Nu, despre asta nu se vorbeşte,
mai ales femeile nu vorbesc despre aşa ceva...
ele sunt mereu la înălţime, în echilibru, mereu lucide,
ele nu calcă în străchini, nu ţipă, nu fac deranj,
păşesc cu tocurile cui şi cu pantofii lăcuiţi impecabil peste apele tulburi şi învolburate, peste spinarea cocoşată a oraşelor,
peste străzile murdare de excesele şi neputinţele bărbaţilor,
peste resturile însângerate ale dorinţelor,
femeile decente nu simt nevoia să se arunce de gâtul necunoscuţilor,
ele au mereu vorbele şi unghiile bine îngrijite,
supra-eul lor bine coafat poate otrăvi o armată de vietăţi crepusculare care li se zbat pe sub piele.
nu se îmbată, nu se umilesc, nu cerşesc, nu se dau în stambă,
basmele contemporane fac din ele victime imaculate
şi conştiinţe pure,
ceea ce le îngreunează situaţia ăstora ca mine
care se împiedică de obicei şi cad în cap chiar pe covorul roşu în momentul cheie.
O întrebare e vânată de o altă întrebare,
o mirare e strivită sub un semn al mirării,
o dorinţă imensă e târâtă în noapte de o nădejde infimă
şi hărţuită de cioclii îndoielii,
de zvonuri şi arătări primejdioase
cine e străina?
fiara din mine care abia aşteaptă,
sau femeia decentă, civilizată, care nu vorbeşte despre asta...?
unde mă sfârşesc eu şi începe domnia sălbăticiunii din mine,
unde se termină ce am voie să fiu şi unde începe străina să-şi facă de cap?
cine plăteşte rătăcirea
şi mai ales cine e străina?IL
ILINCA BERNEA
