Întâmplător sau nu, în România, Hemodializa s-a implementat prima oară la Iași! La București s-a instalat firma mamă – Fresenius Nephro-Care – dar Programul a demarat la Iași, pe lângă Clinica de Nefrologie de la Spitalul Parhon, unde notorietatea profesorului Mircea Covic și ale soției sale Maria Covic, trecuseră de multă vreme granițele României.
Familia Covic – o familie notorie de profesori universitari - au avut drept fiu pe tânărul Adrian Covic, pe care l-au îndrumat și ajutat substanțial să ardă etape în cariera de medicină până ce a ajuns la gradul de Profesor universitar, luându-i „de drept” locul tatălui, decedat prematur.
Nu ne oprim aici la gradul de știință acumulat de tânărul doctor Adrian Covic și la fulminanta sa ascensiune, dar este cert că notorietatea tatălui și a mamei l-au adus în postura ca Fresenius să-l găsească potrivit, la locul potrivit și i-au propus în calitatea lui pe care o avea atunci, să devină coordonator pe Moldova al Programului de Dializă implementat în România de multinaționala Fresenius Nephro Care...
Urma să primească și un procent din acțiunile firmei, ceea ce l-a motivat pe deplin.
Programul a demarat, Fresenius începând să investească într-o clădire separată în curtea Spitalului Parhon, unde a luat ființă Centrul de dializă, separat de Spital. În paralel, Fresenius a încheiat cu Prof Covic și un parteneriat „de cercetări”, asupra unor eventuale medicamente și metode de tratament de dializă, fără ca acest Act adițional să fie făcut public și adus la cunoștința pacienților... Programul era făcut pe termen de zece ani. Atât a considerat Fresenius că ar avea nevoie de observații clinice asupra cobailor români prin intermediul Prof. dr. Covic și al ajutoarelor sale, alese strict după placul domniei sale, în funcție de obediență și de pregătire profesională, evident.
Încetul cu încetul, dar sistematic, Clinica de Nefrologie de la Parhon a devenit o fabrică de furnizare a pacienților pentru Fresenius. Nimic rău până aici, doar că cei de la Fresenius erau singurii de pe piață și un pacient nu avea de ales. La un moment dat, numărul pacienților colectați din raza Moldovei a devenit prea mare pentru ca Centrul Copou să facă față. A fost închiriat un spațiu suplimentar de la firma Solomon’s și s-a mai deschis încă un Centru, în Păcurari.
Coincidență, doamna Prof dr. Maria Covic, mama domnului Prof.dr. Adrian Covic a ieșit la pensie și se cam plictisea acasă, așa că fiul a răsplătit-o imediat cu postul de conducere al Centrului Păcurari. Nimic rău! E un medic reputat, cu specializare strictă în nefrologie. Are însă și domnia sa ajutor cu medici care lucrează cu o jumătate de normă în spital, unde Prof.dr. Adrian Covic controlează sistemul încă de pe băncile facultății, unde este Profesor. De aici sunt selectați și aduși la rezidențiat, iar apoi sunt cooptați de sistem. Cu toții îi sunt datori pe veșnicie domnului Profesor!
Bulgărele dializei se rostogolește și se înmulțesc rapid și pacienții. Mulți migrează din R. Moldova, că au cetățenie română, cu drepturi depline. Asta este chiar foarte bine, dar sumele acumulate de Fresenius&Covic cresc fabulos. Este momentul ca Fam. Covic să se gândească serios la viitor și să construiască încă un Centru privat de dializă - controlat exclusiv de familia sa - la marginea Iașului, la Rediu. Este nou, este super modern, dar are nevoie să fie rentabilizat urgent, adică să aibă pacienți care să acopere total locurile. Cum? Simplu. I se iau din pacienții pe moment Centrului Unu-Tătărași, unde se mutaseră din Copu. A lăsat în loc slugi de nădejde, care îi execută ordinele fără crâcnire.
Două managere cu comportament de menajere. Nu contează că toate măsurile pe care le iau fac să diminueze drastic numărul pacienților Centrului lor pe care îl coordonează, nu contează că se face o concurență neloială „firmei mamă” de la București, care are deja pierderi și lucrează în minus, în timp ce Centrele conduse de „mămica” și de „fetița” Covic, prosperă.
Asistenții sunt deja în plus, sunt periodic trimiși în delegație, ba la Piatra Neamț, ba la Vaslui... Într-o zi, în acest ritm, vor fi disponibilizați, sau... obligați să accepte serviciu sub mâna directă a familiei Covic și ale slugilor lor obediente.
Viața pacienților la Centrul Tătărași este din ce în ce mai rea, mai strictă, dictată de cele două „mâini” ale Prof. D. Covic. Sunt materiale medicale care lipsesc adesea și se fac improvizații, nu există gelaspon (un burete special făcut din spumă de sânge de porc), care accelerează oprirea sângerărilor la terminarea dializei, se fac economii drastice (de către București?) la materiale specifice, căruțurile de transport pacienți sunt în stare deplorabilă, le lipsesc roțile de mână, sunt pe pană mereu, probabil că sunt adunate și înlocuite cu acceptul „menajerelor” de la Centrele controlate și susținute de „domnul coordonator”...
Bucureștiul se face că nu vede! Pare timorat de personalitatea și autoritatea Domnului Profesor. Orice ar face, Bucureștiul a ajuns la mâna co-acționarului Covic. Este OMERTA. Nimeni nu are curaj să spună nimic. Fiecare se teme de serviciul pe care l-ar putea pierde. De la medic, la asistent și infirmier. Uite că eu nu mă tem. Ce pot să-mi facă mai mult decât să mă lichideze cu o „greșeală umană”? Dar nu vor scăpa. Mi-am luat suficiente măsuri, ca cei care lucrează în domenii de care depind viețile unor oameni nevinovați doar că nu le mai funcționează rinichii și depind de dializă, să fie pedepsiți drastic! Fiți pe fază! Stați aproape! Războiul din Ucraina e joc video pe lângă ceea ce va urma.