Ieșenii au învățat că atunci când se lovesc de mafie – indiferent dacă este locală sau națională – nu mai au altă nădejde decât ca revista lor dragă, „RECHIN DE BAHLUI”, să-i pedepsească pe mafioți. Chiar și o înjurătură neaoșă răcorește, chiar niște cuvinte ascuțite ca șișul ce intră direct în inima ticăloșilor este mai mult decât nimic, pentru că de cele mai multe ori jigodiile care s-au aburcat pe geamlâcul cortului unde sălășuiește Bulibașa Mihai și baragladinele sale prăduitoare, umilesc oamenii, acei oameni de rând, anonimi contribuabili ai Iașiului.
Ne facem purtătorii de necaz ale unor familii de ieșeni „get-beget”, cam la a cincea generație cunoscută de descendenți ai domnului Vasile Alexandrescu, un brav ciurchean cu neamuri la Hlincea, părinte a opt copii (patru băieți și patru fete), dintre care toți patru flăcăi au făcut cu bravură al doilea război mondial. „Moș Vasile” – așa cum îl cunoșteau megieșii prin anii 50, fusese negustor și casap cu căsăpie în Hala Centrală a Iașiului, iar după naționalizare a lucrat ca tâmplar de întreținere la Depoul CFR Iași. Om trecut bine prin viață, a luptat în primul război în Regimentul de Dorobanți, iar în cel de-al doilea, a transportat întreaga familie cu patru fete și soție cu căruța trasă de doi cai, în refugiu, în Argeș, asigurându-le în acele vremuri traiul, muncind pentru câștigarea subzistenței. S-a întors după război acasă, în Tătărași, unde a luat-o practic de la capăt pentru că nemții instalaseră în curta casei sale din fundacul Delfini o baterie antiaeriană, iar casa devenise o bucătărie de campanie care a ars până în temelii.
Descendenți de-ai lui „moș Vasile” trăiesc astăzi tot la poalele Tătărașului, unde au moștenit și au reconstruit o casă părintească pe zona Moara de Vânt. Oameni onești, familie de ingineri și doctor în istorie sau mecanică - făcuți „pe bune” și nu la apelul de seară al bocancilor ca al de căprarul Nicu, sau „inginer” de cataroaie precum magraonul Mișu - acești respectabili oameni au ghinionul să ajungă să trăiască sub comanda unor venetici care s-au aciuit prin epoca de aur în Dulcele Târg, unde statul i-a făcut „dom injineri”, chiar dacă inepți și incompetenți.
Că ce ar putea fi oare numiți cei de-o teapă și de-un gând cu Cel Mai Atehnic Director Tehnic din Europa, care a ajuns prin voia Mafiei Politice Primar al Iașiului, în două partide diferite, care se urau de moarte în mod oficial?
Cum ar putea fi numită de exemplu cea mai mare tută pe care a scos-o Institutul Politehnic Iași la Facultatea de Drumuri și Poduri, o anume madam Crihan, care de când a luat repartiția după absolvire și până azi, în pragul pensiei, nu a ieșit niciodată din biroul umplut cu dosare cu falsuri și miș-mașuri, așa cum i le-a cerut să fie întocmite de „dom Director Chirica”, apoi de „dom Vice Chirica”, iar acum de „Dom Primar Mihai Chirica”, în veci fie-i numele în pușcăriile cele mai dure...
Oameni buni, madam Crihan a aterizat în Primăria Iași cam o dată cu „revoluția”, ca tânără ingineră într-un domeniu unde inginerii adevărați lasă ceva în urma lor. Deși neînzestrată fizic cu un chip după care să se comită crime pasionale, să cadă avioanele în zbor în timp ce piloții s-ar fi uitat după dânsa, deși nu a sclipit niciodată de inteligență ca să deranjeze o altă minte sclipitoare ca cea al actualului primar, madam Crihan a întrunit toate „calitățile” necesare unei slugi care joacă rolul furnicii: a bătut de trei decenii aceeași cărare de la biroul dânsei la cel al lui „Șefu”, indiferent ce funcție a îndeplinit vremelnic „Șefu”. A semnat orbește tot ce i-a dat „Șefu” în cârdășie cu primarii ce i-au fost cândva și lui șefi, iar din asta, printre degetele boante și murdare de rahat ale Primăriei Iași s-au scurs sume fabuloase de bani care au luat subtil drumuri nebănuite. Pentru aceste merite deosebite, madam Crihan a reușit să-și aducă și bărbatul în Sistem, unde i s-au dat diferite funcții pe la DSP Iași, chiar dacă omul a căpătat un tic, deoarece îi cădea mai tot timpul pălăria peste ochi, oprindu-se la nas. Când nevasta semnează ca proasta orice hârtie i se pune în față cu promisiunea că nimeni nu va păți niciodată nimic pentru că au înaltă protecție la DNA, bărbatul poate să facă serviciu liniștit, pe orice funcție cu care își aduce la rândul său obolul către oamenii de încredere ai primarului...
Oamenii de care v-am pomenit la început au ghinionul să locuiască pe stradela I.I. Mironescu. În partea de jos a uliței. La capătul de sus al acestei ulițe seculare, locuiește o altă familie, cu conexiuni la mafia primăriei. Ei au aranjat cu cine trebuia, dar OBLIGATORIU cu madam Crihan, să li se asfalteze ulița până în dreptul proprietății lor! Mai jos, CITADINUL nu a mers, de frică să nu scape la vale cilindrul compactor și neamurile lui Bulibașa care împrăștiau asfaltul. Gluma e glumă, șaga e șagă, dar stradela I.I. Mironescu prezintă de la locul unde se termină asfaltarea o pantă de cca 9-10% și apa acolo roade de zeci de ani pietrele aduse pe vremuri cu carul cu boi. Efectiv, normele existente nu permit chipurile modernizarea unei căi de acces cu pantă atât de mare. Teoretic, dar practic, când ești primărie și trebuie să-i tratezi pe toți contribuabilii egal, există mai multe soluții!
Desigur că în naivitatea lor de oameni normali, corecți, docili, înțelegători, locuitorii din baza pantei acestei stradele care dă în str. Brândușa, au făcut multe demersuri, au bătut la ușa primarului în audiențe, au făcut petiții, dar GHINION! „Se va avea în vedere” într-un viitor! Jos, la baza uliței, e noroiul până la genunchi când plouă și apa vine cu viteză de sus, de pe versant. Nu pot intra mașinile Salvării, pompierii, sau cele de la Medicina legală, de la Salubris. E doar o porțiune de cca 80 de metri, dar este o pantă de cca 50-60 de metri, iar nicio madam Crihan nu are vreo soluție ca să rezolve problema. Nu pentru că e proastă ca și Șefii ei, ci ea are drept scuze că este ingineră doar pe hârtie, nu a profesat măcar o singură oră în viața ei, a semnat numai unde i s-a arătat și unde scria „Șeful serviciului Străzi, INGINER, D-na Crihan.
Ei, bine, la o asemenea pantă, nu se poate turna asfalt, din simplul motiv că ar aluneca la vale la orice frânare de roți, iar viteza cu care curge apa la o ploaie torențială dislocă sigur pietrișul din componența betonului asfaltic, erodându-l. Acolo soluția este pur constructivă, fără birocrație, la un nivel de maistru constructor experimentat, care ar trebui pur și simplu să paveze cei 50-60 de metri de pantă cu pavele presate din beton de ciment de tip carosabil, pe un pat de nisip de râu stabilizat cu 3-4% ciment. Apoi, racordarea la str. Brândușa se poate executa ca și în fața porții oamenilor din mafia primăriei, tot cu asfalt. Așa ar fi normal, dar MAFIA nu are oameni inteligenți, cu soluții și profesioniști. „Cum îi turcu-i și chistolu, cum e Chirica și subalternii”! Unul mai tâmpit ca altul, că așa e șablonul.
MIHAIL MOLDOVEANU
