Prostituţie civică românească vs. proteste Europa democrată

picture

E absolut jegos, abject, de cea mai joasă speță modul în care #rezistentii din România încearcă să-și lipească imaginea protestele din Franța apărând și ei la rândul lor îmbrăcați sau promovând pe Facebook vestele reflectorizante.

Mă băieți, știu că asta v-ați fi dorit și voi, haos și anarhie atât pe 10 August cât și pe 1 Decembrie dar nu ați reușit, din mai multe motive:

1) Protestatarii din Franța au sprijin popular în proporție de peste 70%, pe voi nu vă susține nimeni din popor și din cei care au votat, vă susțineți doar voi între voi.

2) Protestele din Franța nu au  spate nici un serviciu, nici un partid politic și nici o influență externă.

3) Jandarmeria Română și-a făcut treaba și nu au dat voie ca lucrurile să degenereze în haos și anarhie.

4) Protestele din Franța au trecut dincolo de mărirea accizei la carburanți și s-au îndreptat împotriva politicilor globaliste, adică fix alea pe care le promovați voi.

5) Spre deosebire de programul lui Macron care a generat protestele din Franța, românii au simțit efectele benefice ale programului de guvernare asumat de PSD, tocmai de aceea nu aveți sprijin popular și sunteți din ce în ce mai puțini.

Să mai continui? Nu are rost. Sunteți de 3 ani în stradă dar oamenii normali s-au prins că scopul vostru nu este să binele comun! Vă agățați de orice temă, de orice eveniment, jucați orice politic și încercați să-l transformați în avantajul vostru pentru a deturna o majoritate legitimă, o majoritate votată și toate asta pentru a-i aduce din nou la putere pe globaliștii și bruxellezii care vă finanțează!

Ați reușit odată, la Colectiv, când efectiv ați călcat pe cadavre pentru a pune în fruntea statului trădatori care au acționat și acționează în continuare împotriva intereselor României dar nu o să mai reușiți a doua oară!

Narcis M. Manicea

poza

 

„MAKE FRANCE GREAT AGAIN”

Este foarte interesant de observat cum, dacă faza extinderii spre est a politicilor globaliste ale unei Germanii hegemonice in tandem cu fostele administrații americane au fost marcate de așa-zise revoluții portocalii, in umbra cărora se vedeau cu claritate serviciile de informații occidentale și chipul hâd al lui Soroș, iată că după schimbarea de direcție de la Washington, o contrarevoluție, tot colorată - a vestelor galbene, pare a pune capăt sau incearcă măcar să slăbească polul franco-german și odată cu el, printr-un proces de contaminare, intregul lagăr al națiunilor, care a devenit Uniunea Europeană sub puternica influență germană.

Nu e deloc intâmplătoare cred, izbucnirea violențelor la Paris, ca și in alte orașe franceze, cu extinderea lor rapidă ce par a lua forma unor mici revoluții incipiente, către Belgia, Olanda și foarte posibil, Germania (unde oricum madam Merkel este pe toboganul istoriei) deci in nucleul dur al UE, la scurt timp după ce Macron, adus la putere direct din laboratoarele familiei Rothschild de obscurul său partid, „En Marche", a slobozit pe gură ditamai porumbelul păcii in chiloți de sport, afirmând, nici mai mult nici mai puțin, că Europa (a se ințelege desigur, Franța, Germania și sateliții) trebuie să-și facă propria armată, pentru a se apăra de ruși, chinezi și.. desigur, americani.

Sigur că lupta acestor timpuri s-a mutat din sfera ideologiilor stânga - dreapta, de sec. XX, la nivelul contraofensivei națiunilor pentru a-și recupera suveranitatea și identitatea și nu in ultimul rând a-și salva propria existență din fața acestui monstru al globalizării, ce pare a fi făcut indigestie după ce a inghițit pe nemestecate la grămadă state suverane, popoare, națiuni și culturi, fără a ține cont de incompatibilități.

In acest context e de observat și prezența de câteva luni a lui Steven Bannon, trimisul special al președintelui Trump in Europa, pentru a identifica și construi o alternativă la rețeaua globalistă a lui Soroș și coagulare a mișcărilor naționaliste apărute ca reacție firească la tot mai intruzivul Reich germano-european, sub denumirea deloc intâmplătoare de „Movement”, ceea ce ar putea descifra intrucătva și izbucnirea acestor revoluții care tind să răstoarne staus quo-ul de putere al cancelariilor ce incă se opun valului antiglobalist ce pare să trezească la realitate tot mai multe țări europene.

Nu mai târziu de luna trecută, după intâlnirea liderilor lumii de la Paris, cu ocazia comemorării a o sută de ani de la sfârșitul primului război mondial, după ce Macron a dat frâu liber viselor sale napoleoniene, Trump i-a tăiat-o scurt pe Twitter in stilul său deloc diplomatic, atrăgându-i atenția, că dacă nu erau SUA francezii ar fi vorbit acum limba germană și că.. atenție, ceea ce l-a băgat pe minion in depresie.. „nu există ţară mai naţionalistă ca Franţa, cu oameni foarte mândri - pe drept”, incheind practic cu un apel mobilizator către poporul francez, cu indemnul.. „MAKE FRANCE GREAT AGAIN”.
Acum ce să spun.. intâmplător sau nu, la câteva zile de la acest schimb de replici, a izbucnit și revoluția vestelor galbene de la Paris. Concidență? Poate. Dar poate și la fel cum „Movement” al lui Bannon este replica in engleză la rothschildianul „En Marche” a lui Macron.

Pus in acești termeni, poate pe aici ar trebui privit și atacul direct din presa germană asupra legitimității apartenenței Transilvaniei la România. Un avertisment direct și cât se poate de clar dat României, să nu se aventureze impotriva Imperiului trecând de partea SUA aliniindu-se grupului țărilor rebele care, stimulate și de politica administrației Trump, dau semne tot mai curajoase de independență și reafirmare a suveranității față de centrul condus de Germania.

Sigur, in același context ar fi de asemenea o greșeală majoră să cădem in plasa de manipulare a agențiilor și agenților de influență, care incearcă să convingă, răsturnând realitatea, că există vreo similitudine intre cauza manifestanților de la Paris - antiglobaliști și #rezistenții soroșiști de la București..

MAKE ROMANIA GREAT AGAIN.. cum s-ar zice la noua doctrină..

Petre Caluian

poza

 

Featured

PIRANHA DE BAHLUI

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile...

Gabriel Mihaila Sat, 03/09/2024 - 14:14
EL SALVADOR SE SALVA! SLAVA!

Presedintele El Salvador respinge elitele si reconstruieste tara

Ce se întâmplă dacă un președinte al unei națiuni s-ar ridica radical împotriva elitelor malefice și s-ar reconstrui națiunea, astfel încât oamenii să prospere?

Gigi Petrovan Mon, 02/26/2024 - 06:19
„LA MIEZUL NOPTII VA CADEA O STEA!”

Acest lucru nu s-a mai întâmplat pâna acum... si va schimba totul!

Niciodată până acum nu a existat o asemenea manifestare a întunericului pe Pământ.

Gigi Petrovan Sun, 02/25/2024 - 08:53
POPA GÂDEA PREDICA APOCALIPSA LUI PUTIN

MOTO: „La Gâdea la poart

Gabriel Mihaila Sat, 02/24/2024 - 14:48
FENOMENUL DAN PURIC

Un vechi proverb spune „fă-te trate cu Dracu până treci puntea”. Evident, dracul o păzește și nu lasă să treacă decât pe cine vor mușchii lui. Prin urmare ne-am înfrățit cu SUA, UE și NATO.

Gabriel Mihaila Thu, 02/22/2024 - 09:53
TEMA DE DIRIGINTIE – DAVID SORENSEN

Are omenirea nevoie de o alta pandemie, pentru binele nostru?

lucru poate suna îngrozitor, dar

Gigi Petrovan Tue, 02/20/2024 - 08:02
DIFERENTE

S-au tăvălit în chinuri „deontologii”, de ziceai că îi exorcizează popa de la Tanacu, după interviul pe care

Gogu Orlando Thu, 02/15/2024 - 11:45

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags