Azi e Baba mea... în zori era cer senin și stele
Coborau încet să-mi umple ochii și brațele mele...
Mai târziu s-a luminat și un soare mare, mare,
Mi s-a așezat pe frunte-n locul care mă tot doare...
Nici n-am apucat să-l simt și-au venit în fugă norii
De au speriat pe loc și lăstunii și cocorii...
Însă, nici nu m-am mirat, că așa am fost sortită
Să-mi schimb stările ca vremea... când tristă, când fericită...
Acum este iarăși soare, nici un nor nu se-ntrevede,
Cerul e adânc albastru, marea e aproape verde.
Dar mai e până diseară și știu sigur c-o să fie
Și ninsoare și furtună, cum e și în poezie...
Anotimpurile toate, într-o zi se derulează
Așa cum mă schimb și eu... Baba mea, de când e trează
Ba se-mboșcăne de frig, ba cojocul și-l aruncă,
Ba se smiorcăie sub ploi, ba dansează goală-n luncă...
VIOLETTA PETRE