Conform propriilor sale declarații, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, discută zilnic la telefon cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Până aici toate bune și fumuroase, numai că nici unul dintre ei nu pun problema refugiaților ucraineni pe care Marea Britanie i-ar putea primi pe teritoriul său.
Premierul Boris Johnson nu se oferă să-și deschidă țara (cel puțin așa arată datele de pe teren), oamenilor plecați în pribegie, iar președintele Zelenski nu pune imperativ această problemă în discuțiile purtate cu dl. Boris, deși, pentru domnia sa, problema refugiaților e una acută.
Ar fi foarte simplu pentru Anglia, de pildă, să se ofere să preia din Republica Moldova un număr, să zicem, de 100 000 de refugiați, din circa 250 000 câți se află acolo.
Oare cum face față Basarabia, o țară săracă și aflată sub presiunea războiului, să asigure adăpost și hrană unui număr atât de mare de refugiați, iar Anglia, care e extrem de bogată, a dat până în prezent viza doar la circa 3000 de ucraineni?
Sigur, Anglia oferă armament Ucrainei, dar refugiații nu au nevoie de arme, ci de un acoperiș deasupra capului... Desigur, dl. Boris Johnson e preocupat mai mult de problemele globale, de sancțiuni, de oligarhi, și mai puțin de oamenii simpli care și-au părăsit rudele, casele și țara și au plecat cu sufletul sfâșiat - plângând și blestemând - în pribegie, în urma unui război care abia a început, dar nu se știe când o să se termine.
Dacă numărul de refugiați se va dubla sau se va tripla, dl. Boris Johnson se va spăla pe mâini oferindu-le sărmanilor ucraineni doar arme?!
E dureros ceea ce spun: dar dincolo de retorică beligerantă, oamenii mai au nevoie și de altceva.