Știți cum se construiește motivația unui terorist?
I se întâmplă ceva rău în viață care-i declanșează un irepresibil sentiment al nedreptății. Sub presiunea durerii, frustrării, neputinței de a îndrepta lucrurile, prima supapă care-i cedează și care-i dă aerul necesar unei respirații în plus, este cea a răzbunării.
Cei mai mulți loviți sever de soartă găsesc refugiu în credință și în Dumnezeu. Viitorul terorist și-l fixează pe Dumnezeu ca țintă a răzbunării sale eliberatoare.
Dar cum te poți răzbuna pe Dumnezeu, cel abstract, cel fără trup, cel atotputernic? Lovind în cei care-l iubesc și pe care-i iubește.
Teroriști urăsc personificat, dar ucid în orb. Scopul lor nu este să facă dreptate ci să genereze durere! De aceea nu caută vinovați individuali, ci grupuri pe care să le transforme în hecatombe. Așa, cred ei, urletul suferinței pe care o produc va fi mai mare și răzbunarea lor mai împlinită.
Unii aleg drept țintă grupuri religioase, alții grupuri etnice, alții grupuri profesionale, după cum își reprezintă fiecare sursa suferinței sale de neîndurat.
Ieri, un astfel de bolnav de ură (vorbitor de română din păcate, în gura căruia nu puțini români se uită), a jubilat la aflarea știrii că o mamă care-și plimba copilul de 1 an în cărucior, a fost ucisă pe trecerea de pietoni de un șofer iresponsabil. Femeia respectivă nu-i fusese nici iubită care să-l fi înșelat, nici orice altceva care să-i fi făcut vreodată, vreun rău. Păcatul ei decurgea din profesie: era jandarm, iar omul nostru avea ceva cu jandarmii.
Evident că respectivul individ nu merită prea multă atenție. El este un eșuat a cărui rațiune, câtă o fi fost, s-a „sublimat” în ură și răzbunare. Sunt pline spitalele de bolnavi psihici care se cred salvatori ai nației.
Dacă scriu aceste rânduri este pentru că individul nostru nu a fost încă internat la balamuc, ci este lăsat să umble liber pe străzi, mai mult chiar, să mobilizeze și pe alții ca el, pe care să-i împingă la luptă, la „jihad”.
Avem în față profilul unui terorist. A fost întâi protestatar civic pașnic, apoi protestatar violent, aruncător de borduri și pungi cu fecale, după care a hărțuit demnitari (doctorul Bacalbașa, Valer Dornean) și a amenințat populația ostilă lui cu o revoluție sângeroasă. Omul se apropie încet dar sigur, de ideea soluției finale. Nu se lega el cu lanțuri de stâlpi agitând într-o mână o sticlă cu benzină iar în cealaltă mână o brichetă? De-aici până la cocktailuri Molotov și arme de foc credeți că e mai mult decât un mic, un foarte mic pas?
Jubilarea în fața celei mai impresionante și nedrepte morți, cea a unei mame nevinovate purtând un sugar alături, arată cât de mult a deviat mișcarea #rezist din România spre abominabilele extremisme fasciste, spre modelul intoleranței teroriste.
Aș vrea să văd cum ideologii modelului sorosist de reformare a societății contemporane se disociază de astfel de derapaje, cum repudiază, ca armă într-o lume pretins democratică „animalizarea”, bestializarea celor mai slabi de înger. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă!
Știți de la ce idoli de lut își trag acești descreierați seva? De la Monica Macovei, de la Gabriel Liiceanu, de la Andreea Pora. Și lista ar putea continua, dar la ce bun?!
Decât să ne înveninăm pomenindu-i, mai bine să păstrăm un moment de reculegere în memoria tinerei jandarmerițe și să ne rugăm pentru salvarea vieții copilașului ei.
Măcar atât!
Albert Toma
