MOTTO 1: „Plata cu amprenta are avantajul că nu trebuie să ai la tine nimic de valoare când mergi la cumpărături - nici cash, nici bonuri valorice, nici carduri bancare, nici telefonul sau smartwatch-ul, daca faci plăți în acest mod - ceea ce înseamnă că nu riști nici să ți se fure ceva, nici să pierzi ceva valoros. Poți merge la cumpărături cu mâinile în buzunarele literalmente goale iar, la final, să pui un deget în scanner, să achiți și să pleci acasă fără alte bătăi de cap. Va trebui să scanezi două degete. Sistemul îți cere să scanezi amprentele de la DEGETELE MIJLOCII, dreapta/stânga. Cum plătești, efectiv? 1. Scanezi produsele din coș la o casă self-pay. 2. Pe casa de marcat, atingi logo-ul (numele supermarketului,) Pay. 3. Pe ecranul tactil Vault-A de lângă, atingi butonul „start plată”. 4. Sub acest ecran tactil se află scannerul de amprente. Scanezi degetul. 5. Vezi cât ai de plătit, confirmi plata, iei bonul, pleci acasă cu coșul plin, deși ai venit doar cu mâinile în buzunare.” (Vlad Petreanu, un băiat entuziast și îndrăgostit de tehnologie, pe 14 octombrie 2019)
MOTTO 2: „Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare... sau nu...”
.....................................................................
Sunt lucruri care se petrec astăzi. Nu lucruri ce vor fi peste niște ani, în așa fel încât să credem că măcar nu le vom mai apuca...
Iată zona de ieșire dintr-un hiper...super... ultra... mega market. O zonă rezolvată în „L”... Pe o latură a „L”-ului, fluxul de clienți se îndreaptă către cele două case de marcat, cu personal în carne și oase - adică două fete care nu mai prididesc cu trecerea codurilor de bare prin aparat (și nu-mi imaginez câți ani poate să facă un reprezentant al speciei umane acest gen de muncă fără să o ia razna...), iar pe cealaltă latură, elegante, făcându-ți cu ochiul, sunt montate niște „self-pay”-uri, unde doar scanezi produsele din coș și-i arăți mașinii degetul mijlociu... știu, tentația mare e să-i arăți aparatului degetul mijlociu orientat în sus, cu amprenta spre tine însuți, dar trebuie să-ți depășești primul impuls și să-i arăți, totuși, desenul explicit al amprentei și... gata! Plata se face automat și bineînțeles că prețioasa ta amprentă este păstrată în memoria lui hiper-super-ultra-mega în cele mai stricte condiții de confidențialitate.
Aici e perfecțiunea, nu-i așa? Casele de marcat cu oameni în spatele lor sunt doar pentru contrast... fix ca să-ți dai seama ce bine ar fi fără ele și fără ei...
Numai că... se formează o coadă la casele de marcat cu personal uman și altă coadă la șmecheroasele mașinării, iar cele două cozi, iritate și grăbite, se calcă pe picioare una pe alta. Din timp în timp, fatalitate: „mașinăria perfectă” se blochează, se inhibă sau se ambiționează. Atunci, una dintre cele două fete de la casele de marcat coboară din templul său și o deblochează, o dezinhibă sau o dezambiționează pe încăpățânata mașină. Între timp, coada la casele de marcat cu personal uman care a pierdut, temporar, un jucător, crește și crește. Ca și cealaltă, de altfel, din pricina încremenirii în proiect a mașinii perfecte. Iritarea e tot mai mare... Dar important e că digitalizarea e în toi, iar personalul uman, demn de dispreț și predispus la erori de tot felul, devine tot mai bun de aruncat la coș. Căci ne digitalizăm în draci.
Și de când ne digitalizăm în draci, mi s-au întâmplat următoarele: am primit mesaj că mi s-a închis contul de la bancă (eroare, nici gând...), apoi că n-am plătit o factură pentru electricitate pe un cod de abonat care nu-mi aparținea, apoi că nu am plătit o factură de telefon care era plătită de cel puțin 2 săptămâni, dar degeaba am trimis dovada plății, că tot mi-au tăiat telefonul... Precizez că nu era vorba în niciunul dintre cazuri de mesaje-capcană care să-ți ceară vreo informație esențială despre contul din bancă. Nu, erau pur și simplu erori de comunicare. Mesaje transmise altcuiva decât destinatarului, sau omisiuni în înregistrarea unor facturi plătite deja. Vestea bună e că nu mai ai cu cine să vorbești, nimeni din personalul uman nu știe să te lămurească, deoarece și ei, angajații, tot unui robot suprem i se adresează dacă vor să întrebe ceva.
Într-o zi, un om a ieșit din spital. Pe biletul lui de ieșire figurau niște boli care-ți făceau părul măciucă la o simplă lectură... practic omul n-ar fi avut cum să mai iasă pe picioarele lui din unitatea medicală. Familia, îngrijorată, a mers la medic și a întrebat ce-i cu roiul acela de diagnostice... iar răspunsul a fost: „ah..., calculatorul scoate astea”... adică inteligentul de computer scotea din capul lui tumori și insuficiențe renale, fără ca omul să fi fost investigat vreodată pentru așa ceva și fără a fi îndrumat către vreun medic specialist la externare. I-auzi! Erau probabil pentru Casa de Asigurare, pentru decontare...
.....................................................................
Vă supun atenției un fragment din SPUMA ZILELOR, roman de Boris Vian, 1947, publicat în România în 1969:
„Colin se sculă în picioare ca să privească mașina cea mai apropiată și dădu la o parte carterul ruginit care o proteja. Înăuntru, un animal compozit, jumătate carne, jumătate metal, se spetea să înghită materia primă și s-o elimine sub formă de cocoloașe uniforme.
-Vino să vezi, Chick, zise Colin.
-Ce? întrebă Chick.
-E foarte curios!... zise Colin.
Chick privi. Animalul avea un maxilar alungit care executa mișcări laterale rapide. Sub pielea transparentă se observau coaste tubulare din oțel subțire și o conductă digestivă care se contracta leneș.
-E un iepure modificat, zise Chick.
-Crezi?
-E un procedeu curent, spuse Chick. Păstrezi funcția dorită. Acesta și-a păstrat mișcările tubului digestiv, fără partea chimică a digestiei. E mult mai simplu decît să faci pilule cu un tabletor obișnuit.
-Ce mănîncă ? întrebă Colin.
- Morcovi cromați, răspunse Chick.”
.....................................................................
Și-acum vă întreb: cât timp mai avem până la primul exemplar de OM MODIFICAT, ce răgaz ne-a mai rămas până la OMUL COMPOZIT, din care să se păstreze doar FUNCȚIA DORITĂ (spre exemplu, conformarea necondiționată) și care să înghită, pofticios, delicioasa ȘAORMĂ-CROMATĂ-CU-DE-TOATE?
Credeți că ne-a mai rămas vreun răgaz? Și totuși, Johannis...
LUMINITA ARHIRE
