Da, știu de mult opinia unora, cum că ce fac eu nu este artă, ci kitsch. Nu am pretins niciodată că sunt o mare artistă.
Poate că nu înțeleg eu „arta” contemporană, știți voi, aia cu chiloți (cacofonia este necesară aici) mânjiți de ciclu, vulve colorate aplicate pe carton (pentru cei care nu sunt la curent, există o doamnă care-și colorează păsărica și se așază cu ea pe un suport oarecare, după care vinde produsul pe bani frumoși, că-i artă avangardistă, nu?). Și asta numai la noi, aici, pe cocioc, că americanii au fumat de mult de-astea.
Eu fac ce știu, nu m-a învățat nimeni, am bătătorit eu cărările și, fără modestie, nu sunt mulți (adică, de fapt, nimeni) care să POATĂ face ce fac eu.
Pe urmă cică cer niște prețuri EXORBITANTE. Aici trebuie să bat puțin obrazul. Am prețuri chiar mai mici decât cer pictorii, consacrați sau nu. Lăsând la o parte valoarea lucrării în sine, ce fac eu, cam durează! Nu pot lucra în ritmul benzii rulante, așa că nu „produc” în ritm alert. Încercați voi să trăiți cu banii ăștia, să văd cum vă descurcați!
Și încă ceva, băi „cunoscătorilor”! Dacă cineva dorește o lucrare de-a mea, întâi vede o fotografie aproximativă (știți voi, culorile cu explicații), iar cînd primește tabloul ÎNTOTDEAUNA îmi trimite mesaje despre cât de frumos este în realitate și câtă bucurie a adus.
La fel se întâmplă și la comenzi. Aș vrea să văd cum vă descurcați când vi se cere ceva așaaaa, „cam ca o chestie, de culoarea cerului în asfințit înainte de ploaie, dar mai pe verde!” Și eu livrez, și nu dezamăgesc NICIODATĂ!
În general, tac, relativ conștientă de valoarea mea, dar când prietenii (nu cei virtuali) încep să melițe pe la alții chestii nasoale, cum să vă zic, mă cam ia de jos (mulțumesc Mircea Badea pentru sintagmă)!
Aștept să-mi spui MIE opiniile tale despre mine și despre arta mea, la o cafea. Care cafea se bea din ceașcă, care ceașcă se poate sparge-n cap!...