România ocupata sau HIDRA cu doua capete

picture

Politicienii și Capitaliștii Români în formare au devenit o țintă din două părți, și nu au avut nici o șansă: din partea Securității și a Corporațiilor, care s-au aliat pentru acest scop, și nu au avut nici o șansă. Pentru aceasta, au folosit două mijloace: ori i-au controlat pe politicieni, ori i-au distrus; fără nici o excepție:
Ion Iliescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis, toți au fost și sunt controlați de Noua Securitate, Emil Constantinescu declarându-se “ învins de servicii” iar cei care au cârtit sau au fost dușmanii Securității și ai Corporațiilor, au sfârșit în pușcărie, eliminați de-a dreptul, sau, în cel mai fericit caz, trași pe linie moartă.

Motto:
Prevalența afacerilor străine într-o țară are tendința să promoveze corupția” 
( S. P. Huntington)

România ocupată sau HIDRA cu două capete.

Este un fapt dovedit și argumentat științific de către politologi că cele care aduc și întrețin corupția într-o țară în curs de modernizare sunt corporațiile. 
Pentru a putea ocupa o țară, corporațiile au nevoie însă de un aliat din interior, iar acel aliat s-au dovedit în România a fi Serviciile Secrete. 
Corporațiile sau Multinaționalele au ocupat România cu ajutorul Serviciilor Secrete, în mod special al SRI, dar nu numai, iar tot cu ajutorul lor au distrus capitalul românesc în formare și politicienii care li se opuneau. 
Despre explicarea acestui proces, în cazul României, este nevoie de cel puțin o carte, care va trebui să fie scrisă la un moment dat, pentru ca asta să nu se mai repete, nici în România, nici în altă parte în lume.
Cum s-a ajuns aici? De ce au trădat Serviciile Interesul Național? 
Răspunsul este simplu: Pentru Putere și Bani.
Aș începe cu un exemplu pe care-l cunosc foarte bine. In vechiul Sistem, Pacepa era extrem de apropiat de Elena Ceaușescu, el nefiind agreat nici de Iulian Vlad, nici de majoritatea capilor Securității. Ascensiunea lui Pacepa i s-a datorat Elenei Ceaușescu. In dimineața în care a trădat, Elena Ceaușescu a strigat că “ nu este adevărat”, nu-i venea să creadă că protejatul ei a trădat-o. 
Pe timpul lui Ceaușescu a fost un război permanent între Partid și Securitate, privind cine este de fapt conducătorul real al României, Securitatea având tot timpul pretenția să fie adevăratul cap al țării, speriind-l tot timpul pe Nicolae Ceaușescu cu invazia rușilor, dar și cu trădările din interior. Paradoxal, fuga lui Pacepa a întărit enorm Securitatea, în loc să o slăbească.
Așa a intrat Securitatea în Democrație: Trădându-l pe Nicolae Ceaușescu și trecând de partea lui Iliescu, pe care-l controlau foarte ușor având în vedere legăturile sale cu Moscova. De fapt, Securitatea nu a pierdut nici un moment rolul de adevărat conducător al României, din momentul “O” al lui Decembrie 1989. Ba, dimpotrivă, a avut un rol estențial, primordial aș spune eu, în răsturnarea regimului comunist.
Până în acest moment, în 2019, acest rol nu numai că s-a menținut, dar a fost consolidat. 
Securitatea, ca și corporațiile, nu suportă Democrația, din același motiv: Democrația înseamnă politicieni cu experiență și capitaliști autohtoni, adică români puternici, iar mecanismele democrației împiedică controlul exterior, adică din partea Securității și Corporațiilor asupra României. Mai mult: Pentru a putea fi puternică, Securitatea avea nevoie de capi bogați, iar aici se lovea din nou de capitaliștii români și de politicieni, percepuți ca o frână in calea acumulării de către ea de capital privat, prin corupție bineînțeles.
Politicienii și Capitaliștii Români în formare au devenit o țintă din două părți, și nu au avut nici o șansă: din partea Securității și a Corporațiilor, care s-au aliat pentru acest scop, și nu au avut nici o șansă. Pentru aceasta, au folosit două mijloace: ori i-au controlat pe politicieni, ori i-au distrus; fără nici o excepție:
Ion Iliescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis, toți au fost și sunt controlați de Noua Securitate, Emil Constantinescu declarându-se “ învins de servicii” iar cei care au cârtit sau au fost dușmanii Securității și ai Corporațiilor, au sfârșit în pușcărie, eliminați de-a dreptul, sau, în cel mai fericit caz, trași pe linie moartă. Cel mai elocvent caz este cel al lui Adrian Severin, primul care s-a opus Noii Securități în 1998, și care a fost pur și simplu pulverizat, cazul lui în sine fiind de manual. Adrian Năstase a fost primul demnitar de rang înalt care a deschis seria execuțiilor politice, el fiind atacat din două părți: dinspre politicienii aliați ai Securității, dar și direct de Noua Securitate. Apropierea lui Năstase de Ristea Priboi nu a făcut decât să-i grăbească sfârșitul politic, acesta căzând, la rândul lui pradă unui război fratricid din Interiorul Noii Securități, la fel ca și Iulian Vlad, care a fost tras pe linie moartă, știind clar ce se întâmplă. Recunosc, antipatia pe care o aveam pentru Ristea Priboi, plecând de la implicarea lui în stingerea revoltei din 1987 de la Brașov, m-a făcut ca mult timp să nu văd exact ce se întâmplă, dar mai multe discuții cu el, ca și cu Iulian Vlad, prin 2012-2013-2014, lămurindu-mă în acest sens. 
Noua Securitate a luat deci locul Vechii Securități și a devenit mult mai puternică decât aceasta, fiind scăpată total de sub control. Capii Noii Securități, în lupta lor cu politicienii români și cu capitalul românesc au ras totul în cale. In acest război s-au sprijinit reciproc cu corporațiile, care au același scop: distrugerea capitalului românesc și a politicienilor români, iar mijlocul pe care l-au folosit nu este deloc nou, este folosit de toate Dictaturile conduse de Instituții de Forță “ Corupția”, care a devenit arma principală de execuție a capitaliștilor și politicienilor români. 
Capii Noii Securități și Corporațiile au devenit etalon al corupției, însă și-au eliminat “dușmanii” fix pe motivul “ Corupției”. 
Cum au reușit lucrul acesta și ce este de făcut? 
Răspunsurile în postările viitoare:

Notă: Tuturor tâmpiților care mă întreabă de ce mesajul meu este fix ca mesajul lui Dragnea, eu vorbind de cinci ani despre ceea ce se întâmplă, le recomand interviul de aseară al lui Liviu Dragnea, care, pentru prima dată după 1989, ne arată un politician de forță dispus să se bată cu Hidra cu două capete, adică cu Noua Securitate pe care o numește “ Stat Paralel”, dar și cu Corupția Corporațiilor, pe care le numește, ca și mulți alții, Multinaționale. Inutil să mai spun că în acest război va avea în mine un aliat, cu toată experiența pe care am acumulat-o timp de treizeci de ani de politică și de studiu al politicii, indiferent de poziția publică pe care o am sau nu o am. 
O zi bună tuturor!

Gelu Visan

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?