CASPAS CU SOSCHES SOSCHESAT ÎN SOLUTIE DE JANTICOTILODEN

bdgdghgh

Ia să vedem ce avem noi în politica de Dâmbovița anilor 70 (când mișunau șobolanii mai mari decât motanul meu și când pluteau rahații de toate felurile ca la paradă)!

Iohannis (ia te uită, îl scriu cu literă mare, îmi vine să și râd și chiar cu doi de n, asta chiar mă pune pe gânduri) îl numește pe Cioloș (după ce are o lungă așteptare lângă telefonul din Franța, care nu mai suna pentru că Macron uitase pur și simplu cui dracului avea de dat un telefon într-o problemă importantă), dar cineva i-a adus aminte, cred că nevastă-sa, care, așa stafidită cum este, știe ce are de făcut pentru că-și lasă bilețele peste tot. Așadar Macron i-a dat verde lui Iohannis să rupă gura târgului și să dovedească chipurile că are o gândire politică super, iar omul nostru, a spus-o verde, cam cum rezolva el o problemă de fizică în peroadele de dinainte de peroada asta, a spus-o cursiv, adică, ce mai, da, Cioloș mi se spune în cască, Cioloș să fie, a mai fost, zic unii, da, bă, a mai fost o peroadă, dar Macron mi-a închis, că-l suna croitorul și rămâne așa, nu o mai dăm cotită. Așadar, Cioloș!

Buuun!

Ce fac ceilalți zglobii?

Hunor glumește, că de ce n-ar fi el - și chiar m-am gândit o clipă că o alianță germano-ungară ar rezolva Trianonul dintr-o trăsătură de condei - dar Iohannis zâmbea, telefonul dracului nu suna și toată lumea spunea tâmpenii: Hunor, ca să fie el premier, Ciolacu că vă belim, adică vrea anticipate (cine naiba crede el că-l mai votează după ce a trădat întreg electoratul pesedist și a bătut mâna cu ridicătorul de statui din bronz pictate, văd în culori vii din când în când?), AUR sub forma unor bichonei latră de mama focului, Câțu nu spune nimic, dar asta nu mă miră, omul este atât de năuc de felul său, că nici nu știe că nu mai este premier și că în curând or să-l debarce și de la cârma pnl-ului (scuze, nu pot scrie cu litere mari numele unui partid al lui băsescu). Orban este în rahat, Iohannis a cam zis că-l leagă (ce să-i fac, a pierdut startul de a se rupe de ăia, dovedind că flerul politic este o chestie cu care te naști sau nu și ce urmează este ceva ce știm cu toții, se vor repezi la ciolan, cine credeți, chiar ăia de-l susțineau pe el, pentru că - vor zice – „măi, ia să dovedim noi tătucului că noi suntem adevăratul pnl” (scuze încă o dată) și poate așa primim voie să-l belim cum trebuie pe dobitocul ăla care zice că este soluția de viitor, și-l vor beli, căci voie vor primi.

Ce se speră?

Că pnl-ul (sorry) se reface până în 2024, că +USR se duce dracului, că psd-ul rămâne un fel de "fost-ai lele", opozant prietenos din principiu, cu 5-10 procente ca să-și amintească faptul că a fost tâmpit atâta vreme și cu atât de mulți oameni inteligenți în conducerea sa (mă refer, evident, la perioada Năstase, nu la asta), că România va demonstra în continuare că are un popor care crede doar că se trage din pelasgi și geto-daci, când de fapt este format din putorile triburilor migratoare, cărora le-a fost lene să meargă mai departe și au rămas aici și cred că nici nu vor pleca vreodată, mai ales că au învățat cum să-și pună singuri masca... În rest, ce să mai zic, Vacanța Mare și celelalte grupuri comico - satirice sunt însăilări de amatori, nu ai cum să zâmbești așa cum o faci când îi auzi pe tot felul de amețiți de comentatori politici explicându-ne cât de bine sau cât de rău este când de fapt golanii ăștia nici să se spele pe picioare nu au învățat, darămite să mai și lămurească găinăriile la care se dedau cu o dezinvoltură de clasă pregătitoare pentru grădiniță!

Urmează meciul cu echipa aia din Asia, scuze pentru lapsus, Varujane, a, Armenia, parcă, să vezi bucurie!

PS

Am văzut. Ne bucurăm ca pe vremea când Gică Hagi bătea Argentina! Alte vremuri, alți oameni. Moravurile rămân cum zis-a Caragiale!

PPS

Băi, câțule, așa, un selfie de prost grămadă, nu-ți faci? Eu zic că n-ar fi rău, cine știe, te întreabă dracului careva de șmecheriile făcute și nu mai ai timp!

MIHAI  MALAIMARE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?