Două belele financiare de început de an
În cele ce urmează (I-II) vă voi expune două probleme ale începutului de an: polița de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), al cărui preț s-a triplat, ca urmare a unor fraude în sistem, și noua dobândă de referința la creditele în franci elvețieni și la tranzacțiile cu instrumente financiare derivate denominate în franci elvețieni, intitulată SARON*.
(I)
Preturile polițelor de asigurare RCA s-au triplat la finalul anului 2021. Motivul nu are nicio legătură cu economia – nici personalul asigurătorilor nu costă mai mult, nici costurile lor logistice nu au crescut amețitor, nici fiscalitatea nu s-a agravat, nici daune prea mari nu s-au achitat în 2021 (dimpotrivă). Motivul este juridic, moral și politic. Este vorba de o fraudă financiară repetată, al cărui modus operandi și ai cărui păpușari se văd cu ochiul liber în cazurile de faliment, declarat, virtual sau iminent, al celor trei mari „campioni” ai acestei piețe, falimente care s-au succedat din 2016 încoace. Mă refer la Astra Asigurări (în faliment), la Citi Insurance (cu autorizația de funcționare ridicată de ASF, deci în faliment virtual) și la Euroins (cu amenzi colosale date de ASF pentru lipsă de capital, deci în faliment virtual).
Toate aceste cazuri seamănă între ele până la identitate.
Piața polițelor RCA este ca o vacă de muls, pentru că extrage din economie munți de cash. Banii extrași sunt basculați în grupul de companii ale patronilor sau în conturile off shore ale unor re-asigurători-fantomă, care nu plătesc niciodată nimic (cu atât mai puțin taxe, impozite și contribuții în România), întrucât daunele nu sunt plătite victimelor accidentelor de circulație nici la timp, nici integral. Asigurătorul își permite luxul de a întreține zeci de mii de procese de daune anual, fie cu victimele accidentelor auto, fie cu service-urile auto, aceste demersuri fiind mai ieftine decât plata despăgubirilor. Când nu se mai poate evita această plată sau când executarea silită devine inevitabilă, ca prin minune intervine falimentul salvator, cu consecința că aceste plăți sunt efectuate din Fondul de garantare a asiguraților. Precizez că acest fond este alimentat cu contribuții de la ceilalți asigurători, care contribuții ne majorează nouă costul tuturor tipurilor de asigurare. Ca să mă exprim într-un clișeu corporatist, „la finalul zilei”, pentru frauda asigurătorilor faliți plătim, de fapt, noi, simplii particulari”.
Ugerul vacii de muls este relativ simplu de cucerit. Trebuie doar ca asigurătorul să aibă un pic de curaj de a angaja echipa potrivită, să aibă un oareșce suport politico-sekuristic și să fie de acord să achite taxa de mufare la uger (chestia asta se face fie prin sponsorizări, lobby, revolving door, fie, pur și simplu, prin „sfânta” mită). Se începe cu un mic dumping, care devine mare și vizibil din avion, în scurt timp de la momentul cuceririi mufei: polițele de asigurare RCA sunt vândute cu prețuri mai mici decât media pieței, ceea ce face ca în scurt timp asigurătorul mufat la uger să devină principalul jucător de pe piață, creând efectul TINA – there is no alternative. Comparativ cu prețul mediu al RCA pe piață, polița vândută de asigurătorul – viitor falit - este cu zeci de procente mai mic. Omul simplu, care oricum cumpără polițe RCA, doar pentru că îl obligă legea, vă cumpăra polița de la X cu 300 de lei pe an și nu de la Y, Z, A, B, C etc., care pretinde 900 de lei pe an. Consumatorul polițelor de la X „știe” că, dacă îl lovește pe un alt participant la trafic, nu are nicio treabă cu service-ul și cu plata reparației, de care, nu-i așa, ar trebui să se ocupe doar asigurătorul X, că de aia încasează prime de asigurare RCA. Dar, în realitate, X nu se ocupă aproape deloc de respectiva treabă. Dacă, în mărinimia sa, se decide să își respecte obligația asumată ca asigurător, achită doar acea sumă pe care o consideră el justificată – 20% din costuri este deja prea mult. În rest, asigurătorul mufat la ugerul vacii de muls face procese, așa cum ziceam mai sus. Ce nu știe consumatorul poliței cumpărate de la asigurătorul X este că : (1) la rândul său poate fi lovit de un consumator fericit de polițe cumpărate de la X; (2) cel pe care l-a accidentat în trafic poate să îl dea în judecată, iar procesele durează ani de zile și costă enorm.
Apropo de procese – vor fi sute de mii anul acesta, întrucât ASF nu a făcut în așa fel încât să accelereze deschiderea falimentului contra City Insurance, iar Fondul de garantare nu achită integral pagubele decât după declararea falimentului.
Am o cvasi-certitudine că echipa de vânzări RCA de la Astra Asigurări a fost translatată la City și la Euroins, pentru că prea seamănă între ele cele trei modele falimentare de biznis... Dacă nu echipele, măcar păpușarii sunt aceiași. La fel și paznicul cheii către mufa la ugerul vacii de muls. În mod normal, nu numai ASF, ci și DNA și DIICOT ar trebui să verifice această vădită asemănare și acest modus operandi repetabil.
Nu de alta, dar iată niște consecințe economice și sociale sistemice ale acestor fraude repetate:
În primul rând, consumatorii. Toate polițele de asigurare se scumpesc (cel puțin prin creșterea contribuției la Fondul de garantare și prin gonflarea riscului pieței), dar principala scumpire va lovi în libertatea de circulație și în independența financiară a simplilor particulari, căci polițele RCA au prețuri triple azi, în raport de prețurile de dumping practicate, de exemplu, de City Insurance. Foarte important pentru cei care lucrează sau călătoresc în străinătate – asigurările de tip „carte verde” sunt grav scurtcircuitate de acest gen de falimente. Numai în cazul City, în acest sistem sunt datorii de peste 110 milioane de euro, bani neachitați de (re)asigurător. Evident, pentru a se emite astfel de asigurări de acum încolo, trebuie plătite niște prețuri care să includă riscul de țară ...
În al doilea rând, economia. Costurile cu polițele de asigurare RCA plătite de transportatori, majorează costurile produselor și serviciilor tuturor comercianților, deci, majorează prețurile materiilor prime, ale materialelor, ale utilităților și ale produselor finite sau ale serviciilor. La final, consumatorul suportă tot acest grohotiș aflat în avalanșa, dar indirect pierd economia și bugetul de stat, întrucât consumul se reduce. Acesta este un adevărat risc sistemic, pe care atât BNR, cât și CSAT ar trebui să îl aibă în vizor, mai ales că suntem în plin proces de inflație și de scădere accelerată a puterii de cumpărare a banilor.
În al treilea rând, instituțiile publice, inclusiv cele din cadrul așa-numitei infrastructuri critice naționale. Nu numai camioanele și autobuzele instituțiilor publice, ci și avioanele și trenurile sunt „asigurate” la acești faliți frauduloși. Fără polițe, aceste mijloace de transport nu pot fi utilizate.
În fine, instanțele de judecată, și așa excedate de procese și de estimări de dublare a numărului general de litigii (care vor veni din zona de protecție a consumatorilor, din zona bancară, din zona litigiilor de muncă, din zona malpraxis-ului medical și din zona falimentelor), vor fi încărcate cu și mai multe sute de mii de dosare de daune neachitate de asigurători.
Dacă aș fi răutăcios, aș zice că urmează 7 ani ai vacilor grase pentru avocați și practicieni în insolvență. Da’ uite că nu sunt ...
*a nu se confunda cu lord Sauron, din Stăpânul inelelor; sau, mai bine, confundați-l, că e tot atât de imaginar și de rău.
(va urma)
GHEORGHE PIPEREA
