Mutarea la noua casă din Dealul Pașcanilor a avut loc înaintea Crăciunului anului 1957. Casa a fost făcută într-un an, cu teren primit gratis în marginea de vest a târgului și un credit bancar de 20.000 lei, fără dobândă, rambursabil în 20 de ani, la care se adunară toate economiile părinților și încă vreo 5-6 mii de lei de la bunica. Ea ar fi dat mai mult sărăcuța, numai să scape de mine, dar mai ales de tata, care era ,,bolșevic"! Și precum noi, la fel și alte 30 de familii de ceferiști au beneficiat de aceleași condiții, mai puțin de banii bunicii, astfel că lipit de vechiul stadion CFR, unde-i acum liceul ,,M.Sadoveanu", s-a ivit un nou cartier cu două străzi: ,,Crinilor" și ,,Camil Petrescu", iar locuitorii nou veniți aici au fost botezați de pășcăneni ,,mărginașii din deal". Și aveau dreptate, căci peste drum eram vecini cu o toloacă lată de vreo 500m, apoi urmau ogoarele celor din Boșteni și Sodomeni, iar în dreapta, era medeanul de vreo 5 hectare, loc unde se ținea bâlciul de Sântă Marie Mare, ce ținea trei săptămâni, iar în stânga, ogoarele oamenilor și o ,,scurtătură" ce ducea la cimitir, ori spre ,,Vatra Pașcanilor", după dorința călătorului.
Greu ne-a fost în acea iarnă, fără apă, electricitate, pereții jilavi și sobe noi nedeprinse cu focul, lemne pe sponci și zăpada troienită în pereții casei, căci nimic nu sta în calea vântului decât dealul Gâșteștilor, ce se vedea undeva în zare.
La școală nouă îmi trebuia și haină nouă, astfel că mă înțoliră părinții cu palton din aba, căciulă din bibiret, bocanci de iuft, uniformă din celofibră, iar mănușile le căpătai de la soru-mea, că ei nu-i mai veneau. Doar cămășile și izmenele erau din alea vechi!
Prima zi la școala din deal a coincis cu începerea trimestrului doi, adică în ianuarie 58, când mă luă doamna învățătoare Anton din mâna mamei și mă duse să mă prezinte noilor colegi, iar în cei zece pași ce-i făcurăm pân’ la ușa clasei, avu timp a-mi spune: ,,Las că-mi spuse învățătoarea Fuciuc ce golan ești și să nu crezi că dacă taică-tu-i la raionala de partid, faci ce vrei!".
Intrat în clasa, am remarcat ca toți colegii au la gât cravata roșie de pioner.(Io am primit-o în clasa aVI-a! ). Am primit loc în bancă lângă Țunu Iordăchescu (în timp a ajuns directorul Atelierelor CFR Pașcani) și nu m-am așezat bine că și am fost scos la tablă. M-am descurcat onorabil, căci pentru ce mă întrebă doamna Anton, îmi trase câteva rigle la palmă doamna Fuciuc cu o lună mai devreme și o bătaie buna nu se uită așa ușor. Nu mi-a pus notă învățătoarea, lucru care mă supăra, căci voiam să-i fac o bucurie mamei, supărare ce-mi trecu când - mergând din elev în elev – a ajuns la mine un bilet pe care scria ,,Vrei să fi prietenul meu? Dinuța". Încă nu știam care din noile colege îi Dinuța, dar drumul spre casă nu l-am făcut singur!
NICOLAI GANCERENCO
