„Întrebare: “Signor Coppola, ce înţelegi dumneata prin mafie?”
Răspuns: “Domnule judecător, la ora actuală exista trei magistraţi care doresc să devină procurori ai Republicii. Unul este foarte inteligent, cel de-al doilea este puternic sprijinit de partidele de la guvernare iar al treilea este un imbecil. Care dintre ei credeţi că va fi alesul? Imbecilul, de bună seamă. Aceasta este Mafia.” (Giovanni Falcone “Mafia-Judecatorul si oamenii de onoare”)
E vremea să fac o mărturisire, deși m-am gândit îndelung dacă să o public sau nu. Acum 4 ani de zile intram într-o secție de votare și-mi anulam votul. Nu puteam vota cu Ponta pentru că reprezenta tot ce nu-mi doream de la un om care acapara, pe zi ce trecea, din ce în ce mai multă putere, se înconjura de oameni din ce în ce mai harnici în a-i obtura realitatea, în a-i amplifica fricile și în a-i hrăni excesele și pentru că pur și simplu nu mă mai puteam ascunde de el pe nicăieri. Era inflație de Ponta! Dacă ar fi putut, consilierii l-ar fi pus și pe borcanele de zacuscă! Nu puteam vota, în schimb, nici cu Iohannis, din motivele pe care acum le intuiți, le știți, le vedeți și culmea, le văd azi chiar și cei mai fanatici dintre susținători.
Un om care-și ocultează trecutul (de la carieră, la avere), neinteresat să răspundă argumentat unor întrebări de bun-simț, un om care fuge de presă, fuge de confruntări “preferă să piardă” în loc să se bată pentru ce ar putea avea și pentru ce ar putea oferi, nu mă reprezintă. Din nefericire, tot ce intuiam avea să mi se confirme în acești 4 ani. Aș fi preferat sincer să mi se infirme. Odată la un timp primesc următoarea întrebare: de ce îl amendezi pe Iohannis mai des decât pe orice alt politician? Și nu obosesc în explica și acum vreau să o fac și public. Pentru că m-am iluzionat, după ce a câștigat alegerile, ca milioane de votanți, deși nu am crezut inițial în el, așa cum v-am mărturisit deja, că odată ajuns la Cotroceni va fi altfel. Și va fi altfel nu neaparat prin prisma lui ci prin forța împrejurărilor, a entuziamului social, a tot ce a reprezentat înfrângerea lui Ponta! A fost o iluzie similară cu cea din care s-a hrănit generația părinților mei, iluzia Constantinescu (și după el chiar au rămas câteva lucruri bine făcute, bașca, a mai și avut decența de a nu mai candida pentru un nou mandat). Așadar, m-am setat să cred în mitul neamțului, să cred că reflexele politicianiste vor dispărea de la Cotroceni, să cred că Iohannis va găsi o modalitate de a ne urni din contemplarea noastră mioritică, că ne va da jos din patul istoriei în care ne cuibărim, moțăind alene de niște ani, că el va fi un bun ceas deșteptător pentru noi toți, că nu va trece luna fără ca el împreună cu soția să viziteze un spital, o școală, o grădiniță, un șantier, o regiune de țară, că nu se va lăsa până când, ca profesor, nu va vedea salariile acestora dublate, că se va bate pentru fiecare kilometru de autostradă (măcar până la Sibiu), că ne va arata tuturor ce înseamnă România lucrului bine făcut și că se va bate, în definitiv pentru România!
Am sperat că vom avea chiar și o primă-doamnă implicată social. Că țara asta se vindecase cumva de complexul lui Leana Ceaușescu și era gata să accepte “instituția primei doamne”. Ca profesor de engleză am crezut că doamna va lansa, nu știu, programul “Shakespeare în fiecare școală”, că va iniția programe de burse pentru copiii neajutorați, că se va implica în cazuri sociale, că va sprijini ridicarea de școli și biblioteci, mai ales în zone defavorizate… Și știți de ce m-am iluzionat ca un bou? Pentru că toate astea puteau fi făcute, pentru că scânteia foarte puternic acea particulă emoțională, pentru că veneau pe un val de simpatie socială cum nu mai existase. Pentru că în sfârșit, doi profesori puteau preda României o lecție istorică, așa cum am mai primit, culmea ironiei, tot de la un neamț!
Dar să revenim la Cel Mai Votat dintre Pământeni!
Personal am sperat la un mediator, am sperat că Iohannis va reuși să lipească ce a frânt regimul Băsescu în noi. Am sperat că va termina cu Securitatea, cu oamenii lui Băsescu, cu metehnele acelui regim și că o vom lua cu toții de la capăt. În schimb, a făcut fix invers. Cu ceva mai puțin elan și talent, i-a repus sau menținut pe oamenii lui Băsescu în funcții, s-a lasat cântat și încântat de aceiași lăutari de presă, s-a înconjurat de consilieri care nu îndrăznesc să-i bată la ușă și pe care nimeni nu i-a vazut, nu i-a auzit și nimeni nu știe ce-i recomandă, a cultivat același tip de discurs agresiv, dar cumva mai arogant și mai sâcâitor decât al predecesorului, a ales o echipă și nu fluierul de arbitru și a început să joace, fără chef, când și când, pentru o cauză. Asta in planul acțiunii politice!
În plan personal… a ales confortul. Vacanțele! Sportul! Plimbările! Loisirul! În cea mai săracă țară din UE avem un președinte jucător de golf și a cărui grijă, încă din prima zi de mandat a fost să dărâme pereții etajului 1 a Vilei de Protocol din Primaverii pentru a-și face un dormitor de 300 de mp! Timp de 4 ani nu a ieșit din Palat și din bula sa de confort. A plecat când în Tenerife, când în Miami, când el știe pe unde. Nu a călcat într-un spital, nu a fost pe vreun șantier, nu a mers la nici o inundație, nu știu dacă a văzut Delta Dunării, de pildă! Nici voi nu știți! Pentru că avem un președinte despre care nu prea știm cu ce se ocupă! Nu acordă interviuri, nici măcar jurnaliștilor care, din rațiuni nu foarte diverse, încă se mai atârnă de mitul său. În 4 ani nu a emis o idee, nu ne-a arătat o direcție și cu toate astea mai vrea ceva de la noi. Încă un mandat! Acum înțelegeți de ce uneori scriu mai mult despre el decât despre alții? Pentru că mă simt prostit și pentru că sunt nervos pe mine că m-am lăsat dus de nas și, mai ales, pentru că mă văd peste un an, din nou, în cabina de vot, anulându-mi votul. Despre ceilalți nici n-are rost să mai scriu. Deziluzia în raport cu ei nu există, pentru că nu a existat naivitatea iluziei și nici nu va mai exista!
Ionut Cristache sursa Facebook
