Mai răsfirați, bă-băieți. Că vi se văd interesele și epoleții.
(cu ochiul liber, de la mare distanță)
Am cunoscut o doamnă care părea coborâtă direct din interbelic. Semnătura ei este una dintre cele 146 328 semnături pe bune, pe listele pentru candidatura la prezidențiale a lui Liviu Pleșoianu. Doamna aceasta mi-a spus exact așa: ”Sunt un om de stânga. Nu pot să fiu altfel. Dacă aș fi lângă trenul vieții mele și cineva mi-ar cere ajutorul, l-aș ajuta. Chiar dacă aș pierde trenul vieții mele”.
Doamna aceasta căreia nu-i mai țin minte numele, a semnat pentru Liviu Pleșoianu și a plecat. Cuvintele ei au rămas în memoria mea. Aș fi vrut să am la îndemână un reportofon, o cameră, ceva. A rămas doar filmatul cu memoria.
În România a ajuns un lucru de ocară să fii de stângă. Pentru că automat ești ”ciuma roșie.” În vreme ce autointitulații oameni de dreapta, sunt doar ventuze-lipitori pe bugetul de stat la care doar unii dintre noi contribuie. Ba, sunt declarați de ”dreapta” oameni fără vreo sursă de venit, plus alții angajați în sistemul public. Care recită sloganuri haștagiene și speră mai pe față sau în secret ca toată lumea să ajungă la pușcărie. Evident, ei nu pot ajunge acolo! Doar altora li se poate întâmpla.
Mai există categoria ”de dreapta”, absolut odioasă, a angajaților cu succes la stat. În guvernul 0-Cioloș. Angajați cu succes, adică fără vreun concurs. Căci sunt consilieri personali. Și își mai iau o slujbă ( a doua, a treia) de parcă ziua lor ar avea măcar 48 de ore. Dacă nu i-aș fi văzut haștag-rezistând, poate chiar aș fi crezut că ziua lor are măcar 48 de ore.
De aceea zic: Mai răsfirați, bă-băieți. Că vi se văd interesele și epoleții (cu ochiul liber, de la mare distanță). Echipa voastră de zgomote a fost una penibilă pentru orice om cu măcar un neuron funcțional. Hai, gata! Că iar vine ”guvernul meu”. Și pentru unii-alții din echipa voastră penibilă de zgomote iar vi se va da. A doua - a treia slujbă plătită, tot de la bugetul de stat. Unde doar unii contribuim. Tocmai pentru că suntem de stânga.