Alina de la Elephant

alina

Am văzut-o aseară pe madam Gorghiu într-o emsiune, fraaate, mai prețioasă decât muștarul de Tecuci în sezonul grătarelor.

Bă nene  băă, vorbea atât de complex și atât de prețios și se dădea preocupată de ziceai că e Simona de la Elephant, aia de trimite mail-uri cu jucării sexuale, lubrefianți rectali sau oferte la pastile de mărirea puilor... Ce-i drept, parcă aducea un pic cu Spâmul, de îți oferă pe te miri ce, situri, alifii pentru mărirea a ceea ce nu are conducerea liberală, gen „Organ”.

Și avea niște ochelari „dă protecție” din geam de 2 peste care privea lasciv, obsesivă, de ziceai că e la ședința partidului și urma nea „Organ” să facă un casting pentru cine știe ce producție cinematografică, gen „Dive ude în spatele bisericii” .

Vorbea pe un ton academic, aproape didactic, de aveai impresia că joacă în „Profesoare Obraznice”, în intro-ul în care se pregătea să pedepsească directorul școlii, prins cu chiloții în vine.

În afară de faptul că „nu, nu are cum mă să fie iohannis penal, penali sunt doar ăilalți, oricare ăilalți dar nu el”, eu altceva nu am înțeles din prețiozitățile scoase de lăuză, din gura plină de prune de firmă. Și chestia asta era spusă pe un ton de film interzis divorțaților sau celor cu probleme cardiace și că la Vlase în ogradă nu a fost nici o orgie, petrecere a conspiratorilor sau pregătirea unui luat de moț guvernamental, ci doar o petrecere „ca între băieți de băieți”, care voiau să îl serbeze pe noul șef de „șpioni” și care se strânseseră să îi bea cocârțul Celebrului, cu doctorat făcut la Academia Națională de Informații!

P.S. Și când te gândeștică unii au votat-o nene!

GOGU ORLANDO

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?