“Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”
Începând din 1990, România a fost transformată în colonie. A fost vreun plan diabolic în acest sens? A fost ceva premeditat? Da și nu. Ne ieşiţi încă din bezna comunismului, românii vedeau în capitalism și occident mirajul libertății și al prosperităţii.
Vi s-a întâmplat să stați undeva, în alt mediu decât cel cu care sunteți obișnuit, pentru o perioadă ceva mai lungă, o lună, două? Când vă reîntoarceți constatați că lucrurile au mers înainte, ba au apărut obiceiuri pe care nu le recunoașteți. Gândiți-vă că românii, rupți de realitate timp 45 de ani, s-au trezit deodată într-o altă lume, fără nici un reper, care în timpul în care ei au fost izolați se schimbase radical.
Capitalismul și proprietatea privată sunt condiții ale existenței democrației; în cei patruzeci și cinci de ani cât am stat noi în comunism, capitalismul s-a schimbat mult, era departe de forma idilică pe care ne-o imaginam noi, cu mărgele sclipitoare și covrigi în coadă. Ba, mai mult, globalizarea și războiul rece transformaseră mult capitalismul. Occidentul, nepregătit pentru căderea comunismului, a văzut rapid în noile teritorii eliberate noi piețe, oportunități de extindere. Noile țări, inclusiv noi, am văzut în occident și capitalism “Mântuirea”. Sunt destul de mulți tâmpiți care și astăzi fetișizează “vestul”, prezentându-l ca pe un Paradis. Alții, imposibil de a se adapta, regretă ce nu este de regretat, o societate totalitară și închisă. Realitatea este însă aceea că trebuie să ieșim odată din această stare permanentă de adulație, să ne revenim și să ne apărăm interesele noastre.
Că au sărit ca înecaţii pe resursele noastre, inclusiv pe forța de muncă, este un fapt. Că ne-au băgat pe gât experimente ciudate, dar și ticăloase, cum ar fi DNĂ, pentru a ne putea cotropi mai ușor, este iarăși un fapt, ca și “sfaturile” de a (ne) vinde pe degeaba lor economia, despre care ne-au spus că este un “ morman de fiare vechi”, iar la ei imediat s-a dovedit extrem de profitabilă.
Ne-au luat totul; bănci, industrie, mare parte din agricultură, construcții, resursele, pădurile și tot ce se putea lua și ne-au transformat într-o colonie mai mult sau mai puțin modernă, dar, mai ales, cu mărgele ne-au luat libertatea, cea care crezuserăm că o recâștigaserăm în ‘89.
Din beznă am trecut în sclavie, eram orbi, dar ne-am trezit că vedem, dar și în lanțuri, fie ele și de mătase.
În mod firesc, în momentul când am început să vedem, ne revoltăm, vrem să rupem lanțurile, pentru că nu de aceea am vrut capitalism, să schimbăm noaptea pe sclavie, ba, mai mult, ne dorim democrație cu forma ei cea mai individului, respectarea individului, adică a noastră.
Fix acesta este momentul pe care-l trăim acum: Am văzut lanțurile și vrem să le rupem. Bineînțeles că cei care ni le-au pus-las’ că nici de-ai dracu’ nu vor să ne dea cheia de la lacăt, ne spun că habar nu avem să ne descurcăm dacă ne lasă liberi. De fapt, lor li se rupe de libertatea noastră, ei sunt cu ochii pe ce au prădat, disperați că ne luăm înapoi ce este al nostru, dar, în primul rând, ne recâștigăm demnitatea. De ce le este însă frică cel mai tare este dorința noastră de a ne câștiga Libertatea, cea pentru care am ieșit în stradă în 1989, al cărei gust nu l-am simțit de peste optzeci de ani, odată cu instaurarea Dictaturii Carliste.
Până atunci fuseserăm cu adevărat liberi, pentru că doar ne formaserăm ca Românie Mare? Greu de răspuns, cert este însă că în optzeci de ani, dacă vreodată cunoscuserăm gustul libertății, l-am pierdut, nu mai știm cum este.
Acum însă începem să-l cunoaștem, odată cu Recâștigarea demnității de a fi român; și este doar un mic început. Va striga OMV, vor striga băncile, vor țipa toți care ne-au prăduit și înlănțuit, dar este prea târziu pentru ei.
Am prins Gustul Libertății și tocmai Rupem Lanțurile.
Gelu Visan
