Nu țin un secret din asta: fac dializă. Insuficiența renală vine ca pâinea unsă cu unt, cu diabetul. Asta e din nefericire... Din fericire, rinichiul uman este singurul organ intern din corp care poate fi suplinit în funcționare de o mașinărie EXTERNĂ, o mașinărie complexă, coordonată de un computer individual, care monitorizează o sumedenie de parametri vitali și filtrează sângele omului eliminând noxele dobândite din alimentație și surplusul de lichid din corp care dăunează grav bunei funcționări. Suplinește perfect funcția rinichilor. Varianta la hemodializă este transplantul de rinichi, dar de obicei, foarte rar persoanele cu transplant nu revin la dializă, întrucât viața draconică ce trebuie urmată după transplantare, este aproape imposibil de trăit. Așa că... hemodializa este o soluție pe termen lung și foarte lung.
Războiul ruso-rus din Ucraina ne-a adus inevitabil „colegi” noi, adică refugiați ucraineni. România i-a primit normal, fără niciun fel de piedici, deoarece viața unui dializat se poate deteriora accelerat în maximum o săptămână fără dializă și îi pune viața în pericol. Din acest motiv, dializații sunt legați de Centrele de dializă ca și câinele de lanț, sau de măcelărie.
Mulți dintre ei „o rup” în engleză – că doar de aproape 20 de ani, Soros i-a făcut dependenți de asta, iar globalismul i-a furat, așa cum fură apa, pe nesimțite... Care nu știe engleză cât de cât, „gavarește harașo pa ruski”, că doar s-au născut din pisică. Uite așa am intrat și noi și ei în contact direct unii cu alții, schimbând informații „dă la om la celovek”.
Un lucru m-a frapat: cu toții au o mare frică și în oase! Pur și simplu evită cu violență (verbală) să vorbească ceva de rău despre actuala conducere a Ucrainei, despre americani, sau explicit de Zelinsky și ciracii săi. E „tabu”! Pe fața lor se citește o frică soră cu moartea, nu au încredere aproape în nimeni și nici chiar între ei. Unii – probabil mai înstăriți, mai „intelectuali”, care înțeleg mai bine realitatea și s-au refugiat în România – mai ales din zona Bugului (Nicolavsk, Odessa, Mariupol, Harkov) au conștientizat că acele zone au fost rase complet de pe fața pământului și pentru majoritatea dintre ei ar fi aproape imposibil să se mai întoarcă acolo vreodată să muncească ei fizic la reconstrucția localităților, deoarece dializatul este o persoană considerată cu invaliditate maximă, care trebuie să evite pe viață efortul fizic.
Am norocul să cunosc un astfel de om care a fost după spusele sale „inspektor” la învățământ. Așa zice el, iar eu nu am nici motive și nici vreun interes să-l contrazic... Suntem cam de aceeași vârstă și i-am oferit ajutorul meu necondiționat în cazul că are probleme de informații ce i-ar putea veni în ajutor. Dorind să-i cunosc sincer părerea și să evaluez starea de spirit a populației ucrainenilor refugiați, i-am pus câteva întrebări despre ceea ce cunoaște poporul ucrainean în legătură cu actuala stare de fapt din Ucraina. I-am explicat că și România este în situația când globaliștii au ocupat țara și toate instituțiile statului, fără ca populația să fi sesizat conștientă când s-a petrecut exact asta, iar Media minte adevăruri cu 180 de grade, fiind nevoiți să ne căutăm știri mai apropiate de realitate, scotocind Internetul, dar aflăm acolo și poziții exact inverse decât propagă televiziunile mercenare române, dar și occidentale. Mirarea mea a fost mare, când am văzut pe fața lui „druzia” A. o frică animalică și o furie generată de spaimă. I-am trimis niște articole de pe sit-uri independente pe care i le-am tradus în rusă cu Google Translate și care aveau o poziție inversă decât cea oficială, cu imagini filmate și vorbite de ucraineni în limba rusă. Imediat a reacționat și mi-a spus că „este propagandă rusească”, iar el crede numai ce spun sit-urile și Media lor oficială din Ucraina, că restul sunt știri plătite de Putin și KGB. El crede doar în politica oficială a statului ucrainean, în familia sa, și în faptul că rușii le sunt lor dușmani tradiționali de secole, că ei sunt acolo de sute de ani și vor să devină membri cu drepturi depline în UE.
Atunci, am revăzut filmul din minte cu ultimele trei decenii trăite de noi, aici, în România și am văzut foarte clar sfârșitul filmului în care jucau figuranții ucraineni. Îi știam continuarea scenă cu scenă, dar m-am ferit să-i mai povestesc ceva lui „Druzia” A.
Sunt două posibilități, dar ambele izvorâte din anii de dictatură comunistă pe care le-am trăit și noi românii, cu prigoana securistă care continuă și acum, sau pur și simplu se tem că mâna Securității ucrainene îi urmărește peste tot unde s-ar duce și lama cuțitului cu care se tem că li se va lua gâtul, este lungă și ascuțită bine.
Eu unul am renunțat să-i mai deschid ochii, îl las în plata lui, sunt atât de bine spălați și intoxicați, li s-a turnat atâta ură în sângele care le curge în vene, încât efectiv nu merită să ne batem capul. Efectiv se tem să vorbească orice despre Ucraina, se tem de mâna lungă a securității ucrainene, iar asta le-a intrat în sânge. Îl ajut să obțină rezidența, îl îndrum asupra pașilor pe care trebuie să-i facă, dar am un mare dubiu: „Druzia”A. a venit în Iași cu soția și câinele de companie. A închiriat un apartament în Iași în condițiile egale cu oricare român, la prețul pieții. Trăiește independent față de alți ucraineni în aceeași situație de sănătate ca și el, care locuiesc la grămadă în spații sociale puse la dispoziție de primărie... „Druzia”A. are un băiat și o fată. Băiatul e refugiat în Estonia, cu familia sa, iar fiica în Polonia, la fel, cu propria ei familie. Viața i-a împrăștiat în jurul țării lor natale, dar asta nu-i motivează să caute Adevărul legat de realitate.
De ce oare?
MIHAIL MOLDOVEANU
