-
Predă-te! Mi-a zis bătrânețea,
Trecând de anii mei...cincizeci,
De-acum...se duse tinerețea...
Încă puțin....şi o să pleci!
-
Nici gând! Eu nu mă dau bătut!
Nu voi simți povara ceții,
Mai am atâtea de făcut
Chiar de nu sunt în floarea vieții.
Doresc să îmi surâdă timpul,
Refuz să mă predau discret.
Copilăria mea e anotimpul
Ce-l simt ades, la mine-n piept!
De ce iubesc?! De ce mai cânt?
Mi-e gândul doar la tinerețe,
Nu vreau să mă gândesc la lut!
Şi nici la boli de bătrânețe.
Prea mult primit-am ploile
În brațe de mă legănară,
De ce iubesc eu florile?!
Priveşte pe fereastră afară!
Am timp să mă gândesc la lut!
(Nu că aş ține cuiva partea!)
De-o fi puțin...sau de-o fi mult,
Alung pentru o vreme moartea!
Şi-o sa iubesc...chiar fac apel
La Cel de Sus, la Cel din Cer,
De câte ori opreşte trenul
S-amâne un minut... infernul!
Şi-atunci, când obosit de drum,
Trag cu nesaț dintr-o țigară,
Să-L rog...pe Dumnezeul Bun:
- Adu-mi din nou...o primăvară!
VASILE COMAN
