CÂTI CA CÂTU SUNT ÎN LUME, DOAR MÂNDRUTA POATE SPUNE!

gjkgf

MOTTO: „În seara asta, A CÂTA OARĂ, am realizat că dl. Vlad Voiculescu e omul construit mai ales din vorbele bune ale altora despre el. Zeci de mii de oameni - inclusiv eu - au zis de bine de el. Din zicerile astea s-a făcut mai întâi UN TABURET, apoi O MASĂ, apoi ditamai SOCLUL. Până când a dispărut în nori. Și când s-a întors între noi PARCĂ E ALTCINEVA. Vlad era o sumă de așteptări și de speranțe. Dar nu veneau din el. Căci fără vorbele noastre, doar cu ale lui, NU MAI E DE RECUNOSCUT”. (Lucian Mîndruță, tulburat, pe pagina lui de FACEBOOK, 16 aprilie 2021)

.....................................................................

Ei, cam a câta oară, măi Mîndruță, ai realizat tu că Vlad Voiculescu e făcut din vorbe? Și dacă tot ai realizat de nenumărate ori până acum, de ce n-ai scris și pe FACEBOOK, între două exerciții „la-bicicletă-și-mască”, pentru ca să afle și prietenii tăi că nu ești chiar atât de devotat cauzei lui Vlăduț, ci că te arăți a fi, de fapt, mai curând șovăielnic?  Ai așteptat să-l demită, știu... ca să bagi capul în poză, la categoria #ȘÎEU.

Ai zis și tu „dă bine” de dânsul, doar pentru că și Liiceanu Gabriel a mărturisit că s-a îndrăgostit de el și l-a băgat (introdus) în „edificiul său afectiv”.

Băi, Mîndruță... păi tu după Liiceanu te iei? Vezi că ăla era cât pe ce să vâre în edificiul său afectiv și un cal roșcat și viril, cu care se-nsoțea prin nopțile de singurătate:

„Merg liniștit pe stradă. Mi se alătură un cal roib care merge în paralel cu mine, pe lângă trotuar. Din când în când, îmi aruncă câte o privire. (șăgalnică, mă gândesc...n.n.) E frumos și îngrijit. (oooo! maestre! suntem convinși că nu umbli matale cu orice cal! n.n.) Deodată, urcă pe trotuar și, din lateral, își urcă brusc picioarele din față pe umărul meu stâng, continuând să meargă în felul ăsta în pas cu mine. (ați vizualizat scena asta? întrebare de 100 de puncte: aflat în acea poziție ce putea să-i facă roibul lui Gabriel? nu-mi răspundeți, vă rog... și să vă fie rușine! n.n.)(Gabriel Liiceanu, 3 ianuarie 2020, pe platforma CONTRIBUTORS.ro)

Păi, cum, băieți? Văd că dacă vă lasă lumea de capul vostru, sunteți în stare să vă puneți calul Incitatus ministru al Sănătății, în 2021!

Observând însă scăderea de formă, spre dezumflare totală, a angelicului Vlăduț, așa luptător cum îl știm, Mîndruță s-a reorientat rapid. Bye, bye! Voiculescu Vlad și bine ai venit! Moldovan Andreea! Ia să vedeți:

„Dincolo de toate, eroina zilei de azi e doamna Andreea Moldovan. Ea s-a strecurat, se pare și în inimile cititorilor mei, care au votat-o azi, la mare distanță, ca potrivită pentru a fi propusă de USR în funcția de ministru al sănătății. Chiar înaintea lui VV, în ipoteza că ar putea fi re-propus de colegii lui.” (Lucian Mîndruță, pe pagina lui de FACEBOOK, 16 aprilie 2021)

Dar cum cititorii lui sunt la fel de deștepți ca el, comentatorul C.F. , dedulcit la conspirații,  îi scrie lui Mîndruță:

„Oare asta să fi urmărit doamna Moldovan de la început? Să îl sape pe Voiculescu? 

... iar Lucian îi răspunde înțelept:

„Nu cred că e genul.”

Căci urmează, Mîndruță, să începi cu taburetul... apoi să construiești măsuța... iar în curând soclul, nu-i așa? și pentru doamna Moldovan Andreea.

Însă problema ta, dragă, este că te adresezi unor cetățeni care adoră taburetul de vorbe, îmbrățișează măsuța făcută din elogii și sărută cu pasiune soclul construit din ode deșănțate închinate nimicului. În timp ce alți cetățeni, știi, cu un IQ mult diferit, observă de la început din ce e făcut taburetul... și nu dau doi bani nici pe taburet, nici pe măsuță, nici pe soclu și nici pe înălțatul în nori al propagandei imunde la care, cu însuflețire, participi și tu, Mîndruță, de ani și ani de zile!!!

.....................................................................

P.S. Există totuși și un premiu de consolare pentru Vlăduț. Tot Lucian Mîndruță ne zice... un fel de: „Vlăduț, dacă n-ai reușit ca ministru, măcar ca actor în rolul principal, alături de Tolontan, în filmul COLECTIV, să reușești”:

„Nu că vreau să înveselesc pe nimeni dintre prietenii useriști supărati, dar de luni într-o săptămână e Oscarul. Și pe-ăsta cred că nu-l ia Cîțu.” (Lucian Mîndruță, insinuant, pe pagina lui de FACEBOOK, 16 aprilie 2021)

LUMINITA  ARHIRE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?