CONCLAVUL HIENELOR

kdgjhuytvhj

MOTTO: „Foștii ambasadori ai Statelor Unite ale Americii în România, susțin într-un demers fără precedent în ultimii 25 de ani, că Parteneriatul Strategic cu România s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune investiții ale SUA în Europa. Într-o scrisoare deschisă adresată românilor, cei opt foști ambasadori afirmă: «România este astăzi unul dintre cei mai apropiați și mai capabili aliați ai SUA în Europa Centrală și de Est. Țara dumneavoastră oferă un exemplu în ceea ce privește PROMOVAREA VALORILOR DEMOCRATICE, drepturilor fundamentale ale omului, STATULUI DE DREPT ȘI BUNEI GUVERNĂRI. România lucrează împreună cu Statele Unite pentru susținerea acestor principii comune la nivel regional și global. După cum este bine-cunoscut, democrația nu poate exista în absența statului de drept, a responsabilității politice sau a unor instituții naționale puternice. Sprijinul continuu al românilor pentru reforme este necesar atât pentru asigurarea unei SOCIETĂȚI DEMOCRATICE REZILIENTE, cât și pentru a uneia prospere, puternice și competitive.»...”

(7 iulie, 2022, semnează: Alfred H. Moses, ambasador 1994-1997; James Carew Rosapepe, ambasador 1997-2001; Michael E. Guest, ambasador 2001-2004; Jack Dyer Crouch II, ambasador 2004-2005; Nicholas F. Taubman, ambasador 2005-2008; Mark Gitenstein, ambasador 2009-2012; Hans G. Klemm, ambasador 2015-2019; Adrian Zuckerman, ambasador 2019-2021)

.....................................................................

Nici nu mă uit mai la începutul listei de semnături... da’ mă uit și eu mai jos, de la Mark Gitenstein încolo. Mă blochez cam pe la Hans G. Klemm, iar la Adrian Zuckerman mă încearcă niște crampe mici, existențiale. Măi, Johannis... măi înțeleptule... tu le-ai spus ăstora trei că, într-o armonie deplină cu râul, ramul și PENELEUL, coruptul PESEDEU e astăzi la conducerea țării și că se ocupă în prezent îndeaproape de ASIGURAREA UNEI SOCIETĂȚI DEMOCRATICE REZILIENTE în frumoasa noastră patrie?

Cum „care PESEDEU”? Ăla, dragă Mark Gitenstein, plin de toate speciile de corupți, de care s-a ocupat cu atâta aplicațiune duetul Daniel Morar- Codruța Kovesi:

„Daniel Morar a făcut o treabă excelentă (la DNA, n.n.). Încă nu am discutat cu ministrul Justiției, dar ÎI VOI RECOMANDA să-l numească pe Morar (în funcția de Procuror General, n.n.) . E greu de găsit cineva mai bun ca el. Integritatea sa profesională nu poate fi pusă la îndoială. Oricine altcineva ar fi pus ca procuror general va fi comparat imediat cu Kovesi și Morar.” (Mark Gitenstein, pe 17 mai 2012)

Era pe vremea când și cu privire la exploatarea gazelor de șist, în România aveai dumneata unele opinii și doreai să-l chemi pe premierul pesedist la ordine:

„Voi vorbi cu premierul Ponta şi ÎI VOI CERE EXPLICAȚII  în privinţa acestui moratoriu...” (Mark Gitenstein,17 mai 2012)

Nevoit la un moment dat să-și întrerupă misiunea diplomatică pentru a se ocupa mai temeinic de Fondul PROPRIETATEA, la despărțire, domnul Gitenstein privea cu scepticism viitorul României:  „Spectacolul din această vară a fost dezagreabil de privit. Nu repetaţi această criză!” (adică, în traducere: „nu mai ieșiți în stradă și pe la referendumuri, prostovanilor, ca să-l dați jos pe Petrov, deoarece pe noi chestiile astea ne dezgustă!”) (Mark Gitenstein, 12 decembrie 2012)

Una peste alta, putem considera, așadar, că am avut mare noroc cu ambasadorul Gitenstein, care, mai cu o recomandare, mai cu o solicitare de explicații din partea premierului pesedist (deci aflat în culpă) al României, a încercat să mai dreagă lucrurile și să orienteze patria pe calea cea bună, de câte ori aceasta o lua câș, pe arătură.

Și cum „care PESEDEU”? Ăla, dragă Hans G. Kleem, de l-au măturat de la guvernare tinerii frumoși și liberi după tragedia de la COLECTIV, întâmplare care ți-a plăcut atât de mult:

„...am văzut sloganul «Corupția ucide» și am fost impresionat de acei cetățeni de pe străzile Bucureștiului. Mulți dintre voi ați participat la aceste demonstrații și ați văzut un viitor luminos pentru România, unde legea domnește și lupta împotriva corupției este foarte mare” (declarație a lui Hans G. Kleem, pe 25 februarie 2016).

Ca să constați apoi, cu amărăciune, că - la naiba! - poporul român tot nu votează cum trebuie, ci, cu mare nepăsare la îndemnurile dumitale eroice, pune sfidător ștampila pe Olguța Vasilescu și pe alți reprezentanți detestabili ai Ciumei, precum și pe Mircea Gutău (PER) și Cătălin Cherecheș (Coaliția pentru Baia Mare):

„Votanții români au vorbit. Au ales candidatul care le-a plăcut cel mai mult. Este greu să înțeleg modul în care ei au gândit (citind eu scrisoarea deschisă văd c-ai început să înțelegi, totuși, n.n.), dar acum, aleșii au șansa să facă tot ce pot pentru cei care i-au pus în funcție... Faptul că persoane care au probleme cu justiția - în speță un primar condamnat - au câștigat alegerile locale, transmite un mesaj periculos către SUA, către partenerii internaționali ai României și către cetățenii români, când politicieni care au fost, în acest caz, investigați, judecați și apoi condamnați la închisoare sunt aleși primari!” (Hans G. Kleem, 8 iunie 2016, declarație pentru AGERPRES)

Deci, cum „care PESEDEU”? Ăla, dragă Adrian Zuckerman, despre care atât de plastic ne-ai vorbit pe 8 octombrie 2020:

„Poporul român continuă să se elibereze din cătușele moștenirii corupte lăsate în urmă de regimul comunist. În urmă cu doar două săptămâni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanță între națiune și BARONII-TÂLHARI ROȘII  care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleși să îl deservească!”

Ăla, cu „contabilitatea dublă”, despre care ne-ai informat într-o declarație dată pe când nici bine nu te instalaseși la Ambasadă:

„...M-am întâlnit cu mulți miniștri ai guvernului. Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019 (de pe urma CIUMEI ROȘII, desigur, chemată  astăzi la putere împreună cu onestul PENELEU, n.n.). Doar un exemplu, ministrul finanțelor (Vasilică Cîțu, dacă vă mai aduceți aminte de dânsul, n.n.) a constatat că guvernul anterior păstra două contabilităţi paralele (o-ho-ho!!!, n.n.) și nu plătise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alți miniștri au găsit condiții similare, proiecte nefinalizate și ministerele golite de oamenii cinstiți (!!!, n.n.) care lucrează din greu şi care sunt esențiali pentru a conduce guvernul în mod corespunzător. Președintele Iohannis, premierul Orban și miniștrii săi s-au angajat să reconstruiască un bun guvern (!!!, n.n.), să refacă modificările legislative care au slăbit statul de drept, să pună în aplicare o legislație nouă pentru a reduce corupția (!!!, n.n.), astfel încât să protejeze toți românii (...). Comunismul creează şi susţine un sistem endemic al corupţiei. Acum, revoluţia care a început în urmă cu 30 de ani trebuie încheiată cu succes” (discurs al lui Adrian Zuckerman  pe 20 februarie 2020).

Și după cum vedem, stimate Adrian,  „...revoluția care a început în urmă cu 30 de ani” se încheie astăzi cu succes printr-o acuplare reușită PSD-PNL, deși sărutul franțuzesc care pecetluiește legătura este executat oarecum cu dificultate printre dinții încleștați ai partenerilor, iar îmbrățișarea se petrece cu toate ghearele amorezilor scoase din pernuțe!

Pam, pam!!!!

REZUMAT:  pot să remarc cu profundă satisfacție că după ce aceștia trei ne-au tras niște perdafuri de nu ne-am adunat de pe jos cât au fost la post - ceea ce a însemnat pentru noi și pierdere de bani și pierdere de imagine - au observat cu uimire că, de fapt, noi eram PE CALEA CEA BUNĂ și chiar campioni la  PROMOVAREA VALORILOR DEMOCRATICE, ca să nu mai zic specialiști în STAT DE DREPT ȘI BUNĂ GUVERNARE!

Ceea ce vă dorim și dumneavoastră, măi băieți, zic!

.....................................................................

P.S. Dacă ne laudă ăștia astăzi înseamnă că mai e ceva măduvioară de supt din ciolanele României și că n-au rămas doar oase goale după ce au fost frumos despielițate  și descărnate de către aceiași neobosiți parteneri și prieteni externi!

LUMINITA  ARHIRE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?