De curând, dl. Ciolacu - slăvit fie-i numele în veci! - în dubla sa calitate, de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD, și-a exprimat opinia că România are datoria să apere suveranitatea și independența Ucrainei.
Sigur că da, chiar dacă dl. Ciolacu, față de inițiativele căruia am o nesfârșită admirație, nu a binevoit să ne consultate în această privință, nu putem să ne dăm în lături: vom apăra cu toții, până la ultima picătură de sânge, suveranitatea Ucrainei.
Ce contează că Ucraina are în componența ei, pe ici-colo, și sus și jos, teritorii românești, noi ne vom sacrifica pentru cauza sa și vom pleca (scuzați cacofonia!) cu mic cu mare la război, tocmai pentru ca nu cumva aceste teritorii să revină la patria mamă. Iată, într-adevăr, un ideal pentru care merită să ne jertfim până la ultima suflare.
Și sper să nu mă înșel, tot dl. Ciolacu, ceva mai înainte de acest îndemn, își exprima la unul din posturile de televiziune ideea că paragraful din Constituie în care se vorbește despre suveranitatea țării ar trebui eliminat, căci suveranitatea în zilele noastre nu mai reprezintă mare lucru.
Ba chiar, nu știu dacă am reținut corect formularea, mă cam înfierbântasem, suveranitatea în epoca globalizării e o aberație sau o prostie.
Sigur, e o prostie atunci când e vorba de suveranitatea României.
Dar aceiași suveranitate devine o datorie pe care trebuie s-o apărăm când e vorba de Ucraina.
Slavă Ucraina! Slavă PSD!