Buna dimineațaaaa la Moș Ajuuuun!!! Ne dați, ori nu ne dați, ne dați ori nu ne dați, ne daaaați, ne daaaați !!!!
Pe o analiza simpla a textului, îți dai seama rapid că omului nu-i rămâne altă alternativă decât sa-ți dea. Finalul este absolut concludent. Ne dați, ne daaaați!!!
Adică, dai nene. Că de nu dai, se-ntâmplă lucruri...
S-ar mai putea întâmpla ca omul, obosit, pe la 3 noaptea, după o zi de truda grea, sa-l fure somnul si sa nu audă cum răcnesc sub geamul lui câțiva mucoși cu gerul în nas. Se-ntâmplă, nu??? Hehehe, pîi dacă se întâmplă, să-și asume consecințele, frate, că odată în an te duci cu buna dimineața....
Să fi tot avut io vreo 8 sau 9 ani, ceva în genul, și mi-amintesc, n-aș fi făcut-o dacă n-aș fi luat bătaie. Eram răcită și aveam destul de des probleme cu gâtul. Tocmai mă operasem in toamnă și scăpasem de amigdale, iar mama m-a anunțat pe un ton categoric ca nu mă duc cu bună dimineața. Blasfemieeeeee!!!! Crimă de lezmajestate. Cum naiba să nu te duci cu bună dimineata? Când așteptam 1 an întreg câteva evenimente. Doamne apără și păzește! Am încercat sa negociez. Că aveam talent. Cum să nu pun eu traista de gat și să mă duc după nuci??? Ă? Mama era de neînduplecat.
Așa că n-am putut să fac parte din nicio ceată organizată. Eram alone. Am plâns. M-am rugat. Am țipat. Mi am luat câteva după ceafă. Nu ținea figura. M-am jelit. M-am tăvălit. Pentru că nu concepeam. „Ți'ar nucile de râs”, zice mama. Îți dau un cos plin.
Să t
ți le bagi undeva! Îmi venea sa-i strig. Dar nu voiam să-i stric fengsuiul, poate totuși se îndupleca. Drama era ca nu aveam traistă. Dar ce conta?
Mama fierbea grâul pe plita si avea treabă pana în gât. Eu, Batman, după ea. Hai fă mămică, măcar pe aici prin satu' nou, pe aproape, te rog eu frumos, mă smiorcăiam cu lacrimi amare. Fac orice. Mătur, scutur, fac patul dimineața, jur sa nu mai fug când mă bați... Simțeam inamicul cum începe să cedeze. Mă îmbrac bine, mămică. Iau și căciula aia căcănie cu moț, de mi-ai făcut-o tu. Pun și broboada. Iau șosetele alea lungi de nu vrea tăticu să le încalțe.
Mă, și tot tăvălindu-mă eu, a început sî țină figura. Îmi zice mama, bagă-te în pat și te trezesc eu pe la 2 și te las numa' p'aci pe aproape.
Cum naibaaaa, mă trezește ea! Sigur, cum sa nu... Mi-am pregătit 3 șifoniere de țoale, le-am adus la căldură, am găsit o pungă de cârpă într-un cuier și i-am legat un cordon de la un capot să mi'o pot agata de gat și m-am băgat in pat. Încercam să par serioasă, dar îmi râdeau și ochii și sufletul. Pe de o parte, ca mă duceam cu neața și pe de altă parte că mama își lua o mare țeapa. Dacă mă lăsam pe mâna ei, sigur nu mă trezea. În casă era cald, grâul ăla mirosea dumnezeiește, iar eu stăteam sub plapumă, nemișcată cu ochii strâns închiși, să pară că dorm. Și la un moment dat, am simțit cum vine... Somnul... pffff... și-am început să număr. Număram în gând, spuneam poezii, iar număram, iar „cățeluș cu părul creț”... Am rezistat eroic.
Din când în când, căscam cate un ochi și mă uitam la ceasul de pe masă. La 2 fără un sfert, toata lumea era a mea. M-am dat jos din pat, și am început a pune țoale pe mine până nu mă mai puteam mișca... Și căciula „căcănie, cu mot”. Și broboada. Și șosetele vieții. Și mănuși de lână... Nu mai conta. Și ies.. noapte, zăpadă, ger...scârțâia zăpada sub cizmele mele. Îmi fac traseul în gând și gândesc logic. Nu încep de lângă casă, că se face traista grea. O iau în sens invers. Să vin cu punga plină spre casă. Și-ncep de una singură, din casă în casă. Bună dimineațaaaaaaaa la Moș Ajun, ne dați, ori nu ne dați, ne dțti, ne daaaați....
Eram deja pe la a 7-a casă, de una singură și la mine nu ieșea nimeni. Măi, sa fie! Bună dimineațaaaaaaa la Moș Ajuuuunnnn!!! Bunăăă dinineațaaaaaa...Nimic. Îmi venea să plâng! Și apoi, de sub căciula căcănie, împachetată cu broboada, de ziceai că-s Gagarin, cine naiba era sa mă audă???
Insist și continui să bunădiminețesc. Îmi dau seama ca daca dau broboada de la gură, parcă mă aud și eu. Și Încep sa am succes. Fac drum Întors Și pe la casele ratate. Iote mă, cĂ mă aud. Și parcĂ am Și voce. Capăt curaj și determinare. Numa' că la un moment dat, dau de o poartă legată. Încerc să descâlcesc sârma de ferecase poarta. Dau vreo 2 picioare în ea. Și nu se întâmplă nimic. Deci, nu e câine. Sar gardul, dezleg sârma cu gândul sa dau cu bolovani în geam și să fug înapoi. Doar că, belind ochii mai bine, vad pe terasa casei o frânghie plină cu cârnați acoperiți cu o folie prinsa cu cârlige de rufe. Si Michidutză își băgă coada. Și îmi zice râzând: daca nu-i iei, ești proastă! Dacă nu-i iei, esti proastă!!! Dacă nu-i iei, ești proastă răuu!!
Cine măăăă, euuuu??? Tu! Tu! Tuuu!!
Bine măăăă, acu' sa te vad. Și mă pun temeinic și adun cârnații. N-am putut pe toți, da mai mult de jumate' i-am înghesuit în traistă. Mi-am distribuit nucile prin buzunare, în căciula căcănie cu moț și am mai îndesat câteva și-n cizme.
Și precum omul înțelept, o tai spre casă cu prada. Dau nas în nas cu vreo 2 cete de colindători, dar ne am evitat reciproc și elegant. N-aveau nevoie de unul in plus. Se împuțina împărțeala. Și-apoi, eu căram cârnații după mine. Și nu erau ușori.
Ajung acasă victorioasă cu ochii sclipind în cap. Mama făcea sarmale. Trecuse la next level. Intru plină de zăpadă târâind și de mine și de traista cu cârnați. Și zic: Am adus cârnați! Și nuci! Încep a scoate nucile de pe mine, să mă pot dezbrăca.
Mama face ochii mari, nu înțelege mare lucru, ia punga din mana mea, se uită când la pungă, când la mine, când la mine, când la pungă și invers, din nou, face ochii mici și cu vocea ușor amenințătoare, mă întreabă: de unde ai fă, ăștia??????
Încerc varianta cu i-am găsit. N-a mers. Că unde. În ce erau? De ce-s în punga ta. Unde-i punga în care i-ai găsit? Păi, am aruncat-o. Că de ce ai aruncat-o? Unde ai aruncat-o? Du-te să o aduci. Bla bla...
M-a luat după față. Și prinde a tuna la un moment dat: înțepenite-ar sa te ințepenească, de unde ai furat carnații, ca te mănânc!!! Io, ca nu. Ea, că de unde, io că nu mai știu. Ea, că de la cine?....
N-am scos-o la capăt. Se duce, îl trezește pe tata si-i zice: omule, trage ceva pe tine și du-te cu asta, ca i-a furat cârnații de pe frânghie lu'... (nu pot sa spun lu' cine)...
Du-te omule sa-i duceți înapoi. Da' tata zice: te-a văzut cineva cu'tata?? Nu tăticule! Atunci n-o sa te vadă nici când îi duci înapoi.
Frumos, nu? Am făcut cale întoarsă. Vai steaua mea. I-am aruncat peste gard. Evident, uitandu-mă în toate direcțiile. Când am tăiat-o din câmpul infracțional am simțit ca mă nasc a doua oară. Oricum, mi-a ieșit pe nas buna dimineața aia. Că în ușă mă aștepta mama. Avea o lingura mare de lemn pe care o folosea la mestecat chestii într-un ceaun mare. Avea ăla cu care întindea plăcinta. Mare si bestia, măiculiță. Bine, matura o avea tot timpul la îndemână. Era un must. La un moment dat avea și cureaua tatei . Ferească sfântul! Și le-a folosit pe toate. Când pe rând, când combinat... și striga. „Ești proastă la cap? Ă? Tu ești proastă, sau te faci? Jap! Buf! Zdrang! Ești proastă la cap?”
E, cum puteam sa-i spun eu că mi-a mai zis unu, Michiduță ca-s proastă și că d-aia i-am luat??
#bunadimineatalamosajunoamenidragi
DANIELA TARAU
