Prima poveste
La începutul celui de-al doilea război mondial, când soarta evreilor din Europa era pecetluita, dar încă mai existau cai de salvare, câteva sute de evrei înstăriți au cumpărat un vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar aveau nevoie de viză, așa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra.
În fond, nu prezenta nici un obstacol obținerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajoși, determinați sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fără aprobările necesare.
Când ambasadorul SUA a aflat, s-a grăbit sa înștiințeze guvernul american ca se apropie de țărmul țării o nava cu emigranți ilegali.
Evreii care reușiseră sa scape din pericolele războiului, s-au trezit la capătul drumului in imposibilitatea de a coborî pe țărm. Lipsiți de noroc, au trebuit sa se reîntoarcă în Europa devastata de război, unde au fost arestați și arși în lagărele de exterminare.
Când s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA în Londra si i-a spus:
- Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai funcției pe care o ai, ci si ca om. De acum înainte, din cauza ca din vina ta s-a petrecut această crimă, tu si toți urmașii tăi, sunt blestemați !
Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca a auzit toata lumea .
A doua poveste
Tot la începutul celui de-al doilea război mondial, când oamenii au înțeles soarta evreilor, în Lituania, ambasadorul Japoniei era un om integru, care nu admitea crimele naziștilor si a avut grijă de evreii din Europa, acordându-le viza de intrare in Japonia, de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a salvat doua mii de evrei.
Când au aflat naziștii, au ordonat Japoniei care le era aliat, să îl destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de părăsire a funcției, mai erau doua săptămâni, timp în care s-a lucrat zi si noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare de lucru, astfel ca au salvat încă mulți evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj. Înainte de plecarea ambasadorului, a venit o delegație de la Templul din Vilnius pentru a-i mulțumi.
„Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit veșnic si noi ne vom ruga ca Cel de Sus sa te binecuvânteze si sa-ți răsplătească îie si urmașilor tai”
Bunul ambasador s-a întors in Japonia si spre surprinderea lui nu a fost pedepsit, ci doar concediat si pensia anulata. Pentru a-si ocroti familia a deschis un mic atelier de reparații automobile.
Acel atelier se numea Mitsubishi.
A treia poveste
In centrul orașului Kiev din Ukraina, se inalta statuia in memoria conducătorului național atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky). Este infățișat călare pe calul sau frumos, cu mana dreapta ținând sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ukrainei.
Hmelniţchi (1595-1657), fost hatman lituanian polonez creștinat si aliat cu cazacii, este mândria ukrainienilor si toți vizitatorii se minunează de frumusețea statuii marelui conducător. Dar puțini știu că el era antisemit sălbatic, care are la activ multe pogromuri si incendieri de așezări pașnice de evrei nevinovați. Nu au fost cruțați nici copiii nici, sau femeile. Acestea sunt dovedite istoric. Multa cruzime și amar. Bogdan Hmelniţchi este cel blestemat pe pământul Ukrainei.
Într-una dintre așezările în care mercenarii lui cazaci au dezlănțuit focurile iadului, au omorât, au siluit, au jefuit, au fost strânși tineri si tinere in sinagoga așezării și i-au dat foc cu oamenii înăuntru. Din așezare a rămas numai numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost înmormântat in Subotiv, in biserica ancestrala alături de fiul sau Tymish. Bogdan a avut numai un fiu, fără alți urmași. Un nobil polonez cucerește Subotiv si ordonă deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a fiului sau Tymish, asa ca nu au rămas urmele lor pământești nicăieri.
Dar, după sute de ani, a venit și pedeapsa adevarată, căci așezarea se numea Cernobîl, iar centrala atomica nr. 4 a fost construita exact pe locul fostului templu.
A patra poveste
BLESTEMUL BRANCOVENILOR
Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însufleţirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituţia să fie operă de binefacere.
Însă după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureştiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceauşescu.
Safta Brâncoveanu comandase o inscripţie în marmură pe care a aşezat-o în bisericuţa din curtea spitalului. Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche , conține la final un blestem care cere Divinității ca cel care se va atinge de ctitorie, adică de spital, sa fie omorît de cei din neamul sau într-o zi de sărbătoare.
Ceauşescu a dărâmat spitalul si biserica în 1984. A rămas doar inscripția.
In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el, chiar de Crăciun.
Blestemul, spune aşa:
„Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năprasnică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital”.