LAURA CODRUTA KOVESI SI RECUZARILE EI: CATE RECUZARI A FACUT NELA SECARA? RACEALA FIERULUI LA INCHEITURI!

poza

Ce înseamnă recuzarea? Dreptul suspectului de a solicita înlocuirea procurorului de caz, pentru motive prevăzute de lege. Ei, bine, textele de lege care reglementează recuzarea nu garantează nimic, pentru că sistemul banditesc care a pus mâna pe justiție după 1990 a formulat astfel textele, încât degeaba recuzi: e imposibil să răspunzi cerințelor legale - care se referă la situații de genul: magistratul să nu fie rudă cu partea.

La începutul carierei de avocat am folosit din plin recuzările împotriva magistraților abuzivi, ceea ce niciun avocat nu

POYA

avea curajul să facă. Notorietatea mea și succesul în dosarul Banca Transilvania, când am reușit să-l pun în libertate de președintele fondator al băncii - arestat abuziv - prin recuzări succesive, au condus la modificarea codului de către Rodica Stănoiu, care a limitat și mai mult motivele, printr-o ordonanță. Ideea: nici judecătorii și nici procurorii să nu mai poată fi recuzați decât formal, fără nicio șansă.

Istoria se răzbună împotriva lui Kovesi. Când să recuze și ea, deși chiar nu are motiv - LEGEA NU-I PREA PERMITE. Decât să scrie o foaie de hărtie. CHIAR DACĂ PROCURORUL AR FI ABUZIV, TOT N-AR AVEA SUCCES, PENTRU CĂ TEXTUL DE LEGE NU PREVEDE UN ASEMENEA MOTIV! Așa că recuzările vor mai fi respinse la infinit, chiar abuzuri de-ar fi!

Dar, MADAMO, câte recuzări au făcut suspecții când erai mașteră la DNA? Probabil ZERO! Pentru că știau că n-au nicio șansă! Iar, dacă cumva au îndrăznit, le-ai respins în două minute, CÂT A DURAT SĂ BAȚI LA CALCULATOR! Și, apoi, vai steaua lor, i-au călcat în picioare procurorii criminali că au îndrăznit: le-au mai adăugat zece infracțiuni cu probe false, să se răzbune.

Acum VREI RECUZĂRI? Cauți un capăt de funie de care să te agăți? Nu-l ai! Cum nici zecile de mii de victime ale tale, poate mai multe, dacă ținem seama de familiile celor nenorociți, N-AU AVUT NICIO ȘANSĂ!

VOI, TORȚIONARII, DESCOPERIȚI DINTR-O DATĂ, CA ȘI ONEA, PORTOCALĂ, MAN SAU ARDELEAN, CĂ EXISTĂ ȘI DREPTUL LA APĂRARE! Și ce-l mai invocați, ce vă mai dați cu capul de pereți că sunteți nedreptățiți, că e vânt afară, că plouă... Dar când le făceați altora era bine, vă amuzați.

Uite cum stă treaba, Madam Kovesi: deși știu că nu e cu putință, pentru că ”așa-i în tenis” și procurorii vor facea anchetă ca la carte, ba și cu o precauție exagerată, de teamă - eu mi-aș dori SĂ FII ABUZATĂ! Nu ca NELA SECARĂ, pe care tu și ai tăi criminali ați îngropat-o de vie, nevinovată, ați distrus-o complet pentru că a îndrăznit SĂ VĂ PRIVEASCĂ ÎN OCHI! Dar o mică ”decapare”, să stai vreo patru - opt ore pe la ușa procurorului până-și bea cafeaua, să-ți spună cel de la judiciară că ți se redactează ordonanța de reținere, așa în glumă, să ceri apă și să nu ți se dea, o cătușă mică, să simți răceala fierului la încheituri... MĂCAR ATÂT!

MADAMO, CÂTE RECUZĂRI A FĂCUT NELA SECARĂ?

 

AURELIAN PAVELESCU,

POYA

 

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?