Pe lângă plopii fără soț , mereu eu am trecut.
Puteam să trec și printre ei, dar uite că n-am vrut.
Eram puțin cu chef atunci, degeaba m-ai strigat...
Un semn cu mâna de-mi făceai, poate-aș fi observat.
Mergeam năuc din plop în plop și păsări ciripeau.
Cântau și mierle, chiar și cuci, iar plopii fremătau.
Eram un om îndrăgostit, mai mult ca niciodată!
Tu n-ai știut de ce cântam... iubeam și eu o fată.
Și acea fată erai tu și te iubeam nespus ...
Te întâlneam adeseori, dar mă priveai de sus.
Ce mult doream să îți recit un vers de Eminescu!
Dar tu atunci îl admirai pe chiorul de Băsescu.
Băiatul care vă cânta pe seară, la chitară,
Venea la tanti Adelina, în fiecare vară.
Priveai în ochii lui miopi... era din București,
Nici n-ai știut cine era, de el, să te ferești.
Tu ai aflat povestea lui, dar prea târziu.
Nu mă vedeai când încercam alăturea să-ți fiu.
Dezamăgită ai aflat, atunci când a plecat.
Eroul tău din București... era om însurat.
Atunci ai început să vezi pe cei de lângă tine
Și oamenii de la Buzău, arată foarte bine!
Ne-am întâlnit pe lângă plopi, atunci, întâmplător.
Inima ta și cu a mea simțiră un fior...
Ce tare rău îmi pare-acum că nu am observat!
Când eu treceam pe lângă plopi, tu fată, m-ai strigat.
Puteam să trec și printre ei, atunci însă n-am vrut.
Și tare mult eu mă căiesc și sunt cam abătut.
M-am hotărât de azi - îmi cumpăr o chitară
Și voi cânta la poarta ta, în fiecare seară.
Într-un târziu, voi recita un vers, încetinel,
Din care tu vei înțelege, cât te-a iubit Costel!
SANDU CHIVA
