„ATENTIE! ROMÂN RAU!”

HDHDGDGV

Dacă vă era greu să acceptați, acum, cu această nesimțită cârdășie pnl – psd, sper să vă fie foarte clar tuturor: nu contăm, nu existăm, nu suntem luați în calcul decât în măsura în care putem fi omorâți.

Iar dacă nu facem nimic, chiar așa se va și întâmpla, vom fi omorâți!

Nu mai este nimic de făcut, la noi nu se mai poate vorbi despre democrație, drepturi ale omului, Constituție.

Țara este vândută și este doar o chestiune de timp până când cu adevărat va fi federalizată. Poporul român este în disoluție.

Eu, însă, nu vreau să mă supun.

Așadar, la mine în casă, la mine în suflet, la mine în conștiință funcționează legile mele, legile învățate de la părinții mei, legile bunului simț.

Nu voi permite NIMĂNUI, la mine în casă, la mine în curte, la mine în suflet, la mine în conștiință să încalce aceste legi. Voi încerca să nu deranjez pe nimeni, să nu încalc libertatea vreunuia dintre concetățenii pe care nu-i cunosc dar cu care mă intersectez în viață, pe stradă sau în gând. Voi respecta libertatea lor așa cum o respect pe a mea. Dar, atenție, la mine în curte, la mine în casă, la mine în suflet, la mine în conștiință se respectă faptul că:

  • sunt creștin
  • sunt familist cu copii
  • sunt român
  • îmi plac oamenii care zâmbesc
  • îmi place munca
  • dorm când sunt obosit
  • nu fumez (dar nu împiedic pe nimeni să o facă)
  • nu mă droghez
  • nu beau
  • nu mă supăr definitiv pe nimeni
  • înjur și-mi trece
  • iubesc muzica simfonică
  • citesc enorm
  • ador teatrul
  • mi-e dor continuu de toți ai mei, în viață sau plecați
  • nu uit și nu iert umilința, la care, ca român, am fost supus de băsescu, turnător ordinar și la care sunt supus de către iohanis și partidele politice actuale
  • am poarta încuiată, am câini și nu cred în Miorița, așa că am și bâtă și coasă și furcă și topor, ca orice român normal.

Eu nu accept această jegoșenie, eu nu accept această mizerie și nu admit să fiu reprezentat de niște analfabeți, ticăloși și trădători de țară!

Atât! În rest eu sunt același! Doar că am ținut să reamintesc!

MIHAI  MALAIMARE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?