Ca un semn de izbândă, firea-mi blândă și scundă,
De atâta osândă, ar fi vrut să se-ascundă
Într-o roată de lut cât un bob de năut
Amețită de rut ca și când a băut,
( cât să nu i să pară, viața grea și amară )
Cu o sete avară, lapte crud de fecioară
Sau licoare de mac, de la ultimul vrac
Agățată-n arac și dosită-ntr-un sac,
Ca merindă a gurii din averea naturii
Plămădită de furii întru somnul făpturii
Peste-al vieții cerdac amorțită de-un veac,
Drept sămânță de leac între flori de dalac
Scoasă din labirinturi din adânc de pământuri
Și purtată de vânturi, până-n cuiburi de vulturi,
Ca de joi pân' de-apoi, cununați de nevoi
S-o culegem doar noi, dintre foi de trifoi
Visători și prozaici, în veșminte de-arhaici,
Ca doi fii de iudaici la o nuntă de laici,
Dintr-un rit de demult, sub un semn surdo-mut,
Rost de alt început într-o toamnă de lut!
Rădița Rodica Răpeanu
