fi fost de mediu amândouă. De parcă s-ar fi bătut cap în cap. Da, se băteau cap în cap, însă aveam să mă lămuresc mai târziu de ce.
Una peste alta, am început să înţeleg abia spre finalul lui 2015 - începutul lui 2016, în timpul campaniei prezidenţiale din Statele Unite, când, în mod aparent bizar, oameni cu care fusesem la proteste şi de la care m-aş fi aşteptat să NU o înghită şi să NU o susţină pe Hillary Clinton s-au arătat dintr-o dată mari susţinători, mari simpatizanţi. Păi cum aşa?! Asta în contextul în care, unu la mână, Hillary Clinton fusese un adevărat ambasador pro-fracturare - de neuitat vizita ei în Bulgaria exact pe motivul "lobby pro-frack". Doi la mână, era susţinută, printre alţii, de Wesley Clark, amicul lui Ponta. Trei la mână, începuseră să iasă la iveală zvonurile din ce în ce mai insistente despre implicarea financiară a lui lui George Soros în campania madamei Clinton.
Ei, şi abia atunci am început să descifrez întregul istoric al mişcării stângiste din Occident, începând cu Şcoala de la Frankfurt - practic, luând-o înapoi, din zilele noastre până în 1933. Atunci am început să aprofundez studiul filosofiei lui Karl Popper şi influenţa acestei filosofii asupra lui George Soros. Atunci s-au lămurit multe bizarerii în comportamentul unor oameni de la care aş fi avut alte aşteptări.
Atunci am început să înţeleg legătura dintre cauze aparent disparate, dar mai ales faptul că, în spatele unui concept aparent moral pot să stea motive mai mult decât mizerabile.