CIORBA DE COLAN ÎN POALE

hdufuugh

Când am văzut fotografiile cu nea Nazi, cu colanul la gât și ciorba pusă-n poală mi-m zis că așa ceva nu e posibil, că e o făcătură menită să destindă atmosfera electorală. Ultrerior, m-am prins „că chestiunea” (ca să mă exprim precum administratorul la ședința asociației de proprietari) e una chiar adevărată, dar mie tot nu îmi vine să cred!

Și nu că Boul Apis și-a pus ciorba în poală. În fond, dacă te uiți la Alesul Neamului Prost, prima impresie este că e atât de prost, încât o să îi curgă balele din gură, ori îl suspectezi din prima, că e în stare să își pună lista de bucate pe el. O fi fost CarmenCiuta cu el, o fi avut ea în geantă babețica prostului lângă rezerva de urgență de „pamperși”, dar vă dați seamă că, totuși, în văzul capetelor încoronate, nu putea scoate bebețica din papornită să i-o pună tăntălăului la gât și eventual să ceară supa într-un biberon cu gaura mai mare, ca să treacă și zarzavatul.

Chestiunea care mi se pare incredibilă este aia cu colanul, medalia, în fine tinicheaua, briz-brizul de și l-a atârnat la gât!? Băi nene, chiar îl purta fără să îi fi fost acordat? Precum maneliștii, care cumpără din târg de la Vitan niște embleme de seria M să și le pună pe geoagla de la BMW din dotare? Uaaau!

Adică, ăsta confundă colecția de medalii și decorații emise de statul român, cu caseta de bijuterii a Caprei de nevastă-sa? Băi nene și pe ținuta aia care a purtat-o, colanul ăla atârna de ziceai că sunt iconițe prinse pe parbrizul manelistului. Parcă era ușierul de la Athenee Pallas!

Și sunt unii naivi, unii chiar de bună credință, care cică i-ar da votul a doua oară!

Ptiuuuu!

GOGU ORLANDO

Tags

Featured