COLIVA LUI MAMAIA

hyfdgdghhj

Mamaia mea făcea colivă. La ea am luat contact cu cea mai bună chestie dulce pe care am mâncat-o în viața mea.

În anii aia despre care vorbesc - deși revoluția industrială era în mare trend, deși începuseră programele tv „parțial color” -                      (un soi de alb, negru si puțin gri), părinții tatei, singurii de i-am prins în viață, refuzau curentul electric.

Si avea mamaie o vorba. Zicea ca n-are nevoie, ca și-așa seara când e întuneric, „ăștia îl iau”.

Seara, la ei în casă era o atmosferă de basm. Lampa ardea pe perete cu sticla ștearsă ireal, iar flăcările de sub plită desenau pe pereți toate poveștile lumii.

Un întreg ritual mă chema cumva ancestral la frământatul pâinii in covată sa-i văd mâinile pline de noduri cum nasc colacii împletiți și egali ca formă. Stăteam încremenită măsurând timpul cu mintea, așteptând colacii rumeniți sa iasă din vatră.

Mâncam pâine caldă cu nuci sau cu vin și zahăr privind în extaz joaca umbrelor lăsată pe pereți de către orice mișcare ce năștea personaje  cât să înfierbânte mintea de copii.

Spăla mamaie grâul în nouă ape. Îl spăla până apa rămânea limpede de te vedeai în ea. Spărgea nucile, le curăța, le opărea si le punea puțin pe plita încinsă întorcându-le cu mâna goală. O priveam ca pe Sfânta Vineri, șocată că nu-și frige palmele bătătorite. Ca atunci când răsturna mămăliga direct în mână și o ducea în casă să o taie cu ața...

Plângeam câteodată în bucătăria mamei cu iz de modernitate  să taie și ea mămăliga cu ața. În timp ce mama mea îmi punea furculița în mână pregătindu-mă parcă pentru vremurile viitoare.

- Ia furculița fata mamei. Ața moare, nu vezi?

Făcea mamaia o colivă incredibilă. Micuță, da' cu un aer așa... de măreție dumnezeiască.

E-adevarat că a mamei era mai frumoasă. Cu zahar vanilat, cu lămâie, cu crucea făcută din bomboane, de când intrai în biserică si le vedeai înșirate în coșurile de răchită pe fundul cărora așterneau ștergare țesute în război, te simțeai ca la Master Chef...

Cu toate astea, mi se părea mai bună a lu' mamaia. Grâul fiert, bine legat, mândră și înțepenită pe farfuria de lut ce parcă mărginea lumea de dincolo, își purta crucea din nucă precum o împărăteasă.

O așeza cu mâna, o rotunjea iar marginile de deasupra ieșeau atât de drepte, ca nu puteam să nu o suspectez de vrăjitorie. Și atunci o păzeam să văd cum face. Și eram sigură că face magie.

Aduna nuca de pe plita, oprea câțiva mieji întregi pentru cruce, o punea într-un vas de lemn unde o mărunțea cu pisălogul. După aia, o trecea prin sită si-o amesteca magistral cu grâul fiert. Îmi doream cu toată ființa mea să-i urmăresc mâinile plăsmuind grâul. Dar mâinile ei erau mai iuți decât puterea mea de înțelegere.

Își pregătea coșul de seara, punea sticla de vin iar pe patul din camera bună, făcut cu saltea de paie își netezea cu mâna îmbrăcămintea de biserică. Asta după ce punea jar în mașina de călcat să-și calce basmaua si fusta.

Ochii mei o urmăreau cu lacrimile minții pornite și brodau povești încărcate de timp.

Dacă îi ceream colivă seara nu-mi dădea. Întindea doar lingura de lemn către gura de bălea și-mi dădea să gust.

Zicea ca îmi dă mâine, după ce vine de la biserică, pentru ca trebuie „citită”. Trebuie slujită si turnat vin pe ea în biserică, sa poată fi primită.

Făcea și mama acasă. Fierbea un kil de grâu. Puteai să te saturi. Te îmbrăcai în mirosul de vanilie și esență de rom. Da' îi lipsea magia de dincolo.

Se amăra mama când îi spuneam că e bună, dar e mai bună a lu' mamaia.

Si-n ajunul unei sărbători a încolțit ideea. Destul de necreștinească, dar validă. Am plecat seara, pe întuneric de la mamaia din casă. Ne despărțea poarta de la fântână. Am auzit-o pe mama cum mă strigă să trec acasă. Îmi plăcea să dorm pe salteaua de paie și să privesc minute în șir cum se reflectă lumina lămpii în fereastra mică prin care răzbătea albul zăpezii și strălucirea gerului crunt.

M-am ridicat, că nu era loc de contrazis o mamă, mi-am luat ghetele de sub scobitura sobei de pământ, mi-am băgat picioarele în șosetele de lână lucrate la cârlige si-am luat-o spre ușă.

- Sî'nchizi ușa cu'mamaia!

Ajunsă la ușa de afară, am zbânțuit-o nițel, să pară că am plecat, am făcut zgomot prin zăpadă ca și când m-am depărtat, am făcut dreapta-mprejur, m-am întors, am deschis ușor ușa de la camera bună, am luat coliva din coș, fără zgomot și m-am furișat pe sub geam către poarta dintre curțile noastre.

Mama ieșise din nou în ușă sa strige după mine.

- Sunt aici mămică! Vin! zic eu cu mâna înghețata de farfurie.

Bag mâna în colivă, iau un dumicat ca lumea si-l înghit cât ai clipi. Mai iau unul. Mă mai opresc juma' de pas. Încă unu și încă unu'...

În fața ușii de la casă coliva lu' mamaie devenise istorie.

Pun farfuria pe lavița de afară, cu fața in jos.

- Nu mai veneai acasă? ma'ntreabă mama privindu-mi rânjetul de satisfacție de pe față.

Dimineață, cu noaptea în cap, aud vocea mamei in bucătărie.

- Cum să-ți fure coliva mamă?

- Dacî'ți zic! o aud si pe mamaia.

- Era numa ud preșu' pă jos cum a intrat de afară...

- Pi' matali n-ai încuiat ușa asearî?

- Ntzuu. N am mai ieșit după fată...

Mă ridic ușor din pat, deschid încet și belesc ochii pe geamul ușii de la bucătărie prin perdea. Mama încropea rapid altă colivă pentru soacră'sa.

Nu arăta rău nici asta. Dar nu simțeam chemare. Și mă intriga expresia de pe fața mamei.

Și cum stăteam și mă uitam la isprava mea, se deschide ușa mai să mă dărâme.

Mă ia mama de parul lung împletit in coade si mă duce în bucătărie.

- Iote mamă hoțu'! L-am găsit!

Și se repede sa mi ardă câteva. Numa' ce-o văd pe mamaia ca se așează în fața mea, se'ndreaptă de spatele aplecat de ani si se stropșește la mama:

- Di' undi știi tu fă? Di' undi știi??? La câți morți avem o hi luat-o vreunu' !!!

DANIELA  TARAU

Featured

DIFERENTA

Am considerat că trebuie să distribui pe cât mai multe grupuri și pagini - pe care pe unele le administrez eu și pe altele nu - acel mic flaier cu Programul în câteva puncte pe care partidul SOS România <

BULIBASA PENTRU IASI

La locale, ieșenii nu au pe cine vota!

Zi de zi, pe str. Stejar sunt parcate în același loc niște mașini  particulare. În dreptul aceleiași case. O fi firmă, o fi loc de randevu, nu se știe exact.

Mihail Moldoveanu Tue, 05/21/2024 - 14:56
TARA FAGADUINTEI

Primesc pe privat un mesaj de la o prietenă de Facebook, prin care îmi spune că altă amică a ei i-a dezvăluit din surse apropiate  de la granguri din Poliție și Servicii că au în prezent o frenezie soră cu nebunia ca să-și pregătească o iminentă „evada

Gabriel Mihaila Sat, 05/18/2024 - 06:49

TRADATORII

Norocul meu în viață a fost că am învățat tot timpul din greșelile mele și ale altora... Am greșit poate o dată, dar niciodată a doua oară cu același lucru.

MAXIMA RUSINE

Sunt cât se poate de sincer cu voi.

M-am apucat să scriu acest articol cuprins de maximă indignare, ură și rușine în fața românilor .

Mihail Moldoveanu Sat, 04/20/2024 - 10:23
VREMURI NOI? IARASI NOI!

Este campanie electorală pentru „locale” din câte înțeleg... Prin oraș banere imense cu mutrele jnapanilor pe toate gardurile.

Gabi Mihaila Tue, 04/16/2024 - 07:26
SIMILARII LUI SIMIRAD

Când mă gândesc la faptul că există în prezent în Iași – cu drept de vot – Cetățeni tineri care nu au prins „primele alegeri libere”  din 1992 organizate de FSN, parcă mă apucă un fior pe șira spinării...

Gabriel Mihaila Sat, 04/06/2024 - 13:43
TEHNOCRATI MEDICALI

Dezbatere „servită”, cu dedicație, la BZI. Nu se cunosc sponsorii darului cu fundă roșie, dar aceia dintre noi cu puțină tăbăceală la creierul mic și stingher, au mirosit adresa.

Gabi Mihaila Thu, 04/04/2024 - 12:57

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?