Covrigul de doi lei
Am asistat ieri la o discuție „usoară”, în chicineta de la birou, după prânz. Un coleg spunea, șocat, că a cumpărat un covrig cu 2 lei. Cu o lună în urmă, covrigul era 50 de bani. E de la creșterea explozivă a prețului utilităților și de la scăderea abruptă a puterii de cumpărare. Dar covrigul de 50 de bani era un indicator al puterii de supraviețuire – ce se va întâmpla acum cu acei oameni care nu își permit alte „tratații” decât covrigul, după cvadruplarea prețului?
La tv, după ce guvernul a anunțat că prelungește încă o dată starea de alertă, ignorând total și disprețuind arogant deciziile justiției (care a anulat toate hotărârile anterioare de guvern referitoare la starea de alertă), jurnaliștii au început să bombardeze populația cu „informații” despre noile măști obligatorii și despre testele inevitabile plătibile din buzunarul simplului cetățean, care intenționează să muncească, să studieze sau pur și simplu să își trăiască viața. Culmea inadecvării guvernamentale este că au devenit obligatorii niște măști despre care autoritățile competente (ticsite, desigur, de experți) spun că sunt în proporție de peste 60% neconforme, iar testul RT - PCR este considerat nefezabil de către CDC din SUA, pe motiv că nu poate face distincția între gripă și cow_veed. Plus că, în România, noile măști si testele de acest gen sunt neobișnuit de scumpe. După calcule simple și reducționiste, măștile și testele ar urma să coste, individual, cel puțin 1500 lei lunar – un salariat normal, care mai are și utilități și rate de plătit dintr-un salariu de 3000 de lei lunar nu va putea face față acestui nou cost.
Practic, printr-o perversă scriere a reglementărilor, omul simplu care nu vrea să se lase violat sanitar în cadrul unui experiment medical nebunesc, va ajunge să cedeze la un moment dat, din motive economice, iar nu medicale.
Ironic, în timp ce autoritățile fascistoide franceze extind la toată lumea obligativitatea „pașaportului” vakseenal, personalul sanitar recent concediat pentru refuzul violului sanitar, este re-chemat la serviciu, din motive de iminent colaps al sistemului sanitar. Mai mult chiar, personalul sanitar ușor bolnav sau pentru care nu a trecut încă perioada de izolare/carantină, este de asemenea re-chemat la serviciu, din același motiv.
Evident, autoritățile noastre guvernamentale nu au perceput încă acest risc, dar la noi va fi fost mult mai grav dacă se va impune vakseenarea personalului care lucrează în acest domeniu, precum și în educație și în infrastructura critică națională. De ce? Pentru că procentul de refuz al violului sanitar este mult mai mare la noi.
În altă ordine de idei, prin reglementări infralegale sau prin regulamente de ordine interioară, mulți oameni au fost trimiși în concediu, pe motiv de refuz al violului sanitar. Nu doar că se încalcă legislația muncii în aceste cazuri (fapt echivalent cu abuzul în serviciu penal), dar dreptul la viață al celor concediați pentru asemenea oroare de motiv, este aneantizat. Fără un venit, fără o plasă de siguranță socială, asemenea oameni sunt condamnați, alături de familia lor, la pieire. Fără motiv, fără sentință, fără milă, fără frică de Dumnezeu.
Acești oameni nu vor mai avea nici măcar bani de covrigul de 2 lei.
Or, Pactul International cu privire la drepturile civile și politice, protejează dreptul la viață (art. 6 pct.1), care include dreptul la mijloace de subzistență prin muncă onestă și corect plătită și prin liberă inițiativă, dreptul la plasa de siguranță socială, precum și dreptul la modul (stilul) propriu de viață.
Pentru ce sunt abandonate aceste drepturi? Pentru o politică de sănătate publică în plandemie care s-a dovedit a fi orice altceva (inclusiv o continua partidă prostească de wrestling mexican), cu excepția unei coerente acțiuni de combatere a crizei sanitare și pentru (in)succesul unui experiment medical care s-a dovedit a fi nu numai inutil, ci și nociv, mult mai nociv decât molima însăși, pe care ar fi trebuit să o stopeze sau să o prevină.
Chiar încălzește pe cineva cu ceva acest dezastru în domeniul drepturilor individuale ale omului, de exemplu, pe cei care cred că vakseenul și codul QR le ocrotește lor dreptul la viață și „libertatea” de supuși docili ai unui regim totalitar și ai unui iacobinism reinventat sub denumirea de „politici sanitare”?
Nu cumva acest abandon al drepturilor fundamentale, este de fapt, un camuflaj pentru afaceri veroase, furt, corupție, conflicte de interese și menținerea la putere cu orice preț a actualei prostocrații?
Sau, și mai grav, și mai sinistru: nu cumva asistăm la un plan de reducere selectivă a populației prin metode medicale și apartheid sanitar?
Este cineva în structurile guvernamentale, în Parlament, în societatea civilă sau în presă care să se gândească la aceste lucruri?
(va urma)
GHEORGHE PIPEREA
