Pentru cei ce vor citi această poveste, am câteva precizări de făcut. Sunt un fost „șofer” pe mașina de transport pacienți dializați. Spun mașină de transport pacienți, întrucât nu se dorea achitarea unor taxe pentru ca mașinile să fie considerate ambulanțe, chiar dacă afecțiunile multor pacienți sunt de targă, dar economia în curtea patronilor o suportă de regulă cel de jos... chestie ce include șoferii (SC AMBULANȚA BGS MEDICAL SRL), pacienții și o parte dintre salariații centrului de dializă (SC FRESENIUS SRL).
Ceea ce voi scrie în acest articol nu este vreo răzbunare, nu am fost dat afară... mi-am dat demisia, iar asta a fost motivată în scris astfel: „...Motivul... se datorează faptului că asupra mea se exercită presiuni constante, constrângeri și șantaj care au drept scop determinarea mea de a încălca obligațiile stabilite în sarcina mea prin Fișa postului”. Din acest motiv vreau să înțelegeți faptul că tot ceea ce voi scrie îmi asum sub semnătură și dacă este cazul... voi folosi spre publicare la momentul potrivit (în acest moment există o plângere penală în lucru) și probele care constau în înscrisuri și înregistrări. Nu sunt vreun procesoman, dar când sunt implicat în mod direct, fac tot posibilul de a mă pune la adăpost. Aici, o mică precizare: în Fișa postului, printre multe altele, este prevăzută și următoarea obligație: „șoferul răspunde penal, civil și patrimonial pentru confortul și siguranța pacientului”. Acesta este motivul care a stat la baza deciziei de a strânge probe și a efectua înregistrări (doar cele relevante propriei mele protecții, cât și din punct de vedere penal privind proba verității, art. 207 CP).
Concret, viața pacienților este pusă în pericol în mod deliberat, săvârșindu-se fapte prevăzute și pedepsite de legea penală - respectiv abuz în serviciu, neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave (decese, cam multe), cât și zădărnicirea combateri bolilor - toate acestea în formă continuată.
Vă voi expune doar trei cazuri (numărul e mult mai mare) pe care le consider relevante acestei relatări. Pentru început, să vă spun cum a început totul...
În anul 2018, luna octombrie, la câteva zile după ce am început serviciul la BGS MEDICAL-transport pacienți dializă, mă aflam în cursă (în județ) când am fost sunat de șeful meu zonal Andrei Păvăleanu, care mi-a adus la cunoștință faptul că la spitalul Parhon se află un pacient la rezerva 9 care așteaptă să fie transportat la centrul de dializă (ca fapt divers, la acea dată între Centrul de dializă și spital era o distanță de vreo 20 de metri). După ce termin cursa, mă duc în spital să-l iau pe pacientul respectiv pentru a-l transporta la Centrul de dializă. Aici dau peste o asistentă cu care sunt vecin, o salut și o întreb unde este rezerva în cauză și pacientul respectiv... aceasta mă întreabă mirată: „cum, așa ai venit?”
- Eu: dar cum trebuia să vin, la costum?
- Ea: pacientul are CLOSTRIDIUM DIFFICILE în formă severă și a fost refuzat de ambulanța națională cât și de colegi tăi, de dimineață așteaptă să fie dus iar ambulanța de la infecțioase, încă nu a ajuns.
- Eu: cine mai știe despre asta?
- Ea: toată lumea.
- Eu: asta e, îl iau.
Îmi este adus pacientul cu căruțul de invalizi la mașină. Îl ajut să urce și plec spre centru, adică cei douăzeci de metri au devenit vreo sută și ceva prin ocolire pe strada principală, practic, aproximativ un minut de mers cu mașina. În acest timp, pacientul cu lacrimi în ochi se chinuia să-mi îndese în buzunar 50 RON pe motiv de mulțumire că nu am refuzat transportul, dar am refuzat banii. Însă acest pacient - fără voia lui - mi-a contaminat mașina. Toți pacienții care au atins zonele atinse de acesta au luat bacteria... atât el, cât și alți cinci pacienți au plecat într-un loc mai bun (cel cu verdeață) unul după altul... Degeaba comentam, toate vociferările mele pe acest subiect deveneau peste noapte pedepse pentru mine, care constau în curse lungi și grele din toate punctele de vedere: curse capăt de județ, pacienți cu multe complicații și drumuri infernale (mai ales pe vreme rea). Dar, cel mai revoltător aspect al acestui caz nu este bacteria, ci ăsta: pacientul în cauză este introdus în programul de dializă și devine pacient pe mașina mea (aceasta este explicația expunerii celorlalți pacienți care s-au infectat). Odată ce a devenit pacientul mașinii, eu trebuia să-l transport la dializă, după care, la domiciliu; aici m-am întâlnit cu revolta... Într-o seară, soția acestuia - cu lacrimi în ochi - încerca să se scuze de bacteria deținută de către soțul ei pe motiv că din spital i s-a spus că este vina ei pentru că nu a spălat bine roșiile cu care i-a făcut salata. M-au apucat dracii instant... cine va spus asta? Un medic de la Parhon. „scuipați-l între ochi și dați vina pe mine, îmi știți și numele și numărul mașini. Până și portarul știe că la Parhon este focar de Clostridium Difficile.” Să-i pui pe creier sentimentul de vinovăție unei femei ce a trăit o viață alături de omul iubit, că din cauza ei el pleacă dincolo... e deja prea mult. Pacientul în cauză este fostul primar de la comuna Victoria, Iași.
Dumnezeu să-l ierte.
Al doilea caz, 2019. Stănescu Costache, pacient dializat și totodată deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași. Acestuia i se aprobă o întrerupere de câteva luni a pedepsei, pe motive medicale. În această perioadă devine pacient pe mașina condusă de mine. Cu ocazia investigațiilor medicale efectuate la Parhon, pe lângă tratamentele administrate, i se „administrează” și bacteria minunată, respectiv CLOSTRIDIUM DIFFICILE. Datorită vociferărilor mele este internat la Infecțioase Iași. Ca la noi la nimeni... termenul dat de instanță a expirat când acesta se afla internat la Infecțioase Iași. De acolo l-au ridicat în vederea reîncarcerării cu tot cu CLOSTRIDIUM DIFFICILE. Ca o paranteză, simptom comun la această bacterie: diaree abundentă și stări de rău cu febră.
După 48 de ore este adus cu mașina Penitenciarului Iași la Centrul de dializă, ocazie cu care observ că polițiștii îl țin de mâini, acesta fiind și cu cătușe (protocol standard)... dar iar m-au apucat dracii... era clar pentru mine faptul că polițiștii nu cunosc problema pacientului. Îl abordez pe unul dintre ei și îi spun că nu este indicat să-l atingă pe pacientul Stănescu Costache, iar cătușele ar trebui dezinfectate cu clor înainte de a le pune înapoi în toc, întrucât bacteria în cauză este bacterie de contact și foarte rezistentă.
La început erau foarte circumspecți, dar după ce le-am pus în mână documentele ce îmi susțineau afirmația, s-au cam albit la față, pe bună dreptate... nu un șofer trebuia să le aducă la cunoștință acest fapt. Dacă în penitenciar s-a extins contaminarea, nu am de unde să știu. Dar, a venit și pandemia... cu aceeași diaree este internat la Spitalul CFR Iași și decesul este despre... covid 19. A fost predat familiei, în sac. Dumnezeu să-l ierte.
După transportarea acestui pacient, s-au mai contaminat vreo șase; deja numărul morților era de competența compartimentului criminalistic, dar nu în România...
Pentru a înțelege și cel de al treilea caz, sunt necesare două clarificări: una despre bacterie și alta despre traiul meu pe mașina BGS.
Să începem cu bacteria Clostridium Difficile: bacterie de contact, foarte rezistentă; nu degeaba i se spune difficile, este greu de tratat și de dezinfectat. Concret, toate protocoalele medicale cât și normele metodologice spun la unison faptul că doar clorul anihilează această bacterie, iar dezinfectanții biocizi pe bază de alcool, divid și multiplică bacteria. Mai mult, toată lenjeria folosită de un pacient infectat se aruncă în saci special inscripționați (risc epidemiologic), iar transportul pacienților contaminați se efectuează doar cu ambulanțele naționale, de regulă cu cele din dotarea spitalului Infecțioase. Mașinile BGS care au în interior tapițerie și mochetă ca la autoturismul de familie, au interzis în a transporta astfel de pacienți. De ce? Protocolul de dezinfecție Clostridium Difficile prevede introducerea mașinii care a transportat această bacterie în stațiile de clorinare pentru 24 ore. Dacă se respecta acest protocol, mașina mea putea circula doar două zile pe săptămână, iar după trei săptămâni, bancheta, scaunele și mocheta deveneau invizibile...
Dezinfectantul mașinii BGS - respectiv Klintensiv Sterisol - nu are nicio treabă cu această bacterie. În concluzie, factorii decidenți trebuiau să se asigure asupra faptului că la apariția unui focar se vor lua toate măsurile pentru izolarea și tratarea acestuia. Nici pe hârtie nu s-au luat aceste măsuri, măcar așa, de ochii lumii.
Totuși, s-au luat și niște decizii... împotriva mea. Șefa Centrului de dializă Fresenius, pe vremea când acesta activa în Copou, era dr. Silvia Lungu, o...ineptă, și la propriu și la figurat (mâna dreaptă a lui Prof.dr Adrian Covic). Asta, pe vremea lui Ceaușescu ar fi fost arestată înainte de a termina eu de scris. Concret, îi cere lui Andrei Păvăleanu (șeful nostru de coloană al BNGS Iași) să mă dea afară. Ăsta, șef în fața oglinzii, se zbate să se conformeze, dar nu-i prea iese: aveam tot timpul mașina curată și „dezinfectată”, relația cu pacienții era una foarte bună („domnule Titi, iar ne-au cerut să dăm scris împotriva ta, dar le-am spus să-și vadă de treabă”); practic confortul și siguranța pacienților era literă de lege pentru mine.
Și uite așa Păvăleanu a inventat ceva ce ar fi trebuit să-i rezolve repede problema cu mine. Mi se inventează un accident cu fuga de la locul faptei. Sunt sunat de Păvăleanu și mi se spune pe un tot răcnit faptul că o să am mari probleme cu accidentul și mai ales cu faptul că cei în cauză, „când m-au prins, eu plângând le-am dat asigurarea mașini, fără să înștiințez conducerea BGS”. Bun bancul, dar mașina mea nu avea nici un semn ce ar fi putut confirma măcar vreo atingere prin trafic (iar asigurarea mașini o avea chiar el în original, la mine fiind o copie) deci... Tot el mă sună și îmi spune „vezi că am vorbit cu cine trebuie și când te duci la Poliție să recunoști fiindcă nu vei păți nimic”... bună poanta...
M-am dus la Poliție, cu adevărat era depusă reclamație împotriva mea, numai că eu nu am recunoscut nimic fiindcă nu aveam ce. Polițistul a mers la mașină, a verificat-o piesă cu piesă la caroserie și, într-un final, mă întreabă cu care parte am lovit mașina respectivului; l-am rugat să-mi spună el acest lucru.
Marele accident a avut loc în parcare la OMW Iași, după spusele „păgubitului”, așa că i-am solicitat polițistului să ceară de la Peco OMW înregistrăriile din seara în cauză, dacă apare pe filmare evenimentul, îi predau cu plăcere permisul. A fost chemat „păgubitul” s-a făcut constatarea cu mașinile alăturate (cu măsurători și poze)... Se merge la biroul polițistului, loc unde polițistul îi spune: „părerea mea e că mașina BGS nu v-a atins”. Am întrebat de înregistrări, mi s-a răspuns: tu poți să pleci.
-Eu: și cum rămâne?
-Polițistul: păi domnul păgubit își retrage plângerea... cuvintele sunt de prisos.
Dar, dacă recunoșteam din prima conform sfatului lui Păvăleanu? Permisul zbura instant iar eu eram trimis acasă pe motiv de șofer cu probleme. Nu a scăpat de mine Silvia Lungu, întrucât într-o viață anterioară învățasem cât de cât cu ce se mănâncă culegerea și prelucrarea informației, cât și cercetarea penală, am decis să rămân între lupi.
Am întocmit un memoriu cu câteva din cele scrise aici și l-am înmânat celor de la Fresenius. Urmarea: Silvia Lungu nu se mai băga în față când apăreau diverse probleme specifice activității, îi luase locul altă ustensilă a Prof. dr. Covic: Dana Toma, asistentă șefă.
Cu Păvăleanu am avut o ceartă dură pe chestia cu contaminările succesive de pe mașina condusă de mine (la clostridium fac trimitere). Iar a început să mă amenințe să tac, că voi avea mari probleme dacă mai comentez de clostridium. De data asta - dacă tot luasem decizia să rămân printre lupi - am decis să încep jocul.
Am ales un coleg despre care știam că-i pus să mă supravegheze și i-am pus înregistrarea ACR din telefon avută cu Păvăleanu unde sunt amenințat cu multe, dacă mai comentez despre morții de pe mașină infectați cu clostridium. Într-un final și-a dat demisia, eu am rămas cu Dana Toma („managera” de serviciu).
Aici vreau să clarific un mic aspect, cei șapte ani de acasă mă determină să folosesc cu greu cuvinte dure în spațiu public gen CRETINĂ, dar credeți-mă, în ceea ce o privește acest cuvânt e de fapt o laudă. Este și o mare ticăloasă.
Doar un mic exemplu: pandemia... dacă în cazul clostridium măsurile erau doar de mușamalizare, în cazul covid 19 măsurile erau draconice, hiperbolizate, din cauza personajului în cauză, respectiv Dana Toma (ca o paranteză, nu mi-a murit niciun pacient de această boală, botezată Covid).
(va urma)
TITI TIBINCU
