În primăvara asta prinsă-n datini,
Un soare se arată sfidător -
Pictând cu razele îngenunchiate-n patimi -
Caișii albi, ce ning în zori, cu dor.
Mi s-a albit și sufletul cu neuitare,
Râvnind pe rând, dorințele-nvechite
Și-mbrățișând atingerea ce doare
Am rătăcit iubirea prin gânduri ofilite...
Am regăsit-o poate prea târziu,
Ascunsă de priviri și de cuvinte
În buzunarul sufletului tău,
Ce-ascunde înțelept, un crez cuminte.
Va străluci cândva în ochii sorții,
Iar ceasul vechi ce fugărește timpul.
Va speria și umbra grea a morții
Ce-i tulbură și îi alungă visul.
Când anotimpurile vieții stau în drum,
Iar drumul e prea lung, sau prea greoi,
Mă caut în toamna iubirii de-acum
Și simt că-mi ajunge cât zece de-apoi.
CATI LUNGU